CE ESTE CRUCEA.

Crucea e Scara, cu varful pe cer,
Infipta-n pamantul visarilor sparte.
Clipita eterna tasnind din mister
Sa franga robia din frica de moarte.

Crucea e Stalp de-amintire a mortii,
E semn pentru ingerii lumii de sus.
Stropirea cu sange-a stalpilor portii,
Icoana salvarii prin Mielul Isus.

Crucea e Usa, spre Cer si Lumina,
Iesire din noapte spre vejnica zi.
Moarte si viata-n rascruce divina,
Triumfu-nvierii din taina, “a fi.”

Crucea e moarte si-n mine o port,
Am rane in suflet si-n inima sanger.
Crucea ma duce pe brate in Port,
Ca bratele Crucii-s, aripe de inger .
                                                             florian guler - Troy, Mi, 2016

Tată!

Nu am cerut să-mi dai avere, nici străluciri să-mi dai mereu,
Eu Te-am rugat să-mi dai putere, să pot răzbi când mi-este greu.
Nu am cerut doar împlinire, nici satisfacţii-n viaţa mea,
Ci doar puţină fericire, măcar un strop din pacea Ta.

Nu am cerut să fiu mai mare, nici faima unui împărat,
Ţi-am spus: "Părinte, vindecare! Vreau doar atât: să fiu curat!"
Nu am cerut hambare pline, nici vii şi holde fel de fel,
Ci doar iubirea pentru Tine, pentru Isus Emanuel.

Nu am cerut să faci minune, nici fapte mari, ca să mă schimb,
Ci doar puţină-nţelepciune, să-mbraci cu ea al vieţii nimb.
Nu am cerut prea mult Părinte, nimic din ce e pământesc,
În rugăciune iau aminte, la tot ce spun, la ce gândesc.

Nu am cerut, deşi Scriptura, spune "De ceri, ţi se va da!"
Dar teamă-mi e să deschid gura, mai bine fă Tu voia Ta!
Dacă voi cere ce nu-i bine, ceva ce nu-i de trebuinţă,
Mă voi căi, mi-o fi ruşine, voi fi lipsit de biruinţă.

Dă-mi Doamne,Tată, îndurare, lumină din Lumina Ta,
Fii o candelă pe cărare, să străluceşti în viaţa mea!
Atunci când firea-ar vrea să zică: "Îmi este frică şi mi-e greu!"
Tată, prin Duh Sfânt mă ridică, căci Unul eşti Tu, Dumnezeu!

"Copile!
De ţi-aş fi dat bani, bogăţie şi împliniri în viaţa ta,
N-ai fii ştiut să Îmi ceri Mie, nu ai cunoaşte voia Mea,
Nu Îmi ceri faimă, nici putere şi bine faci, căci toţi acei,
Care aleargă după-avere, au ca stăpâni alţi dumnezei.

M-ai implorat să-ţi dau izbândă, şi-n trup deplină vindecare,
Dar cum ai ştii tu de osândă, dacă n-ai ştii ce-nseamnă "Doare" ?
Numai acel care acceptă să simtă-n palme pironirea,
Poate o rană ca să lege, căci înţelege ce-i iubirea.

Prin suferinţă, omenirea, cu mic, cu mare-ar trebui,
Spre ceruri să-nalţe privirea, gândind serios la veşnicii,
Smeritul zilnic meditează şi proşternat Îmi mulţumeşte,
Nebunul caută nimicirea, cel înţelept, se pocăieşte."

21/08/13, Barcelona - Lucica Boltasu

Hristos

De n-ai fi fost promis din vesnicie,
De nu Te-ai fi propus Tu Însuti pentru lemn,
Azi as fi fost parfum de iasomie
Al efemeritatii noastre semn.
................................................
De n-ai fi fost chemarea pentru viata,
De n-ai fi fost un strigat si-un raspuns,
N-am fi putut ramâne fata-n fata
Cu Tine-n Dumnezeu sa fiu ascuns.

De n-ai fi fost iubire fara margini,
Eu dragostea nicicând n-as fi simtit,
Doar întristarea vesnica-n paragini
Si deznadejdea m-ar fi biruit.

Dar ai fost Tu, Viata si Lumina,
Si mii de vieti din Tine s-au aprins.
Rotirea Universului ne mai anina,
De palma Ta nadejdea mi s-a prins.

