Mangaierea mamei

Vă voi mângâia, cum mângâie o mamă pe copilul ei. Isaia 66.13

Mângâierea unei mame! Este însăşi dragostea duioasă. Cum înţelege ea necazul copilului ei! Cum îl stânge ea la piept şi-i ia toate suferinţele în inima ei! Ei poate sa-i spună totul, încredinţat că ea îl înţelege, ca nimeni altul. Dintre toate mângâierile, cea mai dulce este a mamei sale. Aceasta a simţit-o mai mult decât un om încercat. Dumnezeu S-ar coborî oare, ca să ţină locul unei mame? Din partea Sa e bunătatea însăşi. L-am cunoscut ca Tată, dar iată că vrea sa fie pentru noi chiar o marnă, îndemnându-ne prin aceasta la o sfântă apropiere, la o încredere fără rezervă, la o odihnă deplină. Când Dumnezeu însuşi ajunge „Mângâietorul” nostru, nu ne mai poate frământa nici o îngrijorare. Deci să-I spunem Lui apăsarea noastră, chiar daca nu putem face aceasta decât prin suspine şi prin plâns. El nu ne dispreţuieşte plânsul, aşa cum n-ar face nici mama noastră. Ca şi ea, va avea milă de lacrimile noastre, de slăbiciunea noastră şi ne va ierta greşelile, dar într-un fel mai sigur decât ar putea mama noastră. Să nu purtam singuri greutăţile noastre; făcând aceasta, am face o mare greşeală, când o Fiinţă aşa de bună stă gata să le împărtăşească. Să le spunem deci fără întârziere Dumnezeului dragostei. El nu se va obosi de noi, cum nu se oboseşte nici o mamă.

din Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu, de C. H. Spurgeon

Indemn la pocainta

„Dacă vreunul dintre voi nu-L cunoaşte pe Domnul şi de aceea nu aşteptă venirea Lui, amintiţi-vă că El va veni, fie că îl aşteptăm, fie că nu. Când va veni, va trebui să stai înaintea Sa. Unul dintre evenimentele ce vor urma venirii Sa va fi citarea ta înaintea scaunului Său de judecată. Cum îi vei răspunde atunci? 
Cum îi vei răspunde când ai refuzat dragostea Lui întorcând o ureche surdă la chemarea milei Sale? Dacă ai amânat şi ai continuat s-o faci la nesfârşit, cum vei răspunde? 
Cum vei răspunde în ziua aceea, dacă stai mut acum?
 Tăcerea ta te va condamna, iar împăratul va spune: Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor (Matei 22:13). Fie ca Domnul să ne dea harul să credem în Domnul Isus pentru viaţa veşnică şi să aşteptăm apoi revenirea Sa din ceruri, de dragul iubirii Sale!
 Amin.”
Charles Spurgeon 

Iată, El vine pe nori

În anumite cazuri, această privire ţintă a atras după sine dorinţe greşite după minuni imediate şi o dorinţă intensă de a vedea semne miraculoase. Oh, ce fanatisme pot ieşi din asta! Cu ceva ani în urmă, în America a apărut un bărbat care a declarat că Domnul va veni într-o anumită zi. Acest bărbat a condus o întreagă comunitate să creadă această predicţie nebună. Mulţi şi-au luat caii şi nutreţ pentru câteva zile şi au plecat în pădure, aşteptând să vadă tot ce se putea vedea, departe de mulţimea oraşului. Pretutindeni în ţară s-au cusut haine pentru înălţare, pentru a se avânta în văzduh îmbrăcaţi adecvat. Au aşteptat şi au aşteptat şi sunt sigur că niciun text nu ar fi fost mai potrivit pentru ei atunci decât acesta: „Voi, bărbaţi ai Americii, de ce staţi şi vă uitaţi la ceruri?” Nu a ieşit nimic din aceasta, totuşi sunt mii, atât în Anglia, cât şi în America, ce au nevoie doar de un lider fanatic care să-i conducă spre o nebunie similară.

Este dorinţa multor persoane să cunoască vremurile şi soroacele şi nebunia lor îi limitează la o astfel de cercetare. Toate evenimentele naturale sunt semne ale timpului (Matei 16:3), semne, aş adăuga, pe care ei nu le pot înţelege. Cutremurele sunt printre favoritele lor. Imediat cum se întâmplă vreunul, se şi strigă: „Vine Domnul!”, de parcă nu ar mai fi existat cutremure – de felul celor despre care am auzit în ultima vreme – de sute de ori de când Domnul S-a înălţat la ceruri. Când vor fi cutremure profetice în vreo parte, vom şti despre ele şi fără avertizările acestor fraţi. Câţi nu au fost orbiţi de numărul fiarei şi gata să sară de bucurie că au găsit această combinaţie, 666, în numele vreunei persoane faimoase. De ce? Numele fiecăruia ar putea produce acel număr dacă-l tratezi judicios şi foloseşti numeralele greceşti, romane, egiptene, chinezeşti sau timbuktane. Sunt plictisit de modul prostesc în care unii oameni îşi fac jucării din Scriptură şi se joacă cu textele ca şi cu un pachet de cărţi.

Ori de câte ori întâlniţi un om care se autopromovează ca profet, staţi departe de calea sa. Când auziţi de semne şi minuni, întoarceţi-vă spre Domnul şi amintiţi-vă că: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre” (Luca 21:19), iar „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17). Nu există altă cale de supravieţuire printre entuziaşti sălbatici.

Crede în Dumnezeu şi nu cere minuni şi miracole sau cunoaşterea vremurilor şi a soroacelor. Nu este scopul tău să ştii când îşi va restabili Domnul împărăţia. Amintiţi-vă acest verset: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele!” (Fapte 1:7). Dacă aş fi introdus într-o cameră unde ar fi depozitate multe colete şi mi s-ar spune că este şi pentru mine ceva bun, aş începe să mă uit după ceva cu numele meu pe el. Dacă aş ajunge în dreptul unuia pe care scrie alt nume, l-aş lăsa în pace; nu este pentru mine. Iată un astfel de colet, de pe piaţa cunoaşterii: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (Faptele Apostolilor 1:7). Încetaţi să vă mai amestecaţi în subiecte care sunt ascunse şi mulţumiţi-vă să cunoaşteţi lucrurile care v-au fost descoperite clar.
 
A doua venire a lui Hristos Charles Spurgeon.

A doua venire a lui Hristos

Unii creştini sunt foarte curioşi, dar nu şi ascultători. Neglijează învăţături simple, dar vor să soluţioneze probleme dificile. Îmi amintesc de cineva care vorbea totdeauna despre potire, peceţi şi trâmbiţe; era foarte bun în simboluri apocaliptice. Avea însă şapte copii şi nu practica rugăciunea în familie. Dacă ar fi lăsat potirele şi trâmbiţele şi s-ar fi ocupat de educaţia băieţilor şi fetiţelor ar fi fost cu mult mai bine.

Am cunoscut bărbaţi experţi în învăţături din Daniel şi specializaţi pe Ezechiel, dar nespus de uituci ai capitolului 20 din Exod şi nu prea siguri de Romani 8. Nu vreau să vorbesc de rău oamenii aceştia pentru că studiază cărţile lui Daniel şi Ezechiel, chiar dimpotrivă. Totuşi, mi-aş fi dorit să fi fost mai devotaţi convertirii celor păcătoşi din casele şi vecinătatea lor şi mult mai grijulii în ajutorarea săracilor dintre sfinţi. Recunosc valoarea studierii semnificaţiei picioarelor din vedenia lui Nebucadneţar şi importanţa cunoaşterii împărăţiilor reprezentate de cele zece degete, dar nu găsesc de cuviinţă a lăsa asemenea studii să invadeze activităţile obişnuite, de evlavie. Dacă s-ar aloca unei activităţi obscure, comune, de lângă casa omului, timpul acordat afirmaţiilor neclare din teologie ar aduce mai mult beneficiu omului şi mai multă slavă lui Dumnezeu.

Nu mă înţelegeţi greşit, preaiubiţilor! Aş vrea să cunoaşteţi toate tainele, dacă se poate. Dar nu uitaţi că slujba noastră principală aici jos este să strigăm: „Iată mielul!” (Ioan 1:29). Prin toate mijloacele căutaţi să citiţi şi să cercetaţi până ce aflaţi tot ce a descoperit Dumnezeu cu privire la lucrurile care vor veni, dar înainte de toate, vedeţi să vă aduceţi copiii la picioarele Mântuitorului, să fiţi împreună lucrători cu Dumnezeu în zidirea Bisericii Sale. Masa densă de suferinţă, ignoranţă şi păcat care se află în jurul nostru, aproape în fiecare parte, ne solicită toate puterile. (…) O, voi care sunteţi curioşi, dar nu ascultători, mi-e teamă că mă adresez vouă degeaba, dar cu toate acestea, am făcut-o. Fie ca Duhul Sfânt să pună această învăţătură pe inimile voastre!

Alţii sunt contemplativi, dar nu activi; sunt foarte dăruiţi studiului Scripturii şi meditaţiei, dar nu „plini de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:14). Contemplaţia este atât de rară în zilele noastre, încât mi-aş dori să mai fie de încă o mie de ori pe atât. Oricum, în cazul la care mă refer totul se strânge într-o fântână a gândurilor: tot timpul este petrecut în citire, plăcere, extaz şi tihnă cuvioasă.

Religia nu trebuia să devină niciodată subiectul egoismului, deşi mă tem că unii o tratează de parcă finalul ei suprem ar fi satisfacţia spirituală personală. Când religia unui om constă doar în mântuirea lui şi în a beneficia de cele spirituale doar pentru sine, acest om are o boală. Când judecata sa asupra unei predici se rezumă la „m-a hrănit?”, judecă mojiceşte. Există şi asemenea situaţie când îţi faci o religie porcească, în care tu însuţi să fii primul, al doilea, al treilea şi tot tu, până la capăt. A vorbit sau a gândit Isus vreodată în stilul acesta? Contemplarea lui Hristos însuşi poate fi făcută aşa încât să te poarte, din păcate, departe de El. Pustnicul meditează la Isus, dar este puţin probabil atât de ocupat precum a fost Isus, chiar dacă el dă dovadă de o mare abnegaţie.
A doua venire a lui Hristos Charles Spurgeon

„Pregătită (…) de la întemeierea lumii.”

Trebuie să mărturisesc că nu îmi plac anumite expresii pe care le aud uneori, expresii care sugerează că cerul este pregătit pentru cineva care nu va ajunge niciodată la el, pregătit pentru cei care vor fi alungaţi asemenea celor blestemaţi, într-un loc de chin. Ştiu că este un verset sfânt care spune „(…) nimeni să nu-ţi ia cununa” (Apocalipsa 3:11), dar acolo se referă mai mult la cununa succesului în lucrare decât la slava veşnică.

O altă expresie care mi-a zgâriat urechea, rostită de pe buzele unui anume om bun, spunea astfel: „Este un cer pregătit pentru fiecare dintre voi; dar, dacă nu sunteţi credincioşi, nu îl veţi câştiga. Există în ceruri o cunună pregătită pentru fiecare dintre voi, dar, dacă nu sunteţi credincioşi, nu va avea cine să o poarte.” Eu nu cred asta; nu pot să cred că vreo cunună a vieţii veşnice pregătită pentru „binecuvântaţii Tatălui” va fi dată vreodată altcuiva sau lăsată fără posesor. Nu cred! Îndrăznesc să nu concep că există o cunună în ceruri fără ca cineva să o poarte.

Credeţi că în ceruri, când numărul complet al sfinţilor va fi acolo, veţi găsi mai multe cununi nefolosite? „Ah, ale cui sunt cununile astea? Unde sunt capetele acestora? Sunt în iad!” Atunci, fraţilor, nu aş avea dorinţa să fiu în rai. Dacă întreaga familie a lui Hristos nu este acolo, sufletul meu ar fi nenorocit şi singur din cauza pierderii triste a lor, pentru că eu sunt în unitate cu ei toţi. Dacă un suflet care a crezut în Isus nu ajunge acolo, mi-aş pierde respectul atât pentru promisiune, cât şi pentru Stăpân. El trebuie să-Şi ţină cuvântul faţă de fiecare suflet care se încrede în El.

Dacă Dumnezeul vostru a pregătit cu adevărat un loc pentru ai Săi, a făcut provizii pentru ei, iar apoi a fost decepţionat, El nu este Dumnezeu pentru mine. Nu m-aş putea închina unui astfel de Dumnezeu. Nu cred într-un asemenea Dumnezeu. Asemenea fiinţă nu ar fi deloc Dumnezeu. Includerea dezamăgirii în pregătirea Sa eternă, nu este compatibilă cu dumnezeirea. Vorbiţi atunci despre Venus sau Jupiter, dacă vă place, dar nemărginitul Iahve este dezonorat de a fi menţionat în asemenea context. El a pregătit un loc pentru tine. Este o alegere personală. El a dat un decret distinct pentru fiecare dintre ai Săi, aşa că unde este El, vor fi şi ei (Ioan 14:3).