În Tine e miscarea si viata si fiinta,
Din Tine-avem putere si avânt.
În Tine zamisleste azi credinta,
Sorbind întelepciunea prin Cuvânt.

De n-ai fi fost Tu jertfa, ispasire
Calatorie-n viata si-n mormânt
Cum as spera la Tine-n izbavire
Si-n plinatatea Duhului Tau Sfânt?

Dar rastignirea Ta nu-mi e straina
De înviere înca mai vorbim.
De crucea Ta nadejdea ni se-anina
Când rând pe rând spre vesnicii pornim.

Ni se deschide timpul vesniciei
Descatusati de formele de lut
Suntem detinatorii marturiei
Si credinciosi în Adevarul Absolut.

Când se desface casa pamânteasca
Si duh eliberat va izbucni
Strafulgerând spre patria cereasca
Pe nori de slava Te vom întâlni.

Cuprinsi de bucuria revederii

Si cu nadejdea noastra împlinita,
Abia dupa momentul învierii
Vedea-ne-vom credinta rasplatita.

Cuprinsi de feeria înaltimii
Uita-vom rastignirile de jos
Chema-ne-vom atunci fiii luminii,
Mostenitori adevarati ai lui Hristos.

Trecând de la viata la viata,
Vom întelege-atuncea cum a fost.
Ca Dumnezeu în dragostea de Tata
Ne va iubi pe noi ca pe Hristos.
 

PAVEL POPOVICI

Definiţia iubirii

Iubirea e ce poţi să dai,
Ce-aştepţi în schimb e lăcomie.
Când dai, îţi strângi comori în Rai,
Când ceri, eşti slugă cu simbrie.


Iubirea e ce poţi să faci
Pentru vrăjmaş şi pentru frate,
Să rabzi, să suferi şi să taci
Când ţi se face-o nedreptate.

E suflet de copil curat,
În care nu mocneşte ura.
E locu-n care niciodat'
Invidia nu-şi cerne zgura.

Iubirea-i rană sângerând
Şi întrebarea ce te miră:
"Cum, cei ce i-am hrănit pe rând,
Ei tot pe rând mă răstigniră?"

E mila ce-o parcurgi pe jos,
Povară fără murmur dusă.
Iubirea e obrazu-ntors
Şi haina demnităţii smulsă.

Iubirea-i zâmbetul ce-l pui
Pe faţa celui ce suspină,
Când crucea altuia o sui
Şi-aprinzi în noapte o lumină.

Iubirea este bobul bun,
Care rodeşte doar când moare,
E investiţia de acum
Într-o recoltă viitoare.

Iubirea e ce poţi să dai,
Ce-aştepţi în schimb e lăcomie.
Când dai, îţi strângi comori în Rai
Iar viaţa ta-i o poezie

- Petru Dugulescu

Eterna primăvară

... Era o primăvară cum n-a mai fost pe lume
Şi Paştele aproape şi flori aprinse-n crengi,
Când pentru prima oară Tu m-ai chemat pe nume
Şi mi-ai trimis chemarea să Te urmez pe veci.

Ştiam de o Scriptură, dar tare-ntunecoasă,
Ce tainele-şi ascunde de cei căutători,
Că-n ea se-ascunde parcă o vrajă ne-nţeleasă,
Cu semne şi cu taine, peceţi şi-ncuietori.

Şi grea-mi părea cărarea ce duce către Tine,
Iar Tu,-nvelit în neguri, păreai de neatins.
Şi-am înţeles atuncea că Tu, din slăvi divine,
Îţi căutai făptura şi Te lăsai atins.

Şi-un glas mi-a zis: "Te roagă, mărturiseşte sincer
Abaterile vieţii, păcate de-orice fel,
Căci pentru ele, Domnul plăti cu sfântu-I sânge.
În sânge ai iertarea, poţi să te-mpaci cu El.

O, inimă deschisă! Ce har aduce-n sine
Mărturisirea toată a vieţii de păcat!
Porniră să ţâşnească izvoare de lumine,
Cerească bucurie, potop, m-a inundat.

... Mergeam pe stradă, parcă venind din altă lume...
Mi-ardea un foc din ceruri pe-al inimii altar...
O, Dumnezeu există! Există! Ce minune!
Ieşindu-mi El în cale, m-a copleşit cu har...