„Pregătită (…) de la întemeierea lumii.” Se menţionează aici alegerea eternă înainte ca oamenii să fi fost creaţi, pregătirea cununii înainte să fi fost capul care să o poarte. Astfel, înainte ca stelele cerului să fi început să pâlpâie, Dumnezeu decretase alegerea într-o măsură desăvârşită pentru vremea în care Hristos se va întoarce spre lauda slavei harului Său: „care face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). Partea noastră este una pregătită din veşnicie, potrivit cu alegerea harului lui Dumnezeu şi cu cel mai măreţ caracter la care am putea ajunge vreodată, ce va consta în apropierea de Hristos, părtăşia cu Dumnezeu şi rămânerea într-un loc al demnităţii şi fericirii, pentru totdeauna.

A doua venire a lui Hristos  Charles Spurgeon 

Meditarile lunii Ianuarie

1 ianuarie

CEA DINTÂI FĂGĂDUINŢĂ A BIBLIEI

Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.

Geneza 3.15

Aşa este prima făgăduinţă făcută omului căzut. Ea conţine întreaga Evanghelie şi arată miezul legământului harului. O vedem împlinită într-o mare măsură; sămânţa femeii a fost rănită la călcâi în persoana lui Isus Cristos, şi ce groaznică zdrobire va fi zdrobirea finală a capului şarpelui! Această profeţie a fost împlinită întâi când Isus a purtat păcatul omenirii, a biruit moartea şi a învins puterea Satanei; ea va fi pe deplin şi definitiv împlinită la cea de a doua venire a Domnului şi în ziua judecăţii de la sfârşit.

Dar, de altfel, acest lucru se împlineşte pentru fiecare din noi în parte: răniţi la călcâi, de chinurile pe care ni le pricinuiesc puterile răutăţii în toate zilele, suferinţe pe care totdeauna putem să le biruim în Cristos, care a pus piciorul pe capul şarpelui. În tot timpul acestui an, vom avea de învăţat cea dintâi parte a acestei făgăduinţe, experimentând-o prin ispitele Diavolului şi a loviturilor celor nelegiuiţi care sunt sămânţa lui. Ei ne vor putea răni în aşa fel încât să ne facă să şchiopătăm de durerea de la călcâi; dar să reflectăm bine la cea de a doua parte a textului şi să nu ne îngrozim. Prin credinţă să ne bucurăm că vom şi domni împreună cu Cristos, sămânţa femeii.



2 ianuarie

CÂŞTIGAREA VICTORIEI

Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.

Romani 16.20

Iată o făgăduinţă care o completează pe cea de ieri. Potrivirea cu modelul nostru divin nu trebuie să ni se arate numai prin muşcătura din călcâi, ci şi prin biruinţa asupra celui rău. Balaurul trebuie zdrobit şi sub piciorul nostru. Adunarea din Roma era bântuită de lupte interne, dar Dumnezeul lor era ”Dumnezeul păcii” şi le dădea odihna sufletului. Vechiul vrăjmaş poate reuşea să-i facă să se poticnească şi să-i amăgească pe cei simpli; dar până la urmă, el va trebui să fie călcat în picioare chiar de aceia pe care-i tulburase. Poporul lui Dumnezeu nu obţine această biruinţă nici prin puterea lui nici prin dibăcia lui. Dumnezeu însuşi îl va zdrobi pe Satan; va fi zdrobit sub picioarele noastre, da, Dumnezeu îl va zdrobi.

Să pornim cu bărbăţie să-l întâmpinăm pe Ispititor, şi nu numai duhurile răutăţii, ci, însuşi domnul întunericului va fugi din calea noastră. Să nădăjduim într-o grabnică biruinţă, păstrând o încredere nezdruncinată în Dumnezeul nostru. ”Curând”! Fericită nădejde, vom pune piciorul nostru pe şarpele cel vechi! Puterea răului va fi anihilată şi Satan va avea capul zdrobit într-un mod ruşinos sub piciorul omului. Prin credinţa în Domnul Isus să punem de acum piciorul pe Ispititor.



3 ianuarie

ODIHNEŞTE-TE ÎN FĂGĂDUINŢĂ

Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.

Geneza 28.13

Nici o făgăduinţă nu este numai pentru un singur om; ele nu se adresează numai unor sfinţi, ci tuturor credincioşilor. Astfel, fratele meu, dacă poţi să te sprijini pe această făgăduinţa şi să ţi-o pui la căpătâi, ea este pentru tine. Pământul pe care se odihnea Iacov, era acela pe care l-a luat în stăpânire mai târziu. Când îşi întindea mădularele obosite pe pământ, se cam îndoia c-ar putea să intre în stăpânirea ţării; şi aşa a fost totdeauna omul. În timpul somnului i-a apărut acea scară minunată, care uneşte cerul cu pământul pentru orice credincios. Pământul pe care sta scara era ca o arvună a moştenirii care cobora din cer la el. Toate făgăduinţele sunt da şi amin în Isus; şi după cum Cristos este al nostru, tot aşa fiecare făgăduinţa ajunge a noastră, dacă ne odihnim în ea cu o credinţă tare şi liniştită.

Vino, sărmane suflet obosit, ia Cuvântul Dumnezeului tău ca pernă pe care să te odihneşti. Odihneşte-te în pace în Cuvânt. Gândeşte-te numai la El. Isus este scara luminoasă care face legătura între tine şi Dumnezeul tău. Numai fii sigur că făgăduinţa făcută lui Iacov ţi-a fost făcută şi ţie de Dumnezeu însuşi. Nu este o greşeală ca să ţi-o însuşeşti personal, ca şi cum ea a fost rostită numai pentru tine.



4 ianuarie

ODIHNĂ ÎN LINIŞTE

Îi voi face să locuiască în linişte.

Osea 2.18

Da, Dumnezeu dă pace poporului Său. Versetul acesta ne vorbeşte de un ”legământ cu fiarele câmpurilor, păsările cerului şi târâtoarele pământului”. Aceasta înseamnă pacea în mijlocul vrăjmaşilor pământeşti, încercărilor ascunse ca mici necazuri, lucruri, care pot, dar nu trebuie să tulbure odihna noastră. Domnul vrea să nimicească tot ceea ce ameninţă poporul Său. ”El va zdrobi în ţară arcul, sabia şi războiul”. Pacea este asigurată, deoarece elementele potrivite s-o tulbure, au fost nimicite.

Această pace va fi urmată de odihnă. ”El dă odihnă celui pe care-l iubeşte”. Sprijinit mereu de acest adevăr dumnezeiesc, credinciosul poate să rămână într-o siguranţă liniştită care-i dă odihnă. Una este să te odihneşti, şi alta este să te odihneşti în siguranţă. Iată-ne aduşi în ţara făgăduită, în casa Tatălui, în camera ospăţului, şi chiar la pieptul lui Cristos. Numai acolo ne putem ”odihni în siguranţă”. Şi în această stare liniştită suntem la adăpost de oboseala pe care o produce frământarea. ”El ne dă odihnă în păşuni verzi şi ne conduce la ape de odihnă”. Acolo vrea să-l ducă Mângâietorul pe orice suflet care se lasă în voia Lui.



5 ianuarie

MINUNATA GARANŢIE

… nu te teme, căci Eu sunt cu tine;

Isaia 41.10

Când trecem prin suferinţe sau suntem chemaţi în slujba Domnului căutăm adesea să facem provizii de puteri, deoarece băgăm de seamă că puterea noastră pe care ne bizuim este limitată şi insuficientă pentru nevoile noastre. Atunci să ne păzim să nu ne lăsăm doborâţi, căci aici avem făgăduit tot ce avem nevoie. Puterea lui Dumnezeu este nelimitată şi chiar această putere El vrea să ne-o dea; şi făgăduinţa Lui este că ne va fi dată. El vrea să ne fie hrană pentru suflet şi sănătate pentru trup. Este cu neputinţă să se spună câtă putere poate să pună El într-un om; când această putere divină ne umple, slăbiciunea omenească nu mai este o piedica.

Nu ne mai amintim noi de timpurile de lucru şi încercări deosebite, când am primit o putere de care ne miram noi înşine? Eram liniştiţi, în pace în pericol, supuşi încercării, răbdători în suferinţă, îndurând cu blândeţe dispreţul sau opoziţia. Într-adevăr, Dumnezeu ne dă o putere neaşteptată în încercările mari, aşa încât nu ne mai recunoaştem pe noi înşine; cei slabi ajung curajoşi, cei neînvăţaţi primesc înţelepciune, cei timizi primesc la timpul potrivit ceea ce trebuie să spună. Sentimentul slăbiciunii noastre ne poate clătina, dar făgăduinţa lui Dumnezeu ne redă viaţa. Doamne, întăreşte-mă ”după făgăduinţa Ta”.



6 ianuarie

AJUTOR DIN AFARĂ

… Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.

Isaia 41.10

Făgăduinţa de ieri ne garanta puterea pentru lucrul nostru. Cea de azi ne asigură ajutorul lui Dumnezeu, când nu putem lucra singuri. Domnul zice: ”îţi vin în ajutor”. Puterea dinăuntru este completată prin ajutorul dinafară. Dumnezeu poate, dacă găseşte de cuviinţă, să ne trimită ajutoare pentru luptele ce le întâmpinăm. Dar daca ne lipseşte de ele, va sta El însuşi lângă noi, ceea ce ne este mai de folos decât legiuni de fiinţe omeneşti.

Acest ajutor ne vine la timpul potrivit şi este nimerit, înţelept şi potrivit împrejurărilor celui încercat. Este chiar mai mult decât un simplu ajutor, căci Domnul ne ia toată povara şi ne ajută în toate nevoile noastre. ”Dumnezeul nostru este un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46).

Deoarece El ne-a mai venit în ajutor, ne putem încrede în El pentru prezent şi viitor. Rugăciunea noastră este: ”Doamne, fii ajutorul nostru”, iar experienţa noastră este că ”Duhul ne ajută în neputinţele noastre”; aşteptarea noastră este: ”îmi ridic ochii spre munţi, de unde îmi va veni ajutorul” şi în curând cântarea noastră va fi: ”Tu, Doamne, ne-ai ajutat”.



7 ianuarie

MEREU CRESCÂND

Vei vedea lucruri mai mari decât acestea.

Ioan 1.50

Acest cuvânt a fost spus lui Natanael a cărui credinţă tare nu şovăie în faţa unei mărturii ferme, recunoscând că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu şi împăratul lui Israel. Cei care vor să-şi deschidă ochii, văd; iată de ce acei care se închid pentru adevăr, rămân orbi.

În ce ne priveşte, noi am văzut deja multe lucruri, am auzit multe mărturisiri; dar sunt adevăruri şi mai măreţe în Cuvântul Său, adâncimi ale experienţei şi mai mari, înălţimi ale părtăşiei şi mai înalte, lucrări şi mai minunate, descoperiri mai măreţe de putere, dragoste şi înţelepciune. Toate acestea ne stau în faţă să le vedem, dacă vrem să ne încredem în Domnul nostru. Priceperea în a născoci învăţături greşite este distrugătoare, dar puterea de a vedea adevărul este o binecuvântare. Prin aceasta cerul ne este deschis, drumul într-acolo în persoana Fiului Omului ni s-arată tot mai lămurit. Să ne aţintim privirile la lucrurile de sus şi vom vedea lămurit lucruri din ce în ce mai mari, până ce vom putea să ne minunăm de faţa marelui nostru Dumnezeu şi strălucirea slavei Sale.



8 ianuarie

CURĂŢIA INIMII ŞI A VIEŢII

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.

Matei 5.8

Curăţia inimii este una din principalele ţinte spre care trebuie să tindem. Trebuie să fim curăţiţi înăuntru prin Duhul Sfânt şi Cuvânt, şi vom fi curaţi în afară prin consacrare şi ascultare. Este o legătură strânsă între inimă şi pricepere: dacă ne place răul, nu putem înţelege binele. Dacă inima este întunecată, ochiul va fi tulbure, cum pot să vadă pe Dumnezeu, aceia cărora le place păcatul?

Ce fericire să-L poţi vedea pe Dumnezeu: este o rază din cer aici pe pământ! în Domnul Isus, aceia care au inima curată Îl văd pe Tatăl. Îl vedem pe El, adevărul Său, dragostea Sa, sfinţenia Sa, planul Său, atotstăpânirea Sa, caracterul Său, da, îl vedem pe Dumnezeu însuşi în Cristos. Dar aceste lucruri nu pot fi înţelese cum se cuvine, decât când părăsim păcatul. Numai acei care au ca ţintă sfinţenia, pot spune: ”Ochii inimii mele sunt întotdeauna îndreptaţi spre Domnul”. Dorinţa lui Moise: ”Arată-mi faţa Ta” nu se va împlini decât pentru aceia care vor fi curăţaţi de orice păcat. ”Căutaţi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”, striga Pavel; iar Ioan: ”Cel ce are nădejdea aceasta, să-L vadă aşa cum este în slavă, se curăţeşte el însuşi, după cum El este curat”. O, Dumnezeule, zideşte în mine ”o inimă curată”, ca să putem vedea faţa Ta!



9 ianuarie

A CIŞTIGA FĂCÂND BINE

Sufletul binefăcător va fi săturat.

Proverbe 11.25

Pentru a vedea sufletul meu propăşind, nu trebuie să strâng averi, ci să fac parte din ele celor săraci. Drumul spre comorile din lume este economia împinsă până la zgârcenie; dar calea lui Dumnezeu e cu totul deosebită. Cuvântul ne învaţă că cine împarte cu altul bunurile sale trecătoare, le înmulţeşte; iar cine le strânge pentru sine, va duce lipsă. A da este, deci, mijlocul de lucru izvorât din credinţă. Să ne dorim deci această experienţă, şi vom vedea că după lărgirea inimii noastre, vom avea din belşug pentru nevoile noastre.

Potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu, ”voi fi săturat şi îngrăşat”. Să nu ne gândim că aceasta se va întâmpla în aşa fel ca să împiedice înaintarea mea pe cale, adică înaintarea duhovnicească. Căutând să trăiesc în lux, fiind la fel cu cei din lume, aceasta ar dăuna inimii mele. Îmi va ajunge deci să am cu ce mă hrăni şi să am ce îmbrăca pentru a fi sănătos.

Totuşi este o supraabundenţă în care doresc mult, să fiu supus voii lui Dumnezeu şi binevoitor faţă de oameni, făcându-le parte de harurile duhovniceşti cu care am fost îmbogăţit. Primindu-le în dar, le voi împărţi ca dar, mergând astfel pe urmele Mântuitorului meu, care S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.



10 ianuarie

RĂSPLATA DUMNEZEIASCĂ

Cel ce udă pe alţii, va fi udat şi el.

Proverbe 11.25

Dacă iau seama şi sunt atent la nevoile altora, şi Dumnezeu va fi cu luare aminte la ale mele, pentru a mă răsplăti. Dacă îl voi cinsti pe sărac şi Dumnezeu mă va cinsti. Dacă mă voi ocupa de copilaşi, mă va socoti ca pe un copil al Său şi se va ocupa de mine. Dacă voi păstori turma Sa şi El mă va păstori. Dacă voi uda grădina Sa, va face şi El din inima mea o grădină udată. Aceasta este chiar făgăduinţa lui Dumnezeu, şi rămâne ca eu să împlinesc condiţia ce mi se cere, pentru a îndrăzni să aştept împlinirea ei.

Este de mare folos pentru mine să nu mă mai vait de suferinţele mele, de încercările mele, de slăbiciunea mea, încetând să mă ocup de mine însumi şi – din dragoste pentru Domnul – să încep să mă ocup de sufletul celor din jurul meu. Apa din lacul meu scăzuse mult, nici o ploaie nu venise să-l umple iar. Văzând cum grădina mea se usca din cauza secetei, deschisei într-o zi zăgazul şi lăsai să vină apă, pentru a uda plantele care se ofileau. Dar, o minune, un izvor ascuns şi necunoscut de mine până atunci ţâşni de la fund, aşa că bazinul ce pe altă deschizătură se golea, udând grădina, se umplea din nou. Atâta timp cât apa rămăsese stătătoare, izvorul era ca sigilat; dar, de îndată ce se scurgea, se umplea din nou. Frate, soră, de îndată ce tu vei voi să uzi viaţa altora, Domnul se va gândi la tine şi-ţi va da o apă proaspătă şi răcoritoare.



11 ianuarie

CREDINŢA VEDE CURCUBEUL

Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor.

Geneza 9.14

Adeseori cerul ni se arată acoperit de nori grei, dar nu ne temem că va veni un nou potop pentru a distruge pământul. Curcubeul apare pentru a ne păzi de acesta teamă, el apare adesea în faţa ochilor noştri, pentru a ne aminti de făgăduinţa dumnezeiască. Legământul Domnului cu Noe e şi azi valabil, nu ne îndoim de aceasta. Atunci de ce ne temem că încercările care vin adesea să întunece cerul nostru sunt hotărâte ca să ne nimicească?

Dacă totuşi, în timpul acestor nori ameninţători, credinţa noastră ne aminteşte de curcubeul lui Dumnezeu, nu trebuie să ne lăsăm tulburaţi de temeri neîntemeiate. El nu îndreaptă spre noi un curcubeu distrugător. Nu; priviţi! acest arc este curbat în sus şi n-are nici coardă, nici săgeată. Este, un arc suspendat (aşezat) ca podoabă şi care nu mai e folosit pentru război, un arc cu multe culori care exprimă bucuria şi încântarea, arătând nădejdea şi dragostea; nici roşul sângeriu – culoarea mâniei, nici negrul – aceea a răzbunării nu sunt în el, pentru a întuneca culorile lui luminoase. Să avem deci curaj. Cerul nostru nu va fi niciodată atât de încărcat, pentru a nu se găsi loc pentru această mărturie a legământului lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu va fi aşa, noi vom avea încrederea că Acela care nu poate minţi, nu va lăsa neîmplinit legământul Său de pace, deci nu avem nici un motiv sa ne îndoim de Cuvântul Dumnezeului nostru.



12 ianuarie

IUBIŢI PÂNĂ LA CAPĂT

Domnul nu leapădă pentru totdeauna.

Iov 3.31

El poate lepăda pentru un timp, dar nu pentru totdeauna. O femeie îşi poate părăsi bijuteriile pentru un timp oarecare, dar ea nu le uită şi nu le aruncă la gunoi; cu atât mai mult Domnul nu-i leapădă pe aceia pe care îi iubeşte, căci e scris: ”Fiindcă îi iubea pe ai Săi, i-a iubit până la capăt”. Se vorbeşte de creştini sub har sau ieşiţi de sub har, ca şi cum ar fi vorba de animale care intră şi ies din bârlog, după voia lor; dar dragostea Mântuitorului nostru faţă de ai Săi este prea adâncă pentru a putea să fie astfel.

El ne-a ales din veşnicie şi ne va iubi pentru întreaga veşnicie; ne-a iubit chiar până la moarte şi putem fi siguri că dragostea Lui nu va înceta niciodată. Cinstea Sa este în aşa fel angajată în mântuirea credinciosului, încât El nu-l poate lepăda, aşa cum nu îşi leapădă propria Sa haină de împărat al slavei. Nu. Nu! Cristos, capul, nu se desparte niciodată de mădularele Sale; ca Soţ, El nu o va alunga niciodată pe soţia Sa – Biserica răscumpărată cu sângele Său.

V-aţi crezut vreodată lepădaţi? Cum aţi putut gândi atât de rău despre Domnul, care e logodnicul sufletului vostru? Alungaţi de acum înainte astfel de temeri şi nu le îngăduiţi iar să intre în sufletul vostru. ”Domnul n-a lepădat pe poporul Său, pe care-l cunoştea” (Rom 11.2). ”El urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2.16).



13 ianuarie

NICIODATĂ IZGONIT

Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.

Ioan 6.37

Se află oare în Evanghelie, măcar un caz, în care să-L vedem pe Domnul alungând pe vreunul din cei ce vin la El? Dacă da, am dori să-l cunoaştem; dar nu se găseşte şi nu se va găsi niciodată. Nu se poate ca printre sufletele din iad, unul măcar să poată spune: ”Am venit la Isus şi nu m-a primit”. Atunci, Domnul Isus ar fi răspunzător de pierderea sa; gând pe care nu-1 putem admite nici o clipă; şi eu aş fi oare cel dintâi faţă da care să nu-Şi ţină cuvântul? O asemenea închipuire ar fi o înjosire pentru numele Său. Pentru că putem să ne apropiem ”cu încredere de tronul harului”, să mergem toţi laolaltă la Domnul Isus cu necazurile din ziua aceasta, aceia, care n-au venit încă niciodată, precum şi aceia pe care El îi cunoaşte deja de mult timp. El nu va refuza să ne primească şi nu va închide uşa milei Sale în faţa vreunuia dintre noi.

”Acest Om îi primeşte pe păcătoşi”, El n-a respins pe nici unul dintre ei. Să venim deci la El, în slăbiciunea noastră şi cu păcatul nostru, cu credinţa temătoare, cunoştinţele puţine, nădejdea încă şovăitoare, El nu ne respinge. Dacă venim cu rugăciune nehotărâtă, cu o mărturisire necinstită, cu laudă nedesăvârşită, totuşi El ne primeşte. Dacă venim bolnavi, descurajaţi, nevrednici, El nu ne întoarce spatele. El nu-l alungă niciodată pe acela care vine la El.



14 ianuarie

ODIHNA ESTE UN DAR

Veniţi la Mine…

Matei 11.28

Cei mântuiţi găsesc odihnă în Domnul Isus; cei nemântuiţi o vor găsi, dacă vin la El, căci El făgăduieşte să le-o dea. Nimic nu este mai gratuit ca un dar; primiţi cu bucurie, ceea ce El dă cu bucurie. Acest dar nu-l puteţi cumpăra şi nici câştiga, ci numai îl primiţi, în dar. Dacă sunteţi încărcaţi de dorinţe ambiţioase, de pofte sau de temeri, El vă va scăpa de acest jug de fier. Sunteţi poate ”împovăraţi” de păcat, de griji, împrejurări, remuşcări, temeri de moarte; dacă veniţi la El, El vă va scăpa de această povară. El a purtat mulţimea apăsătoare a păcatelor, pentru ca noi să n-o mai purtăm. El s-a făcut purtătorul greutăţilor noastre, pentru ca noi să nu ne prăbuşim sub apăsarea lor.

Domnul Isus ne dă odihnă. Credeţi aceasta? Puneţi-L la încercare, fără întârziere. Veniţi la El, părăsind orice alt sprijin, crezând mărturisirea lui Dumnezeu. Dacă veniţi la El, odihna pe care v-o va da El, va fi adâncă, sigură, sfântă, veşnică; este o odihnă cerească, dată chiar de azi, tuturor acelora care vin la El. ”Să ne silim deci, să intrăm în această odihnă”.



15 ianuarie

ÎMBOGĂŢIT PRIN CREDINŢĂ

Căci cel nenorocit nu va fi uitat pentru totdeauna…

Psalmul 9.18

Sărăcia este o grea moştenire; dar aceia care se încred în Domnul sunt bogaţi prin credinţă. Ei ştiu că nu sunt uitaţi de Dumnezeu; ci chiar dacă li se pare că uneori sunt neglijaţi cu privire la bunurile pământeşti, sunt încredinţaţi că va veni timpul când toate lucrurile vor fi restabilite. Lazăr nu va rămâne totdeauna cu câinii, la poarta bogatului; ci îşi va găsi răsplata în sânul lui Avraam.

Încă de acuma, Domnul se gândeşte la copiii Lui săraci, dar scumpi. ”Eu sunt sărac şi lipsit, dar Domnul se gândeşte la mine” zicea unul în strâmtorarea sa (Psalmul 40.17). Sfinţii în sărăcie au un privilegiu măreţ: acela de a-L vedea pe Domnul venindu-le în ajutor în toate nevoile vieţii lor vremelnice şi duhovniceşti. Ei se simt tot mai bine fiind cu Acela care n-avea unde să-şi odihnească capul. Ei aşteaptă cu bucurie venirea Sa, ştiind că vor fi părtaşii slavei Sale. Pentru ei, aceasta este o nădejde nepieritoare, pentru că e întemeiată pe însuşi Domnul Isus, care e viu în veac; şi deoarece El trăieşte, şi ei vor trăi. Credinciosul sărac cântă multe cântări care rămân neînţelese pentru bogatul acestei lumi. Iată de ce, dacă partea noastră este modestă aici, este bine să ne gândim la prânzul regesc ce ne aşteaptă acolo sus.



16 ianuarie

CHIAR ŞI O CHEMARE SLABĂ

Oricine va chema numele Domnului, va fi mântuit.

Ioel 2.35

Pentru ce să nu Îl chem direct pe Domnul, Numele Său? Pentru ce să cer ajutor vecinului sau unui prieten, în timp ce Dumnezeu este atât de aproape de mine şi aude cel mai slab strigăt al meu? De ce să mă aştern la pământ, căutând diferite mijloace? De ce oare nu-mi descarc inima Domnului de greutatea ce mă apasă? Cel mai bun alergător merge drept la ţintă. De ce să nu alergăm de-a dreptul la Dumnezeul cel viu? În zadar voi căuta dezrobirea în orice altă parte; numai în Dumnezeu o voi găsi. Făgăduinţa Sa regească îmi este un zălog sigur.

N-am nevoie să mă întreb, dacă trebuie să îndrăznesc să-L chem sau nu. Cuvântul ”oricine” este îndeajuns de lămurit; el îi cuprinde pe toţi cei ce cheamă Numele Domnului, prin urmare şi eu. Aşa că voi urma acest îndemn, fără a întârzia, chemând pe slăvitul Mântuitor care mi-a făcut o astfel de făgăduinţă.

Nevoia mea este urgentă; nu ştiu cum pot fi scăpat, dar nu mă îngrijorez. Acela care a făcut făgăduinţa, va găsi mijlocul să şi-o ţină. Datoria mea este să ascult. Eu îl chem şi El mă va scăpa.



17 ianuarie

UN OM FĂRĂ TEAMĂ

Du-te, căci voi fi cu tine.

Exodul 3.12

Desigur dacă Dumnezeu îi dădea lui Moise o însărcinare, Se angaja să nu-l lase să meargă singur. Cu primejdii mari dea merge şi puterea necesară de a o desfăşura, ar fi fost absurd din partea lui Dumnezeu să trimită un evreu slab lăsat numai la mijloacele sale, să înfrunte pe cel mai puternic împărat al lumii. Nu se poate închipui că înţelepciunea dumnezeiască să fi lăsat pe sărmanul Moise să se împotrivească singur lui Faraon şi puterilor colosale ale Egiptului. Prin acesta mărturisire: ”Hotărât voi fi cu tine” Dumnezeu dă să înţeleagă slujitorului Său, că în nici un caz nu-1 va lăsa singur în această însărcinare.

Şi pentru mine această regulă se va adeveri. Şi dacă am primit de la Dumnezeu porunca să mă duc neavând ca sprijin decât puterea Sa şi ca ţintă, decât singura Sa slavă, cu siguranţa El va fi cu mine. Numai faptul că El mă trimite, îl obligă să mă sprijinească. Nu este aceasta de ajuns? Ce poţi să doreşti mai mult? Cu ajutorul tuturor îngerilor şi arhanghelilor aş putea totuşi să nu reuşesc, dar dacă El este cu mine, trebuie să reuşesc. Trebuie numai să iau seama să nu mă duc cu sfială sau cu inima împărţită, nici cu neglijenţă sau îngâmfare. În ce fel trebuie să fie purtarea unui om care are pe Dumnezeu cu el! Fiind în felul acesta însoţit, el trebuie să meargă cu îndrăzneală, ca Moise în faţa lui Faraon.



18 ianuarie

CRISTOS ŞI SĂMÂNŢA DE URMAŞI

Dar după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi.

Isaia 53.10

Isus Mântuitorul nostru n-a murit în zadar: moartea Sa ispăşitoare este aceea a unui înlocuitor care a purtat povara păcatelor noastre. Prin această înlocuire primită de Dumnezeu, El i-a mântuit pe toţi aceia pentru care Şi-a dat viaţa ca jertfa pentru păcat. El a fost asemenea grăuntelui de grâu care ”moare şi care aduce multă roadă”. Prin moartea Sa, El Şi-a câştigat o sămânţă de urmaşi şi deci El poate să spună: ”Iată-mă, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.

Un om se găseşte reprezentat în copiii săi şi Cristos în credincioşii Săi. Viaţa unui om se prelungeşte şi dăinuieşte în urmaşii săi: tot aşa viaţa lui Cristos se continuă în aceea a credincioşilor. Isus trăieşte şi îşi vede sămânţa, El îşi îndreaptă privirea spre noi, El îşi găseşte desfătarea în noi, El ne recunoaşte ca rod al muncii sufletului Său. Să ne bucurăm că Domnul nostru nu va înceta să Se bucure de roadele jertfirii Sale sângeroase şi că El nu va înceta niciodată să-si sature privirea de recolta bogată a morţii Sale. Acei ochi care au plâns odată pentru noi, ne contemplă acum cu plăcere. Da, El priveşte la acei care privesc la El. Privirile noastre se întâlnesc. Ce bucurie în aceste priviri!



19 ianuarie

MĂRTURISIREA GURII, CREDINŢA INIMII

Dacă mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.

Romani 10.9

Dumnezeu spune că trebuie să mărturiseşti cu gura; ai făcut-o tu? Ai mărturisit deschis credinţa ta în Cristos ca Mântuitorul pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi? L-ai mărturisit, aşa cum te pofteşte Dumnezeu aici?

De altfel, Dumnezeu cere credinţă din inimă. Crezi tu sincer în Isus cel înviat? Te încrezi tu în El ca în singura ta nădejde a mântuirii? Poţi să spui cinstit înaintea lui Dumnezeu că ai această credinţă în inima ta? Dacă poţi să răspunzi cu sinceritate că da, tu ai mărturisit şi ai crezut în El, deci tu eşti mântuit. Textul nu spune c-ar putea sa fie altfel, ci este tot atât de clar ca un stâlp indicator, tot atât de luminos ca soarele de pe cer. El zice: ”Tu vei fi mântuit”.

Crezând în Isus şi mărturisindu-L, eu pot să pun mâna pe această făgăduinţă ca s-o aduc înaintea Lui în momentul acesta şi pentru întreaga mea viaţă, în ziua morţii mele ca şi în ziua judecăţii, eu trebuie să fiu mântuit de pedeapsa păcatului, de întinăciunea păcatului, de puterea păcatului şi în sfârşit chiar de existenţa păcatului. Dumnezeu spune: ”Vei fi mântuit”. Eu cred. Voi fi mântuit: sunt mântuit. Slava să fie a lui Dumnezeu din veşnicie în veşnicie.



20 ianuarie

BIRUITORUL

Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii care este în raiul lui Dumnezeu.

Apocalipsa 2.7

Cine este acela care dă dosul în ziua bătăliei sau refuză să meargă la războiul sfânt? Pentru a împărăţi, trebuie să lupţi şi să urmăreşti lupta până ce vrăjmaşul va fi biruit. Fără luptă, făgăduinţa nu este pentru noi, pentru că ea este pentru ”cel care va birui”. Trebuie să-i biruim pe prorocii mincinoşi care au venit (sunt) în lume şi toate relele care însoţesc învăţătura lor: să biruim mişelia inimii noastre şi tendinţa de a părăsi dragostea noastră dintâi. Să citim tot ceea ce Duhul scrie Bisericii din Efes.

Dacă prin har ne este dată biruinţa, aşa cum se va întâmpla hotărât dacă călcăm pe urmele Căpeteniei noastre biruitoare, apoi vom putea fi primiţi chiar în mijlocul raiului lui Dumnezeu şi ni se va permite să trecem de heruvimii cu sabia lor învăpăiată şi să ajungem la pomul păzit din care, dacă mănâncă cineva, va trăi în veac. Astfel vom scăpa de a doua moarte care este plata păcatului, şi vom căpăta viaţa veşnică, care este pecetea nevinovăţiei şi încununării acelor principii nemuritoare ale sfinţeniei lui Dumnezeu, întăreşte-te, dar, inima mea şi îmbărbătează-te! A fugi de luptă înseamnă a renunţa la bucuriile celui mai bun şi nou Eden. A lupta până la biruinţă, înseamnă a merge cu Dumnezeu până în Paradis.



21 ianuarie

VRĂJMAŞII DOMNULUI SE VOR PLECA

Egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul.

Exodul 7.5

O lume nelegiuită este greu de învăţat. Egiptul nu-L cunoaşte pe Domnul şi de aceea îndrăzneşte să-şi înalţe idolii şi să întrebe cu îndrăzneală: ”Cine este Domnul”? Dar Domnul zdrobeşte trufia oamenilor. Când izbucnesc judecăţile asupra capului lor, le întunecă cerul, le distruge recolta şi îi loveşte pe fiii lor, atunci vrăjmaşii lui Dumnezeu încep să întrezărească ceva din puterea Domnului. Pământul va mai cunoaşte astfel de lucruri, când cei ce se îndoiesc vor fi siliţi să cadă în genunchi. Să nu ne înspăimântăm de blestemele cu care ei ne ameninţă, căci Domnul va şti să-şi scoată slavă pentru Numele Său şi o va face în felul cel mai potrivit şi decisiv.

Izbăvirea poporului Sau este un mijloc puternic de care se serveşte pentru a face ca Egiptul să ştie ca Dumnezeul lui Israel este Domnul, Dumnezeul atotputernic şi viu. Nici unul din israeliţi n-a murit de vreuna din cele zece plăgi, nici unul din mădularele poporului ales nu s-a înecat în marea Roşie. Tot aşa mântuirea celor răscumpăraţi, slăvirea tuturor adevăraţilor credincioşi îi va sili pe vrăjmaşii cei mai împotrivitori să recunoască că Domnul este Dumnezeu.

Oh, de-ar ajunge tot mai vădită puterea Sa biruitoare prin Duhul Sfânt în predicarea Evangheliei, până ce toate neamurile se vor pleca în faţa numelui lui Isus şi-L vor chema ca Domn al lor.



22 ianuarie

DĂRNICIA CREŞTINĂ

Fericit este cel ce se interesează de cel sărac; în ziua nenorocirii, Domnul îl scapă.

Psalmul 41.1

Este de datoria oricărui creştin să se gândească la cei săraci şi să-i poarte în inimă. Isus ni i-a pus lângă noi, când a zis: ”Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi”. Mulţi le dau bani în grabă ca să scape de ei; alţii, în mare număr, nu le dau nimic. Or, făgăduinţa pe care o citim este făcută celui care ”se interesează” de cel sărac, care cercetează nevoile sale şi se ocupa de el cu atenţie dorindu-le binele cu adevărat. Mai mult bine i se face prin îngrijiri şi atenţii, decât prin bani; dar cel mai bine prin amândouă. ”Pe cel ce se interesează de cel sărac, în ziua nenorocirii Domnul îl va scăpa”. El i-o făgăduieşte. El ne va scoate din starea de întristare, dacă îi ajutăm şi noi pe alţii să iasă, vom primi de la Domnul ajutoare dumnezeieşti deosebite, dacă şi noi căutăm să urmărim nevoile aproapelui nostru. Oricât am fi de darnici, vom avea vremuri de încercare; dar dacă ne-am achitat de această datorie, putem să cerem de la Domnul un ajutor special şi direct.

Zgârcitul se îngrijeşte de sine, dar Domnul îl va sprijini pe credinciosul milos şi darnic. Aşa cum faceţi voi altora, tot aşa vă va face Domnul vouă.



23 ianuarie

O JERTFĂ COMPLETĂ

Să-şi pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.

Levitic 1.4

Îndată ce acela care aducea animalul ca ardere de tot îşi punea mâna pe capul dobitocului jertfa aceasta era primită. Şi îndată ce noi vom fi pus mâna credinţei noastre pe Cristos, jertfa noastră, ea va fi primită în locul nostru. Dacă Dumnezeu primea un simplu animal ca ispăşire pentru păcat, cu cât mai mult îl va primi pe Isus ca o mai potrivită, completă şi suficientă jertfa sfântă şi fără pată. ”Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor îi curăţa pe cei ce erau întinaţi, cu cât mai mult sângele lui Cristos… va curăţi cugetul vostru de lucrările moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu”. Discutaţi, dacă vreţi, asupra învăţăturii despre ispăşirea prin sânge: cât despre noi, în ea ne punem singura noastră nădejde, bucuria noastră, slava noastră, totul.

Noi să ne apropiem de jertfa Lui însuşi, primind-o în întregime, ca să primim binefacerea completă. Noi care am primit-o deja, să repetăm acest lucru. Voi care încă nu l-aţi făcut, întindeţi mâna cu credinţă fără să zăboviţi. Sprijiniţi-vă puternic pe EL. Voi sunteţi ”împăcaţi cu Dumnezeu”. Păcatele voastre sunt şterse; voi sunteţi ai Domnului.



24 ianuarie

PAZA PAŞILOR NOŞTRI

El va păzi paşii prea iubiţilor Lui.

1 Samuel 2.9

Drumul este alunecos şi picioarele sunt slabe, dar Domnul le va întări. Dacă noi prea iubiţii Săi, ne predăm Lui, printr-un act de ascultare şi de credinţă, El însuşi va fi păzitorul nostru. Nu numai că ”El va porunci îngerilor Lui să ne păzească, ca să nu ni se lovească piciorul”, ci El însuşi va păzi paşii noştri. El va păzi paşii noştri de orice cădere, aşa fel ca haina noastră să rămână fără pată şi fără păcat, şi ca sufletul nostru să nu sufere vreo vătămare pentru ca să nu dăm vrăjmaşului prilejul să ne vorbească de rău.

El ne va păzi picioarele să nu rătăcească şi le va păzi să nu apuce pe cărările rătăcirii, căile nebuniei, sau drumul larg al obiceiurilor lumii.

El le va păzi de lovituri şi umflăturile produse de arşiţa sau lungimea drumului.

El va păzi paşii noştri de orice rană: încălţămintele ne vor fi de fier şi alama, încât chiar dacă am călca peste ascuţişul săbiei sau peste capetele şerpilor, nu vom avea de suferit.

În sfârşit, El ne va scoate picioarele din laţ şi nu vom rămâne înlănţuiţi de momelile şi cursele pe care ni le vor întinde puterile înşelătoare şi cele ale vrăjmaşului. Cu o asemenea făgăduinţă, vom putea să înaintăm şi să nu ne lăsăm deloc, să alergăm şi să nu obosim. Cel ce te păzeşte este credincios, El te va păzi de orice rău.



25 ianuarie

EL ASCULTĂ MĂRTURISIREA SINCERĂ

Am păcătuit, am călcat dreptatea şi n-am fost pedepsit după faptele mele; Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intru în groapă, şi viaţa mea vede lumina.

Iov 33.27-28

Iată un cuvânt adevărat, rostit din experienţa trăită de un om al lui Dumnezeu şi care poate fi luat ca o făgăduinţă.

Ceea ce Dumnezeu a făcut şi ceea ce face încă, va continua să facă atât timp cât va fi lumea. El îi va primi pe toţi aceia care vor veni la El cu o mărturisire sinceră a păcatelor; ochii Lui caută mereu să-i descopere pe cei ce sunt neliniştiţi din cauza greşelilor lor.