Câţi ani pierduţi prin lume, în oarbă rătăcire,
I-am risipit degeaba, lipsiţi de Dumnezeu...!
De-acum ştiu sensul vieţii, ştiu că a mea menire-i
Să duc mesaju-acesta la toţi din jurul meu...!

Şi fu o primăvară... cum n-a mai fost niciuna...
Sunt ani de-atunci şi iarna să vină n-a-ndrăznit.
Mă simt de-atuncea soră cu soarele şi luna,
Cu mugurii, cu raza, cu plaiul înverzit.

Şi Paştele acela, cu lumânări aprinse
Şi c-un popor ce cântă "Hristos a înviat!"
Eu îl trăiam în suflet cu bucurii nestinse:
Hristos era în mine, viu cu adevărat!

Şi odăiţa-aceea de sus, de la mansardă,
În noaptea fără seamăn, în ceasul magistral,
Era un colţ din slava minunată...
Venise parcă Cerul la mine, la spital...

Acum, şi eu sunt glasul ce mi-a vorbit şi mie:
Te roagă! Dă pe faţă întregul tău păcat!
Şi ai să simţi în suflet atâta bucurie,
Că Dumnezeu, cu slavă, în tine a-nviat!

Şi-atunci, nimic pe lume n-ai să mai vrei vreodată,
Decât să duci la alţii mesajul luminos
Că este o lumină în lumea-ntunecată,
Ce suie pân-la ceruri. Iar calea e Hristos. 

Tatiana Topciu

Femeia cinstită

Femeia cinstită e mărgăritarul,
Comoara ascunsă, de neprețuit;
Prețul plătit pentru ea este harul
Domnul îl dă celui ce e smerit...
 

Cine-o găsește a-ntâlnit fericirea,
Viața-i va fi o cântare cu har.
Numai așa va cunoaște iubirea,
Inima lui i-o va da ca pe-un dar.
 

Ea pentru el cu mult drag ostenește
Și-i face bine în oricare zi;
Când se ivește, chiar soarele pălește,
Podoaba plăcută chiar cinstea-i va fi!
 

Buzele ei vor rosti-nțelepciunea,
Mâinile ei vor lucra cu folos,
Glasu-i mereu va-mpleti rugăciunea
Cu lauda, spre ceruri, în zbor maiestuos...
 

Ca o lumină va fi-n întuneric
Mâna de-ntinde spre cei necăjiți;
Candela ei luminează feeric
Drumul acelor ce sunt obosiți.
 

Fii o cinstesc și-o numesc fericită,
Ea-i ca un înger veghindu-i mereu...
Iar pentru soț e o viță rodită,
Zidindu-și casa pentru Dumnezeu!
 

Femeia cinstită va fi lăudată,
Răsplata-i va fi rodul mâinilor ei,
Pe cap va așterne, prin viața-i curată,
Cunună de cinste bărbatului ei!
 

LIDIA DUCIUC

Depind de Tine

Mereu mai mult în fiecare zi
Nevoie, probleme, întristări trăind,
Mă-nveţi spre voia-Ţi sfântă a privi
Şi doar de Tine, Doamne, să depind.

Văd clar că fără Tine n-aş putea
Să biruiesc în vremile ce vin,
De-aceea mă încred în mâna Ta
Cu tot ce sunt, cu tot ce am, deplin.

Tu vrei pornirea inimii să-mi ştii,
Să vezi atunci când mi-este greu, ce fac?
Cârtesc, mă plâng, insist să intervii
Sau în răbdare-aştept smerit şi tac?

Tu ai putea să-mi dai îndată scut,
Făcând minuni, scapându-mă pe loc;
Dar uneori mai trebuie-al meu lut
Să treacă prin cuptorul cel de foc.

Mă-nveţi mereu ca să depind de Tin’,
Să cred în Tine şi să Te ascult;
De caracterul Tău frumos, divin
M-aproprii Tu, Isuse, tot mai mult.

Nimic nu pot făr-al Tău ajutor,
De-aceea eu de Tin’ nu mă desprind;
Tu singur mi-eşti în toate’ Izbăvitor;
Ce bine e de Tine să depind!

Paula D

Duhul Sfânt

Când nu găsesc răspuns la temeri
Și nimeni n-are un cuvânt,
Tu faci să-mi cadă peste tâmple
Lumina Ta, prin Duhul Sfânt.