Nu putem folosi şi noi acelaşi limbaj? N-am păcătuit şi noi personal, încât să putem spune: ”Eu am păcătuit”? Am păcătuit cu voia noastră, stricând tot ce e drept? Mi-am dat seama că nu e nici un câştig în păcatul meu, ci o pierzare veşnică? Atunci să mergem la Dumnezeu cu o mărturisire sinceră. El nu ne cere mai mult. Noi nu putem face mai puţin. Să ne mărturisim, sprijinindu-ne pe această făgăduinţă, în Numele Domnului Isus. El va scoate sufletul nostru din groapă şi ne va da viaţă şi lumină. Pentru ce să ne descurajăm? Pentru ce să ne îndoim? Dumnezeu nu dispreţuieşte sufletele smerite. Vinovatul poate fi iertat. Acela care merită osânda, poate căpăta o deplina iertare.



26 ianuarie

TEMELIA FRICII DE DUMNEZEU

Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov; nici vrăjitoria împotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!

Numeri 23.23

Iată cum distruge Dumnezeu de la rădăcină temerile copilăreşti şi superstiţiile! Chiar dacă ar fi cel mai mic adevăr în puterea vrăjitoriilor, poporul lui Dumnezeu nu poate fi atins de ele. Aceia pe care-i binecuvântează Dumnezeu, diavolul nu-i poate blestema.

Oamenii fără teamă de Dumnezeu pot – ca Balaam – să uneltească la pierderea poporului ales; dar ei nu reuşesc. Praful din puşca lor este umed şi tăişul săbiei lor nu este tăios. Ei se adună între ei, dar Domnul nu e cu ei, aşa că se sfătuiesc în zadar. Cât despre noi, rămânem liniştiţi în timp ce-şi pregătesc plasele lor, fiind siguri că nu vom fi prinşi. Ei pot să cheme pe Beelzebul în ajutor, cu şmecheriile lor drăceşti, prin descântecele lor se vor înşela pe ei înşişi. Cât despre inima noastră, câtă binecuvântare avem ştiind că Dumnezeu este cu noi! Să nu ne temem de şiretenia uneltitorilor, că ea nu are nici o putere împotriva acelora care au pe Dumnezeu ca sprijinitor, şi care pot zice: ”Cel Veşnic e lumina mea şi scăparea mea; de cine să mă tem? El e puterea vieţii mele; de cine să-mi fie frică?”



27 ianuarie

POCĂINŢA E PREŢIOASĂ

Acolo vă veţi aduce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu care v-aţi spurcat; şi vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe care le-aţi făcut.

Ezechiel 20.43

Când Domnul ne-a primit şi ne-a dat pace şi siguranţă, tot El ne-a adus la pocăinţă de toată vinovăţia purtării noastre rele faţă de El. Atât de preţioasă e pocăinţa, încât o putem asemăna cu un diamant cu cele mai frumoase reflexe, şi ea este înfăţişată ca una din urmările cele mai sfinţitoare ale mântuirii. Acela care primeşte pocăinţa este Acelaşi care o produce în noi. Această pocăinţă lucrată de El, nu are gustul ”de ierburi amare” ci acela al ”prăjiturilor cu miere”, cu care îşi hrănea poporul Său. Cunoaşterea iertării prin vărsarea sângelui şi a harului nemeritat este cea mai bună înţelegere care să topească o inimă de piatra.

Ne simţim cu inima împietrită? Să ne gândim la legământul de dragoste şi vom ajunge să părăsim păcatul, ba chiar să-l urâm; mai mult încă, vom ajunge să ne urâm pe noi înşine că am putut să păcătuim împotriva unei astfel de dragoste. Să venim la Dumnezeu cu făgăduinţa pocăinţei şi să-I cerem să ne ajute să ne aducem aminte şi să ne pocăim. Atunci ne-am putea bucura de întristarea sfântă. Ce uşurare ar fi revărsarea lacrimilor! Doamne, loveşte stânca sau vorbeşte stâncii, ca să poată să curgă apele!



28 ianuarie

LACRIMILE VOR ÎNCETA

Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.

Apocalipsa 21.4

Dacă suntem adevăraţi credincioşi, vom vedea împlinirea acestor lucruri. Durerea va înceta, lacrimile vor fi şterse. Lumea aceasta este o vale a plângerii, dar ea va trece. După cum ne e prorocit aici, în curând vor apare un cer şi un pământ nou; şi atunci nu vom mai plânge din cauza căderilor şi tristelor urmări. Nunta Mielului va fi un timp de bucurii fără margini şi lacrimile nu îşi vor mai avea locul. Mai departe, ne este spus că Dumnezeu însuşi va fi cu oamenii şi durerea şi gemetele vor fugi pentru a nu se mai întoarce.

Ce stare va fi pentru noi când nu va mai fi nici întristare, nici plânset, nici un necaz? Va fi o slavă mai mare decât orice ce-am putea închipui? Voi, ochi care citiţi cu plânset, opriţi-vă şiroaiele arzătoare, căci în curând nu veţi mai şti ce sunt lacrimile. Nimeni nu ştie să şteargă lacrimile ca Dumnezeul dragostei, dar iată că El şi începe să facă acest lucru. ”Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia”. Vino, Doamne, şi nu întârzia, căci acum toţi ai Tăi trebuie încă să plângă!



29 ianuarie

ASCULTAREA ADUCE BINECUVÂNTARE

Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine pe vecie, făcând ce este bine şi ce este drept în ochii Domnului, Dumnezeului tău.

Deuteronom 12.28

Deşi mântuirea nu se capătă prin împlinirea legii, totuşi binecuvântările făgăduite sunt date credinciosului slujitor al lui Dumnezeu, care asculta. Blestemele au luat sfârşit, când El a fost făcut blestem pentru noi, dar nici o binecuvântare n-a fost retrasă.

Trebuie sa căutam voia lui Dumnezeu, luând seama nu numai la unele părţi ale Cuvântului Sau, ci la toate. Nu avem de ales între Cuvintele Sale, ci să păstrăm tot ce este scris. Aceasta e calea binecuvântării pentru Tatăl ca şi pentru copiii Săi. Binecuvântarea Domnului este peste aleşii Săi până la al treilea şi al patrulea neam. Dacă ei merg drept înaintea Lui, El va face pe toţi oamenii să ştie că ei sunt o sămânţă pe care Domnul a binecuvântat-o.

Nu vom găsi nici o binecuvântare într-o viaţa lumească şi împărţită. Căile preferate de lume şi nesfinţite nu ne pot aduce vreun bine, atunci când mergem înaintea lui Dumnezeu. Dacă integritatea nu ne face să prosperăm, înşelăciunea nici atât. Acele lucruri care sunt plăcerea lui Dumnezeu, trebuie să ne facă şi nouă plăcere.



30 ianuarie

O GARDĂ CEREASCĂ

Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.

Geneza 28.15

Avem să plecăm la drum şi avem nevoie pentru aceasta de un har special? Iată unul foarte preţios: starea de faţă şi păzirea lui Dumnezeu. În tot locul avem nevoie şi de una şi de alta, şi le vom avea dacă suntem conduşi de datorie, şi nu doar de propria noastră fantezie. Pentru ce să privim plecarea noastră într-altă parte ca o tristă obligaţie, când voia lui Dumnezeu, este cea care ne cheamă acolo? În toate ţările, credinciosul este străin şi călător, şi în toate ţinuturile Domnul va fi adăpostul Sau, aşa cum El a fost pentru toţi sfinţii în toate timpurile. Putem fi lipsiţi de sprijinul conducătorilor noştri pământeşti, dar când Dumnezeu zice: ”te voi păzi”, n-avem de ce să ne temem de vreun pericol. Aceasta este cea mai sigură însoţire pentru un călător.

Până atunci Iacov nu părăsise casa părintească. Neavând spiritul aventuros al fratelui său, el rămăsese copilul mamei, răsfăţat. Când a trebuit să plece în străinătate, Dumnezeu l-a însoţit. El avea puţin bagaj şi nici un însoţitor; dar nici un prinţ n-a avut vreodată o aşa nobilă gardă. Chiar când dormea pe câmp, îngerii vegheau asupra lui şi Domnul Dumnezeu îi vorbea. Dacă Domnul ne spune să plecăm, să zicem cu Domnul Isus: ”Sculaţi-vă, hai să plecăm de aici!”



31 ianuarie

DUMNEZEU TE ASCULTĂ TOTDEAUNA

Dumnezeul meu mă va asculta.

Mica 7.7

Prietenii ne pot fi necredincioşi, dar Domnul nu va părăsi niciodată sufletul sincer; din contra, El îi va asculta dorinţele. Prorocul ne spune: ”Nu crede niciodată pe prietenul tău cel mai intim şi păzeşte-te de a deschide gura înaintea aceluia care se odihneşte la sânul tău”. Vrăjmaşii omului sunt aceia din casa lui. Este un lucru trist; dar chiar dacă am fi în această situaţie, Prietenul nostru ceresc rămâne credincios şi îi putem spune toate greutăţile noastre. Înţelepciunea noastră este să ne îndreptăm spre Domnul, şi nu să ne luăm la certa cu oamenii. Dacă cei aproape dintre ai noştri nu iau seama la chemările noastre, să ne aşteptăm la Dumnezeul mântuirii noastre, care ne va asculta. El ne va asculta cu atât mai mult cu cât vom întâlni mai multă rea voinţă, şi în curând vom putea striga: ”Nu te bucura, duşmana mea, de mine”. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu, El poate să ne asculte; pentru că este Dumnezeul dragostei, El vrea să ne asculte; pentru că este Dumnezeul legământului, El se obligă să ne asculte. Dacă fiecare dintre noi îl putem numi ”Dumnezeul meu”, putem cu o siguranţă deplină să adăugam: ”Dumnezeul meu mă va asculta”. Deci, vino tu a cărui inimă sângerează astăzi, spune suferinţa ta Dumnezeului cel Veşnic, încredinţat că El te ascultă. Sa mergem să îngenunchem cu toţii înaintea Lui, repetând în adâncul inimii noastre: ”Dumnezeul meu mă va asculta”.

Meditatile lunii Decembrie

1 decembrie

O UMBLARE ÎN ADEVĂR

Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă,…

Proverbe 10.9

Propăşirea unui astfel de om poate să fie înceată, dar ea este sigură. Acela care se grăbeşte să se îmbogăţească, nu va fi nici nevinovat, nici sigur; dar acela care rămâne hotărât în cinste şi stăruie în ea, chiar dacă nu câştigă cine ştie ce averi mari, câştigă în orice caz pacea. Făcând ceea ce este drept şi cinstit, mergem pe stâncă, căci altfel nici unul din noi nu ar merge pe un pământ tare, dacă cele mai frumoase bunuri şi izbânzi ar fi câştigate prin mijloace necinstite care sunt nesigure şi înşelătoare. Acela care a lucrat necinstit, va fi mereu torturat de gândul socotelilor şi plin de teamă că se va vedea osândit. Să ne lipim deci de adevăr şi dreptate; şi prin harul lui Dumnezeu, să urmăm pe Domnul şi Stăpânul nostru, în gura căruia nu s-a găsit nici un vicleşug. Să nu ne temem că suntem săraci, nici că suntem priviţi cu dispreţ; şi sub nici un motiv – şi în nici un caz – să nu facem ceea ce cugetul nostru nu ne dă voie. A pierde pacea sufletului înseamnă să pierzi mai mult decât o comoară. Dacă mergem pe calea arătată de Dumnezeul nostru, şi dacă nu păcătuim niciodată împotriva îndemnurilor cugetului nostru, drumul nostru va fi sigur şi la adăpost de orice stricăciune. Cine ne va face rău dacă noi săvârşim binele? Nebunii ne vor considera poate nebuni, dacă noi lucrăm cinstit, dar vom fi încuviinţaţi de toţi aceia a căror judecată este dreaptă.



2 decembrie

EXEMPLUL NOSTRU CEL MAI SFÂNT

Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; când este El la dreapta mea, nu mă clatin.

Psalmul 16.8

Acesta este cel mai bun fel de viaţă. Având pe Domnul necurmat înaintea ochilor noştri, avem cea mai măreaţă tovărăşie, cel mai sfânt model de viaţă, cea mai dulce mângâiere şi cea mai puternică înrâurire. Dacă ar trebui să fac o alegere care să ţină toată viaţa, aş alege: „Să am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei”. Starea normală a unui om al lui Dumnezeu este ca totdeauna ochii lui să privească în ochii Domnului său şi urechile lui să audă glasul Lui. Dumnezeul său este aşa de aproape de el, încât umple totul în jurul său şi trage linia vieţii sale. Câtă nebunie ar fi îndepărtată, câte păcate ar fi biruite, câte virtuţi ar fi eliberate, şi câtă bucurie am cunoaşte dacă am avea pe Domnul totdeauna înaintea ochilor noştri. Şi de ce nu?

Aceasta este calea ca să fii în siguranţă. Dacă Domnul umple totdeauna gândurile noastre, vom da dovadă de multă pace şi de o adevărată siguranţă, pentru că Dumnezeu este de faţă necurmat. El este la dreapta noastră ca să ne conducă şi să ne ajute; astfel noi nu ne vom înspăimânta în faţa puterii, înşelătoriei şi uşurătăţii oamenilor. Când Dumnezeu este la dreapta noastră, suntem siguri că nu ne vom clătina.

Veniţi numai, vrăjmaşi ai adevărului, repeziţi-vă dacă vreţi ca o furtună spre mine, căci Dumnezeu mă păzeşte şi mă sprijineşte; El locuieşte cu mine. De cine să-mi fie frică?



3 decembrie

PACE, INDIFERENT DE LOC

Voi încheia cu ele un legământ de pace, şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustie, şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor.