Când obosesc pașii pe cale
Și parcă nu mai am avânt,
Tu-mi oțelești oasele slabe
Și mă-ntărești prin Duhul Sfânt.

Când lungi suspine-n suflet strigă
Și-n doruri multe mă frământ,
Tu faci ca liniștea să-nvingă
Și mă mângâi prin Duhul Sfânt.

Când tristă-i inima, iar viața
E ca un lagăr pe pământ,
Tu-mi scrii un cântec de iubire
Și mi-l trimiți prin Duhul Sfânt!


PAULA DIȚĂ

Vânt de primăvară

De jos, din patimi şi durere
Eu am strigat spre Dumnezeu.
Iar El, din slăvi, mi-a dat putere
Ca să alerg spre cer mereu.


Cununi de flori de biruinţă
Şi-a mea credinţă-n Dumnezeu
Răspuns sunt azi, ca-n stăruinţă
În pace să alerg mereu.


Şi vânt uşor de primăvară
În pânza-mi sufle-n drum spre cer
Să pot să port a Dragostei povară
Până Îl voi privi în ochi pe El.


Şi-acolo, sus, în veşnicie,
În primăveri de curcubeu
Eu voi purta cununi de bucurie
Slăvind în veci de veci pe Dumnezeu.
 

A.Z.BUTUCEL

Ada Doamne primavara

Ada Doamne, primavara

Si ramai si Tu cu noi

C-am avut atata iarna

Si inghet si vant si ploi.

Uita-te in sinea noastra,

ce de viscole am avut

Da din nou un rost la toate

rostul care s-a pierdut.

Iarna sufletelor noastre

Ne-a asprit, ne-a insingurat,

Am iernat pana si vara

Sub un zambet inghetat.

Dar tu Doamne esti mai tare

Decat coltii acestei ierni.

Sub cereasca vindecare

Fa un semn, ca sa ne chemi.

Fa-ne Doamne, sa-nflorim, 

Cu copacii, inca-o data 

Si miros sa raspandim

De credinta adevarata

Ada Doamne, primavara

Dupa care tot tanjim,

Da-ne dor de cele sfinte 

Si putere sa iubim!

MIanovici

Fac legamânt

Cu ochii mei fac legamânt,
În fata Ta, Parinte,
Sa nu privesc decât ce-i sfânt,
Traind doar dup-al Tau Cuvânt
De astazi înainte.

Fac legamânt cu gura mea,
Cu buzele-amândoua,
Sa nu vorbesc orice cu ea,
Ci sa vestesc iertarea Ta,
Traind o viata noua.

Cu mâinile dac-am lucrat
Vreodat’ cu strâmbatate,
Ma iarta, Doamne, înc-odat’,
Caci Ti le-aduc, dar ridicat’.
Primeste-le-n dreptate.

Umblarea mea si pasii mei
Vegheaza, Sfinte Tata,
De-ar fi sa merg pe rele cai,
De-ar fi sa calc si strâmb cu ei,
Opreste-ma îndata.

Iar inima-mi, în fata Ta,
E-o carte-n veci deschisa,
De când, pe dealul Golgota,
Cu mila ai privit la ea.
Si azi cu sânge-i scrisa.

Si-orice-nainte mi-ar fi pus,
Sa ma opreasca-n cale,
Cu tot ce sunt, alerg supus,
Ca sa ajung la Tine sus,
De-aici, de jos, din vale.
 

IANA ANCA RUSU

Ce-mi mai lipseste

Ca si tânarul bogat,
Am pornit în cautare,
Caci în minte s-au iscat
Multe semne de-ntrebare:
 

Cine sunt? De unde vin?
Care-i sensul vietii mele?
Pot sa spun tot ce gândesc
Despre oameni, despre stele?
 

Pentru cine-alerg mereu?
Ce speranta ma anima?
Ce vesteste-un curcubeu
Sus pe bolta cea sublimã?
 

Ca s-ajung în Paradis,
Ce-mi mai trebuie în viatã?
E destul sa cred ce-i scris,
Sfânta Cerului povata?
 

Ce-mi lipseste ca sa fiu
Om perfect, fãra greseala?
Strig... mi-e sufletul pustiu...
Viata mea-i atât de goala!...
 