Ezechiel 34.25

Este un har deosebit că Dumnezeu a binevoit să facă legământ cu omul, această făptură slabă, păcătoasă şi muritoare. Dar Domnul, cu toate acestea, S-a legat cu el printr-o învoială măreaţă pe care n-o va desfiinţa niciodată. Din pricina acestui legământ, noi suntem în siguranţă. După cum păstorii alungă fiarele sălbatice, tot aşa şi noi suntem păziţi de toate înrâuririle rele. Dumnezeul nostru ne păzeşte de tot ceea ce ne poate strica sau distruge; fiarele sălbatice vor fi îndepărtate din ţară. Doamne, împlineşte şi azi această făgăduinţă cu privire la noi. Poporul lui Dumnezeu se va bucura de paza Sa chiar în locurile cele mai primejdioase. Pustia şi pădurile întunecoase se vor preface în păşuni şi în ţarcuri pentru turma lui Cristos. Dacă Domnul nu schimbă aceste locuri primejdioase cu altele mai în siguranţă, El ne va ocroti chiar în locurile primejdioase. Pustia nu este un loc de locuit, dar Domnul poate s-o facă bună de locuit. Şi dacă într-o pădure este mai bine ca omul să vegheze decât sa doarmă, chiar acolo Dumnezeu va da liniştea trebuitoare prea iubiţilor Săi. Nimic dinăuntru şi nimic dinafară nu va avea putere să îl înspăimânte pe un copil al lui Dumnezeu. Astfel, prin credinţă, pustia poate să se prefacă într-un bulevard al cerului, şi cele mai întunecoase păduri, în nişte luminişuri de slavă.



4 decembrie

ACOPERIT ŞI OCROTIT

El te va acoperi cu penele lui, şi te vei ascunde sub aripile lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.

Psalmul 91.4

Ce comparaţie plăcută şi binefăcătoare! Aşa cum o cloşcă îşi ocroteşte puii şi le îngăduie să se adăpostească sub aripile ei, tot astfel, Domnul ocroteşte pe poporul Său şi-i îngăduie să se ascundă în El. N-am văzut noi puişorii cum scot capul de sub aripa mamei lor? N-am auzit noi ciripitul lor care exprimă bucuria lor? Tot aşa să ne adăpostim şi noi sub scutul Dumnezeului nostru. Vom găsi acolo o pace nespus de mare, gândindu-ne că El ne ocroteşte şi ne păstrează credincioşi. Atâta timp cât El ne ocroteşte astfel, suntem fără teamă. Ar fi ciudat dacă ar fi altfel; cum am putea să fim neliniştiţi, când însuşi Dumnezeu vrea să fie adăpostul nostru, locul nostru de scăpare şi odihna noastră?

Să înţelegem acest lucru şi, bucurându-ne de ocrotirea Lui sigură vom putea să luptăm pentru El. Avem nevoie pentru aceasta de scut şi de platoşă, dar dacă noi ne încredem în adevăr în El, adevărul Lui ne va sluji de armătură din cap până în picioare. Domnul nu poate să mintă; El rămâne credincios poporului Său şi făgăduinţa de mai sus este sigură. Adevărul este scutul de care avem nevoie. Înapoia lui noi suntem la adăpost de săgeţile arzătoare ale vrăjmaşului.

Apropie-te, suflete al meu, şi ascunde-te sub aripile Sale încăpătoare; ele să fie întăritura ta şi tăria ta.



5 decembrie

LOCURI ÎNALTE DE APĂRARE

… Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.

Isaia 33.16

Omul care a primit de la Dumnezeu harul ca să aibă o viaţă fără prihană, locuieşte în siguranţă deplină. El stă pe un loc înalt; el este deasupra lumii, apărat de atacul vrăjmaşului şi aproape de cer. El are scopuri şi motive înalte şi găseşte mângâieri şi prietenii semnificative. El se bucură de munţii dragostei veşnice, unde îşi are locuinţa.

El este apărat de arme vrăjmaşe în stânca cea tare. Cele mai statornice lucruri în univers sunt făgăduinţele şi planurile Dumnezeului care nu se schimbă, şi acestea sunt apărătoarea credinciosului ascultător.

El este întreţinut cu această făgăduinţă măreaţă: „i se va da pâine”. După cum vrăjmaşul nu se poate urca până la cetăţuia lui, nici să-i dărâme întăriturile, tot aşa fortăreaţa nu poate fi cucerită prin împresurare şi foamete. Domnul care a făcut să plouă mana în pustie, va avea provizii bune pentru poporul Său, chiar şi când ei ar fi înconjuraţi de cei ce ar vrea să-i înfometeze.

Dar dacă lipseşte apa? Acest lucru nu se va întâmpla însă, căci este scris „şi apa <strong>nu-i</strong> va lipsi”. Un izvor care nu seacă niciodată va ţâşni în mijlocul acestei cetăţi întărite, care nu poate fi biruită. Domnul se îngrijeşte ca să nu lipsească nimic: Nimeni nu va putea să facă rău cetăţenilor adevăratului Sion. Oricât ar fi de ameninţător vrăjmaşul lor, Dumnezeu îi ocroteşte pe aleşi Săi.



6 decembrie

PRIN APE…

Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.

Isaia 43.2

Aici nu este nici o punte; avem să trecem prin ape şi trebuie să simţim puterea şuvoaielor. Dar pentru trecerea acestor valuri, prezenţa lui Dumnezeu face mai mult decât o barcă. Trebuie să fim încercaţi, iar biruinţa ne este asigurată, căci însuşi Dumnezeu, care este mai puternic decât apele mari, va fi cu noi. Dacă în orice alte situaţii Domnul ar sta departe de ai Săi, în mijlocul greutăţilor şi al primejdiilor El va fi sigur cu ei. Greutăţile acestei vieţi pot să ajungă la o înălţime foarte mare, dar Domnul va fi la înălţimea tuturor nevoilor.

Vrăjmaşii lui Dumnezeu pot sa stârnească pe calea noastră multe primejdii, ca prigoane sau batjocuri grozave, care sunt pentru noi ca un cuptor aprins. Dar, pentru că Dumnezeu este cu noi, vom trece prin acele flăcări fără ca ele să ne ardă; nici mirosul focului nu se va lipi de noi.

Oh, ce siguranţă minunată pentru aceşti călători, fii ai cerului, mergând către cer! Valurile nu pot să-i înece, focul nu poate să-i distrugă.

Prezenţa Ta, Doamne, este apărarea sfinţilor Tăi, în mijlocul tuturor primejdiilor de pe cale. Cu toată încrederea, Doamne, mă predau în mâinile Tale şi duhul meu să găsească în Tine odihnă.



7 decembrie

DARUL TĂRIEI; BINECUVÂNTAREA PĂCII

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează poporul Său cu pace.

Psalmul 29.11

David auzise glasul lui Dumnezeu într-o furtună şi recunoscuse puterea Lui într-un uragan aşa cum se arată în Psalmul 29; şi, în timpul liniştii care urmase după furtună, el simţise că această putere uimitoare care a cutremurat cerul şi pământul este puterea care este făgăduită celor aleşi. Cel ce arată vulturului drumul său în văzduh, va da răscumpăraţilor Săi aripile vulturului; Acela al cărui glas face să se cutremure pământul, îi va înspăimânta pe duşmanii sfinţilor Săi şi va da pace copiilor Săi. De ce suntem slabi, când avem la dispoziţia noastră puterea lui Dumnezeu? De ce suntem tulburaţi, când pacea Domnului ne este asigurată? Isus, Dumnezeul plin de putere este tăria noastră. Să ne îmbrăcăm cu El pentru slujba pe care ne-o cere. Domnul Isus, Mântuitorul nostru prea iubit este şi pacea noastră; să ne odihnim la pieptul Lui şi să facem să înceteze temerile noastre. Binecuvântat să fie El fiindcă vrea să fie tăria noastră şi pacea noastră acum şi pentru totdeauna.

Acelaşi Dumnezeu care s-a urcat pe aripile vântului în zilele de furtună, va stăpâni peste furtunile şi frământările noastre şi va aduce după ele zile liniştite. Vom avea tăria Sa în zilele de zbucium şi cântări de bucurie în zilele cu soare. Să cântăm dar lui Dumnezeu, care este tăria şi pacea noastră. Să înlăturăm gândurile noastre întunecoase şi să ne întoarcem la credinţă şi nădejde.



8 decembrie

A-L URMA, ÎNSEAMNĂ A MERGE ÎN SLAVĂ

Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.

Ioan 12.26

Slujba cea mai înaltă este să faci ce face Domnul Isus. Dacă noi voim să fim slujitorii Domnului Cristos, trebuie să fim ucenicii Lui. Să lucrăm sau să ne purtăm aşa cum ar lucra Domnul Isus, acesta este mijlocul cel mai sigur ca să-L cinstim pe El. Să am în fiecare zi în vedere acest lucru.

Dacă Îl urmez pe Domnul Isus, voi fi în tovărăşia Sa; şi dacă merg mereu cu El, am să ajung să mă asemăn cu El. Mă voi strădui aşa dar ca să-L urmez aici pe pământ şi, la timpul potrivit, după Cuvântul Său, El mă va lua ca să fiu cu El acolo sus. Numai după ce a suferit pe acest pământ, Mântuitorul nostru S-a urcat pe tron; şi tot aşa este şi cu noi. Dacă suferim împreună cu El pe pământ, vom şi împăraţi împreună cu El în ceruri. Izbânda din viaţa Domnului nostru va fi şi izbânda din viaţa noastră şi, dacă suntem acum umiliţi împreună cu El, vom fi şi în slavă cu El. Îndrăzneşte dar, suflete al meu; pune piciorul pe urmele sângerânde lăsate de paşii Căpeteniei tale cereşti.

Dar Dumnezeu îi va cinsti pe cei ce vor sluji Fiului, aşa spune Domnul Cristos. Dacă Dumnezeu vede că eu sunt credincios lui Isus, El îmi va da un semn că am trecere înaintea Sa şi mă va cinsti pentru dragostea Fiului Său. Nici o altă cinstire nu poate valora cât cinstirea Sa. Împăraţii nu pot să dea decât onoruri trecătoare; dar adevărata slava este în mâinile Tatălui. Alipeşte-te dar de Mântuitorul tău, şi mai tare decât până acum.



9 decembrie

„TOATE” ALE CREDINŢEI

Isus a răspuns: Tu zici: Dacă poţi! „…Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede”!

Marcu 9.23

Necredinţa noastră este totdeauna cea mai mare piedică în viaţa noastră; de fapt asta este singura greutate reală care împiedică creşterea noastră şi înaintarea noastră duhovnicească. Domnul poate totul; dar o dată ce El a stabilit această regulă, că ni se va face după credinţă, necredinţa noastră împiedică toată puternicia Sa ca să lucreze. Da, uneltirea puterilor răului va fi nimicită, numai dacă credem. Adevărul dispreţuit va ieşi la iveală, dacă noi vom avea încredere în Dumnezeul adevărului. Cu toate greutăţile pe care le întâmpinăm, noi putem să trecem sănătoşi şi teferi peste valurile nenorocirilor, dacă coapsele noastre sunt încinse cu cingătoarea păcii, pusă de mâinile încrederii în Dumnezeu. Ce n-am putea să credem noi? Este cu putinţă orice, dar nu este cu putinţă să crezi în Dumnezeu? Iată, El este adevărul întotdeauna; să nu-L credem pe El? El este totdeauna credincios Cuvântului Său, ca să-l împlinească; se poate să n-avem noi încredere? Pentru o inimă cu adevărat sănătoasă, credinţa nu cere nici un efort; şi pentru ea devine un lucru aşa de obişnuit să se sprijine pe Dumnezeu, precum un copil faţă de tatăl său.

Dar răul stă în faptul că noi putem să Îl credem pe Dumnezeu pentru orice, dar nu ne încredem în El pentru încercarea care ne apasă în clipa de faţă. Să aruncăm necredinţa noastră; restul îl priveşte pe El.



10 decembrie

DUMNEZEU ESTE ALIATUL NOSTRU

Dar, dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi.

Exod 23.22

Domnul Cristos trebuie să fie recunoscut ca Domn şi ascultat în mijlocul poporului Său. El este locţiitorul lui Dumnezeu şi vorbeşte în Numele Tatălui, şi noi trebuie să ascultăm în totul şi îndată toate poruncile Sale. Dacă nu îndeplinim această rânduială, pierdem făgăduinţa.

Ce binecuvântare nespus de mare se găseşte într-o ascultare deplină! Dumnezeu face cu poporul Său un legământ de luptă şi de apărare. El îi binecuvântează pe aceia care ne binecuvântează pe noi şi blestemă pe acei care ne blestemă pe noi. Dumnezeu este cu toată inima şi cu tot sufletul cu ai Săi; El este prieten cu ei în toate împrejurările prin care trec ei. Ce ocrotire presupune această făgăduinţă! Noi nu trebuie să ne ocupăm de vrăjmaşii noştri, fiindcă ştim că, dacă ei ni se împotrivesc, ei devin vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ia asupra Lui apărarea noastră, noi n-avem decât să îi lăsăm în seama Lui pe vrăjmaşii noştri.

Atâta timp cât sunt în joc interesele noastre personale, nu vom avea vrăjmaşi; dar de îndată ce sunt ameninţate adevărul şi dreptatea, noi luăm armele şi pornim la luptă. În acest război sfânt, noi suntem aliaţii Dumnezeului celui veşnic şi, dacă noi ascultăm în totul de Domnul nostru Isus, El îşi va desfăşura puterea Sa spre binele nostru. Aşadar să nu ne temem de oameni.



11 decembrie

ÎNCREDE-TE ŞI LUCREAZĂ; LUCREAZĂ ŞI CREDE

Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.

Psalmul 37.3

A crede şi a lucra sunt două lucruri care merg împreună, aşa cum sunt rânduite de Duhul Sfânt. Trebuie să avem mai întâi credinţa şi apoi credinţa trebuie să lucreze. Credinţa în Dumnezeu ne duce la fapte de sfinţenie. Noi ne încredem în Dumnezeu pentru bine şi facem ce este bine. Credinţa noastră ne îndeamnă să nu stăm în lenevie, ci să ne ridicăm ca să lucrăm, în nădejdea că Dumnezeu va lucra în noi şi prin noi. Nu este partea noastră ca să ne îndemnăm să facem ce este rău, ci să ne încredem în Dumnezeu şi să facem ce este bine. Să nu ne mulţumim numai să credem fără să lucrăm, nici să lucrăm fără să credem.

Vrăjmaşii noştri ne-ar alunga dacă ar putea; dar, dacă credem şi lucrăm, vom rămâne în ţară, orice s-ar întâmpla. Noi vom rămâne în felul acesta în ţara lui Emanuel, care este a lui Dumnezeu, ţara făgăduită. Vrăjmaşii nostru nu pot să scape de noi aşa de uşor cum îşi închipuie ei. Ei nu pot să ne smulgă, nici să ne şteargă din ţara în care locuim, unde Dumnezeu ne-a dat un loc şi un nume.

După cum este adevărat că Dumnezeu a dat această făgăduinţă, tot aşa noi vom fi hrăniţi acolo unde ne-a aşezat El. Partea noastră este să credem şi partea Lui este să lucreze după credinţa noastră. Dacă noi nu suntem hrăniţi prin corbi, prin Obadia sau printr-o văduvă, totuşi noi vom fi hrăniţi în felul în care găseşte El cu cale.



12 decembrie

O INIMA LINIŞTITĂ

…în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.

Isaia 30.15

Stările de tulburare sau de agitare, ca şi cele de nehotărâre şi de îndoială sunt întotdeauna pricini care ne slăbesc duhovniceşte. La ce mai putem fi buni, dacă noi suntem obosiţi sau istoviţi din cauza îngrijorărilor? Ce câştigăm noi prin temerile noastre sau prin tulburarea noastră, decât să ajungem incapabili să lucrăm sau să luăm o hotărâre înţeleptă? Credinţa dimpotrivă ne ridică deasupra greutăţilor noastre. Oh! De ni s-ar da harul să rămânem în pace! De ce să alergăm din casă în casă ca să spunem mereu aceeaşi tristă poveste, a cărei repetare ne face tot mai bolnavi? Chiar stând în casă, de ce să ne văităm în mare îngrijorare din pricina prevestirilor neplăcute care poate nu se vor întâmpla niciodată? Nu este mai bine să ne ţinem limba liniştită, ba chiar mai mult, să ne ţinem inima liniştită? Oh! Dacă am putea să rămânem în pace, aducându-ne aminte că Domnul este Dumnezeu.

Să învăţăm să avem încredere în Dumnezeu! Sfântul lui Israel îi va ocroti şi îi va izbăvi pe ai Săi. El nu uită făgăduinţele Sale sfinte. Chiar dacă s-ar prăbuşi munţii, nici un cuvânt al Său nu se va pierde. Se cuvine ca noi să ne încredem în El şi, dacă noi îi arătăm încredere, liniştea care va veni peste noi din această încredere, ne va face tot aşa de fericiţi ca şi duhurile care stau în jurul tronului Său.

Rămâi dar în pace, suflete al meu, şi sprijineşte-te pe pieptul Mântuitorului tău.



13 decembrie

SEARA LUMINÂND CA ZIUA

…nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.

Zaharia 14.7

Este ceva neobişnuit acest lucru, căci totul prevesteşte că spre seară cerul se întunecă. Dar Dumnezeu poate să lucreze într-un chip cu totul diferit de felul cum credem sau nădăjduim noi, ca să ne uimească, pentru a lăuda măreţia harului Său. Nu, nu se va întâmpla ceva după cum presimt inimile noastre; întunericul nu va ajunge să crească până la miezul nopţii, căci lumina zilei va străluci deodată în faţa ochilor noştri. Să nu deznădăjduim niciodată, ci în cele mai grele clipe din viaţa noastră să ne încredem în Dumnezeu, care va schimba întunericul umbrei morţii în zorii dimineţii. Tocmai când muncile grele ale israeliţilor au fost dublate, a apărut Moise şi, când tulburarea a ajuns la culme, eliberarea s-a ivit.

Făgăduinţa este dată ca să ne ajute să învăţăm răbdarea. Lumina deplină nu va străluci poate, până când aşteptarea îndelungată ne va face să ne pierdem nădejdea. Pentru cel rău, soarele apune când încă este ziuă; dar lumina răsare pentru cel neprihănit, când încă este noapte. Să n-aşteptăm noi cu răbdare ziua cerească? Poate va trece mult timp până va veni, dar ea este vrednică să fie aşteptată.

Şi acum, sufletul meu, bucură-te în Acela care vrea să te binecuvânteze şi în timpul vieţii şi la moarte, într-un fel care va întrece totul, cum n-ai văzut şi n-ai nădăjduit niciodată.



14 decembrie

NIMIC VECHI

Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”.

Apocalipsa 21.5

Slavă Numelui Său! Toate lucrurile au nevoie să fie înnoite, căci toate au fost folosite şi ruinate de păcat. Vine timpul când veşmântul cel vechi să fie făcut sul şi pus la o parte, şi întreaga fire să se împodobească pentru ziua de odihnă. Dar nimeni afară de Domnul care le-a creat, nu poate să facă toate lucrurile noi; căci trebuie atâta putere pentru a scoate răul, tot atât cât trebuie pentru a crea. Isus Domnul nostru a făcut lucrarea de a crea şi El are toată puterea s-o ducă la deplină desăvârşire. Lucrarea Sa a început deja şi, de veacuri, El Se ocupă să înnoiască inimile oamenilor şi să aşeze din nou stăpânirea Sa. În curând toate legile cârmuirilor omeneşti, precum şi firea omenească vor fi schimbate prin har; şi va veni în sfârşit o zi când însuşi trupul nostru va fi înviat şi schimbat asemenea trupului Său slăvit.

Ce bucurie să facem parte din această împărăţie în care toate lucrurile vor fi făcute noi prin puterea împăratului nostru. Noi nu pierim, ci ne grăbim spre o viaţă plină de slavă. Domnul nostru slăvit dispreţuieşte împotrivirea puterilor răului, El împlineşte planul Său şi înnoieşte totul, pe noi înşine precum şi tot ceea ce ne înconjoară; şi frumuseţea acestei zidiri noi va întrece în desăvârşire acea zidire ieşită altădată din mâinile Sale.



15 decembrie

ÎNŢELEGEREA ÎN LUME

…El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor, cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul.

Isaia 2.4

Oh! să poată aceste zile fericite să strălucească mai curând. Acum popoarele sunt bine înarmate şi descoperă arme noi din ce în ce mai distrugătoare, ca şi când cea mai mare slavă a omului ar fi să nimicească mii de semeni de-ai săi. Dar pacea va birui într-o zi în aşa măsură, încât armele de război vor fi din nou trecute prin foc şi schimbate pentru a putea fi întrebuinţate în scopuri paşnice.

Cum pare că se va face această minune? Prin comerţ, prin civilizaţie, prin instruire sau prin forţă? Nu, noi nu credem aceasta. Experienţele din trecut ne fac să nu avem nici o încredere în astfel de mijloace slabe. Nu, pacea nu va fi aşezată pe pământ decât prin domnia Prinţului păcii. El trebuie să cârmuiască poporul prin Duhul Său, să înnoiască inimile prin harul Său şi să domnească în ele prin puterea Sa dumnezeiască. Numai atunci fiinţele omeneşti vor înceta de a se război şi omorî. Omul este ca o fiară sălbatică atunci când i se tulbură sângele, şi numai Domnul Isus poate să facă din această fiară sălbatică un porumbel. Aceasta o face înnoind inima omului, căreia îi domoleşte patimile sângeroase. Facă Domnul ca cititorii acestei scrieri să se unească pentru ca să ceară ca stăpânirea păcii să se aşeze fără să mai întârzie, punând capăt urii şi oricărui rău al omenirii, iar înţelegerea şi iubirea să se răspândească asupra întregii lumi.



16 decembrie

IZGONIRE DIVINĂ

…şi veţi izgoni pe canaaniţi, cu toate carele lor de fier şi cu toată tăria lor.

Iosua 17.18

Este o mare îmbărbătare să fii tare, să fii sigur de biruinţă, căci atunci soldatul merge la luptă cu deplină încredere şi îndrăzneală. Noi care avem de luptat cu păcatul dinăuntrul nostru şi din jurul nostru, să fim încredinţaţi că putem să câştigăm biruinţa, care ne este dată prin Domnul Isus. Noi nu mergem ca să dăm înapoi, ci ca să biruim. Harul lui Dumnezeu ni s-a dat în toată puterea Sa, pentru ca să biruim răul sub toate formele sale. Noi suntem deci siguri de biruinţă.

Unele din păcatele noastre găsesc în firea noastră, în obiceiurile noastre, în ocupaţiile şi legăturile noastre, adevărate care de război ca să ne doboare. Dar, cu toate că este aşa, noi vom trece peste aceste greutăţi. Ele sunt foarte puternice şi noi foarte slabi în comparaţie cu ele, dar în numele Domnului noi le tăiem în bucăţi. Dacă un singur păcat ne stăpâneşte, noi nu suntem eliberaţii Domnului. Un om legat cu un singur lanţ este tot un prizonier. Este cu neputinţă să mergem în cer, chiar numai cu un singur păcat, dar care domneşte în noi; dar când este vorba de sfinţi, stă scris: „Păcatul nu va mai stăpâni asupra noastră”. Ridicaţi-vă, loviţi în aceşti duşmani şi sfărâmaţi-le toate carele de război. Domnul oştirilor este cu noi, şi cine va putea să stea împotriva puterii Sale care distruge păcatul?



17 decembrie

PĂRTĂŞIA CEA MAI APROPIATĂ ŞI PLINĂ DE DRAGOSTE

… şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

l Tesaloniceni 4.17

Aici pe pământ Domnul este cu noi; când El ne va chema, noi vom fi cu El. Credinciosul nu poate să fie despărţit de Mântuitorul său. Ei sunt una şi vor rămâne totdeauna aşa: Domnul Isus nu poate să fie lipsit de poporul Său, căci ar fi ca un cap fără trup. Fie că ne aflăm în rai, fie că locuim pe pământ, noi suntem cu Domnul Isus; şi cine ne va despărţi de El?

Ce bucurie pentru noi! Fericirea noastră, odihna noastră, mângâierea noastră şi plăcerea noastră cea mai mare, este să fim cu Domnul. Noi nu putem să ne închipuim nici o fericire care ar putea să întreacă sau măcar să fie la fel cu fericirea acestei părtăşii dumnezeieşti. Printr-o legătură sfântă noi suntem cu El în înjosirea şi suferinţa Lui. În curând noi vom fi cu El în odihna Sa, în împărăţia Sa şi în slava Sa. Noi luăm parte la aceleaşi încercări şi vom avea parte de aceeaşi biruinţă ca El.

O, Mântuitorul meu, dacă trebuie să fiu totdeauna cu Tine, aceasta este o soartă pregătită de Tine pentru mine şi care nu se poate compara cu nimic. N-aş dori nici chiar să fiu cu Arhanghelii, căci ţinta mea cerească de căpătâi este să fiu cu Domnul. Pentru mine fericirea cerească nu stă nici în harfa de aur, nici în cununa care nu se poate veşteji, nici în lumina veşnică; ci Isus, Isus, El însuşi şi eu însumi pentru totdeauna cu El, în părtăşia cea mai apropiată şi mai plină de dragoste.



18 decembrie

APĂRAT ŞI ACOPERIT

Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul.

Isaia 31.5

Fără să piardă o clipă în drumul său, mama se grăbeşte către cuibul său ca să aducă hrană puilor. Şi când simte că micuţii ei sunt în primejdie, ea aleargă îndată să-i apere. La fel Domnul, ca să îi apere pe aleşii Săi, va veni ca pe aripi de vultur, ba chiar pe aripile vântului.

Mama întinde apoi aripile sale peste cuib ca să-şi acopere puişorii săi, ea îi acopere cu trupul său, le transmite căldura sa şi îi acoperă în aşa fel ca să le facă un adăpost. Dumnezeul cel veşnic lucrează la fel ca să îi apere pe copiii Săi. El vrea să fie El însuşi adăpostul lor, locuinţa lor şi în sfârşit totul. Domnul care Se compară pe Sine aici cu păsările, nu Se aseamănă totuşi cu ele în slăbiciunea lor, căci El este Domnul oştirilor. Să ne bucurăm deci la gândul că dragostea Sa atotputernică va veni la timp ca să ne apere şi să ne păzească în siguranţă. Aripa nici unei mame nu este aşa de iute şi de drăgăstoasă ca aripa lui Dumnezeu şi noi ne vom aşeza cu încredere la umbra sa apărătoare.