Cine-mi poate da raspuns
Cautarilor febrile,
Când mi-e sufletul strapuns
De nemaisfârsite zile?!
 

Pesimist pornesc la drum,
Cautând doar o lumina;
Totul pare praf si scrum,
Pentr-un suflet plin de vina...
 

Munca-ntr-adevar, e-un dar
Pentru omul ce transpira;
Cât au strâns pentru hambar,
Multi muncind se fericira.
 

Dar, deodata, un fior,
Un suspin de rugaciune
Ca o raza dintr-un nor,
Mi-a vorbit cu-ntelepciune.
 

Nu L-am cunoscut îndata,
Dar voiam sa-L tot ascult;
Vocea Lui cea minunata
Mi-a placut nespus de mult,
 

„Doar o lipsã vad la tine:
Vinde tot ce ti-ai ales
Si-apoi vino dupã Mine!...”
Ce-mi cerea, am înteles,
 

Si-n al inimii framânt,
S-a fãcut, pe loc, lumina.
Am pornit pe drumul sfânt
Si-L astept din Cer sa vina...
 

CORNELIU LIVANU

INCURAJARE

Rămâi pe verticală când mulţi lovesc în tine.
Un pom cu multe roade adesea e lovit.
Răbdând necazul vieţii cinstim cum se cuvine
Pe Cel ce-n locul nostru pe cruce a murit.

Nu-ţi descărca mânia prin vorbe de ocară.
În jurul tău vezi bine atâtea răni şi chin.
Tu spune-o vorbă dulce, cu gust de primăvară,
Ce-aduce-ncurajare şi inimii alin.

Nu hotărî tu singur direcţii mari în viaţă.
Mustrările, nuiaua, nu sunt ai tăi duşmani.
Fii gata să-ncepi lucrul din zori de dimineaţă
Chiar dacă peste noapte ai stat în Ghetsimani.

Lucrează pentru bine chiar fără o răsplată.
Ajută-l pe oricine îl întâlneşti pe drum.
E-atât de preţuită o inimă curată
Ca şi plăcuta floare cu proaspătu-i parfum.

Cinsteşte bătrâneţea primind înţelepciunea
Ca pe-o comoară sfântă de la ai tăi părinţi.
Un psalm nălţat spre ceruri îţi va fi rugăciunea
Răspunsul pentru lacrimi curate şi fierbinţi.

Veghează sus pe munte în turnul consacrării.
Păzeşte-ţi şi credinţa şi dragostea dintâi.
Nu-ţi pierde nici nădejdea în clipele-aşteptării.
Pe calea către ceruri cu Domnul sfânt rămâi.

Dar nu uita Cuvântul, merindea vieţii tale,
Sămânţa ce-n ogoare cândva o vei fi pus.
Umblând prin Duhul slavei vei umple inimi goale
Cu-aceeaşi năzuinţă ce-o ai de la Isus.

Se cere osteneală şi nopţi de meditaţii
Cu multe lacrimi grele pentru acei căzuţi.
Şi roade vor apare pe când în rugă fraţii
Vor birui ispita de-a sta mereu tăcuţi.

Nu poţi s-ajungi la alţii salvându-i din păcate
Cât diavolul te-nşală în propriul tău fief.
Mărturisindu-ţi starea tu spală-te de toate
Şi fii curat în cuget ca piatra de sidef.

Ascultă-l pe oricine atent chiar la detalii.
Uneşte-ţi tot efortul cu mâna celor mici.
Şi vei vedea deodată în zarea de vitralii
Un sol cu-o veste bună doar pentru ucenici :

”Veniţi pescari la Mine din lumea trecătoare!
Şi Eu vă iau cu Mine în drumul către cer.
Cu undiţa cea nouă de har şi de iertare
Porniţi pe marea lumii veghind ca un străjer!”

Şi-atunci cu siguranţă vei fi, iubite frate,
Fecioara înţeleaptă ce are şi ulei,
Veghind pe baricadă, lucrând cu mâini curate,
Ştiind că-ndată vine, Isus, Mirele ei. 

  Corneliu Livanu

atei?

DORINŢĂ

 Păstrează-mă la cruce, curata, nepătată, 

Să sorb a Ta iubire, mai mult ca altădată, 

Să creşti în mine pacea şi zelul de mai bine, 

Aş vrea să fiu în toate o Domnul meu, ca Tine! 

Păstrează-mă întruna la sfinte le-Ţi picioare 

Să am odihnă sfântă în dragostea Ta mare.

 Să am curaj, putere din harul Tău divin, 

Aş vrea să fiu lumină, lumină, da, din plin! 

Păstrează-n mine dorul de sfântă părtăşie 

Să curgă iar izvorxd cel sfânt de apă vie, 

Iar lacrima smerite s-o pun pe-al Tău altar, 

Ce iute trece vremea, nu-i totul în zadar! 

Păstrează-mă Isuse, cum ştii şi poţi mai bine. 

Curat să-mi fie gândul şi ochii doar spre Tine,

 Un cânt să-mi fie viaţa în aşteptarea Ta.

 Un susur închinarea şi-n toate dragostea.

 Axinte Ana

CUVÂNTUL

Cuvântul Tău e-adevărat! 

E plin de-nţelepciune! 

Căci cu Duh Sfânt l-ai insuflat 

Şi l-ai trimis în lume. 

Cuvântul Tău te-a însoţit 

La-ntemeierea lumii! 

Iar pentru cei ce-au flămânzit, 

E pâinea-nţelepciunii.

 Cuvântul Tău este un scut, 

Ce apără creştinul. 

E sfânt şi fără de-nceput. 

E pâinea şi e vinul. 

Cuvântul Tău e încercat, 

E cale şi lumină. 

Cei ce-L primesc cu-adevărat,

 Vor fî spălaţi de vină. 

Cuvântul Tău este Hristos! 

Ce-a spus că se va duce 

Să spele orice păcătos, 

Prin jertfa de pe cruce! 

Prin El, Păstorul cel sublim,

 Avem azi mântuirea!

 îl onorăm, îl preamărim 

Şi-i aşteptam venirea! 

Amin 

 ONITA B. '

 

Viaţa de creştin

Să poţi răbda în încercări, 

Să-ţi poţi iubi duşmanul

 înseamnă să pluteşti spre zări 

Şi să-ţi zăreşti limanul. 

Să-ţi dai din bani cu împrumut 

Şi să nu ceri dobândă,

 înseamnă că te-ai abătut

 De la o grea osândă. 

Să nu cârteşti când lipsuri ai,

Să-nvingi nemulţumirea,

 înseamnă să pluteşti spre rai 

Şi să-ţi vezi răsplătirea.

 Să-i crezi pe cei ce sunt săraci 

Şi să le schimbi veşmântul, 

înseamnă Domnului să-I placi 

Şi să-mplineşti Cuvântul! 

Aceasta-i viaţa de creştin, 

Trăită în iubire. 

Iar cel ce-o are pe deplin 

E demn de mântuire! 

ONITA B.

El - izvorul setei mele

 Nu mântuirea o căutam - 

nici nu ştiam că am păcate, 

când înspre stele m-avântam 

cu dorul din eternitate. 

Nu pe Isus îl căutam -

 nici nu ştiam de-o mântuire, 

după nemargine-nsetam,

 tânjeam după desăvârşire. 

Ci vieţii căutându-i rost, 

cu ochii dincolo de Fire, 

mi-a apărut Isus Hristos 

uitându-Se-n a mea privire. ... 

Era... nemărginirea mea... 

... neîncăputul meu din mine... 

... desăvârşirea, însăşi ea... 

preaplinul stărilor divine... 

Pe El II căutasem eu... 

Pe El - Izvorul setei mele. 

Acesta este Dumnezeu, 

nu Cel Ce-nchis eprin capele! 

Vibra tot aerul din fur, 

neperceput de vreo ureche... 

De-abia puteam să mai îndur 

frumseţea-I fără de pereche... 

Stăteam în faţa Lui ca mut, 

fără veşmânt de-ndreptăfire. 

Cum de-am puiuţ trăi atât

 fără să ştiu de mântuire... ? 

Când m-a privit în ochi, divin, 

mi-a despărţit viaţa-n două 

şi-am înviat cu El, deplin

 întru făptura mea cea nouă. 

Şi toate cele vechi s-au dus 

şi cele noi au prins să vină. 

Şi-n fruntea lor, venea Isus 

cu-Mpărăţia-Ide lumină... 

Tatiana Topciu

Prichindel

Mai demult, cândva….odată

Trăia ‘ntr-un sat un baieţel

Ştiut era de lumea toată,

Pe numele de Prichindel.

Era cam mic, dar nu-i păsa

Căci era smecher şi frumos

Doar că mereu el tot fura

Şi era un mare mincinos.

Părinţii supăraţi pe el

Îi spun cu drag; Cere-ţi iertare!

Îi pare rău lui Prichindel

Dar mâine minte şi mai tare.

Chiar doamna învăţătoare, la o clasă

I-a spus că de mai minte tot la fel

Trimite “notă” la părinţi acasă

Şi sigur va fi vai de el.

Copiii afară-l ocoleau

Deşi era cel bun la jocuri

Sărmanii, cred că se temeau

Să nu ramână fără lucruri.

Căci dipăruseră fulare şi mănuşi

O minge rosie, după meci, odată

Şi zgarda, cea de piele, a lui Lăbuş

De negăsit,… a fost furată!

Dumineca mereu la adunare,

Îvăţătorul la copii le tot spunea

Că doar prin Isus poţi avea iertare

Şi ce urât e furtul şi minciuna cât de rea.

Dar Prichindel, vai, nu credea

Deşi in jur, cei dragi, mereu i-au spus

Că Dumnezeu poate vedea

Şi că îl supară chiar pe Isus.

Într-o seară-n drum spre casă

Prichindel înmărmurii

O Fiinţă luminoasă

Chiar în faţa lui zării.

-Isus în sat la mine-n strada mare?

‘mi –apare mie,…. chiar dacă sânt mic?

-Copile ce ai tu în buzunare?

-Eu?.. Oh!.. să ştii că n-am nimic.

-Nimic?,…. duios atunci Isus răspunde

Ai pixul Mariei şi lanterna lui Daniel

De Mine nu te poţi ascunde!

Ai vrea sa-ţi fac şi Eu la fel?

Să mint, când zic că te iubesc

Să-ţi fur apoi părinţi şi prieteni, tot ce ai

Nu vezi că dacă fac aşa greşesc?

Te rog, tot ce-ai furat ‘napoi să dai.

Din pământ ochii-şi ridică

Prichindel… cam ruşinat

Tremurând şi plin de frică

Însă… e trezeşte-n pat.

Ah ce bine c-a fost vis

Sau a fost…. realitate?

Prichindel buimac şi-a zis

Nu mai vreau să fac păcate!

Nu mai vreau să mint nicicând

Şi să fur nu mai doresc

Eu de azi am doar un gând

Pe Isus să Îl iubesc!

Dau ‘napoi tot ce-am furat

Tuturor le cer iertare

Mulţumesc că m-ai iertat

Prichindel e azi…mai mare.

Marius Alexandru

„Asteaptã copile, Eu vin în curând!”

Pãsesc „descult” prin iarba renãscutã,

„As vrea sã zbor”, sã n-o rãnesc,

Si cânt cu inima-mi tãcutã

Un cânt al credintei: Isus, Te iubesc!

O lacrimã-mi curge în sus, cãtre stele,

Si sunt ascunse în ea dureri si bucurii,

Un zâmbet, o ranã si… visele mele,

Dorinta-mi fierbinte, Isuse, sã vii!

În palma-Ti deschisã e lacrima mea

Si chiar lângã suflet pãstrezi al meu cânt.

Prin fosnet de frunze aud soapta Ta:

„Asteaptã copile, Eu vin în curând!”

Marius Alexandru

Te-am tot pierdut

Te-am tot pierdut, puţin cîte puţin –
o coastă, un descîntec, o tăcere...
pînă-au rămas doar drojdii de durere
din taina ta de pîine şi de vin.

Pe alte căi lactee se aţin
azi paşii tăi, cu-aceeaşi mlădiere:
te ştiu din creştet pînă în viscere,
dar duhul Tău mi-e ca un zeu străin...

De ce iubirea care-nvîrte stele
nimic nu poate-n pîrga ei, sub vremi?
De ce ne-atîrnă inimile grele,
cînd tu pe nume, Doamne, ne mai chemi?
O, crucii tale nu-i mai dau de capăt
şi-n umbra ei mereu mai singur scapăt!


                                                                                                                     RAZVAN CODRESCU