19 decembrie

ÎNTRISTĂRI, DAR NU OASE RUPTE

Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme.

Psalmul 34.20

Acest verset se referă în întregime la credinciosul care se găseşte într-o mare mâhnire: „Multe sunt necazurile celui neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate”. Se poate să i se zdrobească sau să i se rănească carnea, dar „nici un os nu i se va sfărâma”.

Mare îmbărbătare pentru copilul lui Dumnezeu în încercare, îmbărbătare menită, să-l sprijinească în toate momentele sale grele. Până acum, ca şi de acum înainte, recunosc că n-am avut nici o pagubă adevărată din diferitele mele întristări. Ele nu m-au făcut să-mi pierd nici credinţa, nici nădejdea, nici dragostea. Dimpotrivă, departe de a se pierde, aceste oase ale caracterului au câştigat în tărie şi putere. Eu am acum mai multă cunoştinţă, mai multă experienţă, mai multă răbdare, mai multă statornicie decât aveam înainte de a veni încercările. Chiar bucuria mea, n-a fost distrusă. Boala şi lipsurile, clevetirile sau împotrivirea mi-au pricinuit mai mult decât o zdrobire; dar acum ele s-au dus şi nici unul din oasele mele n-a fost zdrobit.

Nu te supăra deci, suflete al meu, dacă ai de suferit unele dureri; nu se va afla nimic în tine care să se spargă. Îndură toate mâhnirile, şi încrede-te în Domnul care te va izbăvi de toate urmările neplăcute ale acestei mâhniri.



20 decembrie

OAMENII SUNT OAMENI; DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU

Eu, Eu te mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului care trece ca iarba, şi să Îl uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?

Isaia 51.12-13

Să luăm aceste versete ca parte a noastră pentru această zi. Tu, care tremuri şi-ţi este frică, citeşte-le, crede-le, hrăneşte-te cu ele şi adu-le înaintea lui Dumnezeu. Acela de care te temi tu, nu este decât un om, în timp ce Acela care îţi făgăduieşte mângâierea şi ajutorul Său este Dumnezeul tău, Făcătorul tău şi Creatorul cerului şi al pământului. De altfel, ocrotirea Sa puternică face mai mult decât a te păzi de o primejdie mărginită.

Unde este furia asupritorului tău? El este în mâna Domnului. Această mânie nu este decât aceea a unei făpturi muritoare; ea va trece în clipa când suflarea de viaţă va părăsi nările sale. Pentru ce să avem teamă de un suflet care este tot atât de slab ca şi noi? Să nu Îl înjosim pe Dumnezeu, făcându-ne un dumnezeu dintr-un om păcătos, după cum putem să facem, fie printr-o teamă exagerată sau printr-o dragoste exagerată pe care i-o păstrăm unui om. Să privim oamenii ca oameni şi pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Astfel vom merge liniştiţi pe cărarea îndatoririlor, temându-ne de Dumnezeu şi neavând nici o altă frică.



21 decembrie

DE LA MÂNIE LA DRAGOSTE

El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.

Mica 7.19

Dumnezeu nu Se întoarce niciodată din dragostea Sa faţă de noi, dar Se întoarce adesea din mânia Sa faţă de noi. Dragostea Sa pentru aleşii Săi se potriveşte cu firea Sa. El iubeşte pentru că El este dragoste; El ne ameninţă pentru că găseşte că aşa este de folos pentru binele nostru. El va avea din nou milă de ai Săi, căci aşa îl îndeamnă inima Sa plină de dragoste. El va avea milă de ei, va potoli durerile lor şi-i va vindeca. Şi apoi ce făgăduinţă! „El va călca în picioare nelegiuirile noastre.” El va birui. Ele într-adevăr caută să ne înlănţuie, dar Domnul prin dreptatea Sa ne va da biruinţă. Aşa cum s-a întâmplat altă dată cu canaaniţii, ele vor fi biruite, călcate în picioare şi distruse.

Vor fi îndepărtate chiar şi urmările păcatelor noastre. „El va arunca toate păcatele noastre”, da toate oştirile păcatelor noastre, oricât de numeroase ar fi. „El le va arunca în fundul mării”, aşa cum a făcut cu Faraon şi cu carele sale. Numai braţul Său atotputernic este în stare să facă o asemenea minune. Ele n-au fost aruncate în largul mării de unde să poată să iasă la suprafaţă şi să reapară sub ochii noştri, ci au fost aruncate în adâncul mării. Ca o piatră, ele se vor pogorî acolo până la fund, ca sa dispară pentru totdeauna.

S-aducem slavă Dumnezeului izbăvirii noastre.



22 decembrie

ÎN ISUS AVEM TOTUL

Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El.

Coloseni 2.9-10

Toate calităţile Domnului Cristos ca Dumnezeu şi ca om sunt la îndemâna noastră. În această desăvârşire care este în El, noi avem totul deplin. Aceste însuşiri, El nu ni le dă direct; El face însă ca ele să slujească spre binele nostru. Atotputernicia Sa, atotştiinţa Sa, atotînţelepciunea Sa şi atotprezenţa Sa vor fi puse în mişcare ca să ne ajute. Harul şi credincioşia Sa, nesfârşita dragoste şi puterea Sa nemărginită, aceste însuşiri, care sunt stâlpii templului mântuirii, ne sunt date ca moştenire veşnică. Toată duioşia inimii Mântuitorului nostru, toată puterea braţului Său, toate bucuriile cununii Sale sunt pentru noi. Cristos în întregime, cu caracterul Său adorabil de Fiu al lui Dumnezeu ni S-a dăruit pentru cel mai mare bine al nostru. Înţelepciunea Sa ne va cârmui, cunoştinţa Sa ne va învăţa, puterea Sa ne va apăra, neprihănirea Sa va garanta pentru noi, dragostea Sa ne va încălzi şi ne va îmbărbăta. Tot muntele de comori al lui Dumnezeu ne este accesibil, ca să scoatem comori ascunse din minele Sale. „Toate aceste lucruri sunt ale voastre”, da, toate! Oh, ce dulce este să avem pe Domnul Isus, să ne îndreptăm totdeauna spre El, cu o încredere deplină, să-I cerem ceea ce ne-a făgăduit şi ceea ce în dragostea Sa este totdeauna gata să ne dea.



23 decembrie

DARURI PREŢIOASE

Despre Iosif a zis: „Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, rouă, cele mai bune ape care sunt jos…”

Deuteronom 33.13

Noi putem să fim binecuvântaţi cu aceleaşi daruri care au fost făgăduite lui Iosif şi chiar într-un fel mult mai bogat. Da, ca să ne dea tot ce există mai bun în ceruri. Puterea lui Dumnezeu care se desfăşoară spre binele nostru şi lucrarea acestei puteri „de sus” sunt un lucru de mare preţ. Noi am vrea să ne bucurăm de asemenea de pacea lui Dumnezeu, de bucuria Domnului şi de slava Domnului. Să primim în acelaşi timp binecuvântarea a trei Persoane divine, dragostea Iui Dumnezeu, harul lui Isus Cristos şi părtăşia Duhului Sfânt! Sunt bunuri pe care noi le preţuim mai mult decât aurul cel mai curat. Nu, lucrurile de pe pământ nu sunt nimic faţă de lucrurile cereşti.

Printre aceste daruri, ce preţioasă este „roua”! Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea rouă, şi-L lăudăm pentru aceasta. Ce răcorire, ce mireasmă, ce creştere, ce viaţă aduce roua cu ea. Noi suntem plante din grădina sădită chiar de Dumnezeu şi suspinăm după această rouă a Duhului Sfânt. „Cele mai bune ape care sunt jos” ne vorbesc de apele adânci ale oceanului, din care se alimentează toate izvoarele vii care înviorează faţa pământului. Să fii hrănit mereu din puţurile veşnice ale dragostei dumnezeieşti, ce binecuvântare nespus de mare! Fie ca nici unul din noi să nu aibă linişte până nu va fi căpătat plinătatea Domnului, de unde noi n-avem decât să scoatem de acum înainte, tot ce ne trebuie.



24 decembrie

TOŢI ALEŞII VOR FI PREZENŢI

Şi atunci tot Israelul va fi mântuit…

Romani 11.26

Cântarea pe care a făcut-o Moise aproape de Marea Roşie este insuflată de bucuria de a-l vedea pe Israel izbăvit în întregime. Nici o picătură de apă nu s-a desprins din zidul de apă care se formase în mare, până când cel din urmă mădular din poporul ales n-a pus piciorul sigur pe malul celălalt. După aceea, dar nu chiar imediat, apele s-au năpustit ca să vină iar la locul lor.

În cântarea lui Moise citim aşa: „Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale” (Exod 15.13). În veacul viitor, când cei aleşi vor cânta cântarea lui Moise şi a Mielului, slava Domnului Isus va fi să poată spune: „N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi I-ai dat Tu”. Nu, Doamne, nu va fi nici un loc neocupat în cerul Tău.

Toţi aceia pe care Dumnezeu I-a ales, toţi aceia pe care Domnul Cristos i-a răscumpărat, toţi aceia pe care Duhul Sfânt i-a sfinţit, toţi fără deosebire vor ajunge până la râul vieţii. Deja cei dinainte au ajuns acolo, în timp ce noi mergem prin strâmtoare; dar noi urmăm pe Călăuza dumnezeiască.

Să înaintăm dar; toţi, până la ultimul dintre aleşii Săi, vor sosi în curând până la ţărmul celălalt; şi când toţi vom fi sosit acolo, vom izbucni atunci în cântece de biruinţă! Dar nici unul să nu lipsească la apel, căci lipsa unuia singur dintre membrii familiei alese ar opri cântările şi ar rupe coardele harfelor cereşti.



25 decembrie

EL A VENIT; EL VA VENI

…Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.

Faptele Apostolilor 1.11

Mulţi serbează în această zi naşterea Mântuitorului nostru; să ne ducem cu gândul la făgăduinţa celei de-a doua veniri. Aceasta este tot atât de sigură cum a fost şi prima, care este o garanţie pentru noi cu privire la întoarcerea Sa. Acela care a venit ca să ia locul celui mai de jos slujitor, va veni în curând ca să ceară răsplata lucrării Sale. După cum a venit întâi ca să sufere, nu va întârzia să vină ca să împărăţească. Aceasta este nădejdea noastră slăvită, că şi noi vom fi părtaşi la bucuria Sa. Astăzi noi ne găsim sub acelaşi val şi în aceeaşi umilinţă în care a trăit El atunci pe pământ; dar în ziua în care El va veni, va fi ziua arătării noastre în slavă, precum şi ziua arătării Sale în slavă. Sfinţii care au adormit în El vor învia în ziua arătării Sale slăvite. Aceia care vor fi fost insultaţi şi întristaţi pentru Numele Lui, vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui Său. Ai Săi vor apărea atunci ca regi şi preoţi; zilele lor de întristare vor fi sfârşite. Odihna îndelungată şi splendoarea de necomparat a împărăţiei de o mie de ani îi va răsplăti din belşug pentru anii lor de mărturie şi de lupte.

Oh! Să vină Domnul Isus! Iată, El vine curând. El este pe drum şi se apropie repede. Zgomotul paşilor Lui să fie ca o muzică plăcută pentru inimile noastre. Clopote ale nădejdii mişcaţi-vă şi sunaţi cu veselie, căci iată, vine Stăpânul nostru!



26 decembrie

NUMAI ÎN DUMNEZEU TE POŢI ÎNCREDE

Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.

Matei 26.33

Veţi zice că aceasta nu este o făgăduinţă a lui Dumnezeu. Este adevărat, dar ea este o făgăduinţă a omului şi deci ea nu a dus la nimic bun. Petru declara cu siguranţă că va împlini făgăduinţa; dar o făgăduinţă care n-are o temelie mai bună decât o hotărâre omenească, este sigur că va rămâne neîmplinită, îndată după aceea, în faţa ispitei, Petru Îl tăgăduieşte pe Stăpânul său, şi prin jurăminte repetate caută să întărească minciuna sa.

Ce poate fi cuvântul unui om? O oală de pământ care se sparge la prima lovitură. Ce sunt hotărârile noastre? Flori care cu ajutorul lui Dumnezeu pot să lege rod, dar care, lăsate pe seama puterii proprii, vor cădea la pământ la prima adiere de vânt care va mişca ramurile.

În făgăduinţa omenească, puţin poţi să te-ncrezi;

Hotărârile tale nu sunt decât foc de paie.

Cuvântul lui Dumnezeu, dimpotrivă, este veşnic:

Tot ce El a spus, îl vei vedea împlinind cu credincioşie.

Da, lipeşte-te de făgăduinţa lui Dumnezeu; ea este sigură pentru vremea de acum şi pentru veşnicie. Ea să fie comoara ta şi a tuturor celor prea iubiţi ai tăi.

Această scriere este şi un livret de economie la o bancă pentru credincioşi şi această pagină este o scrisoare către casieria băncii la care este adresată şi are semnătura Directorului. Nu cunoaştem altă semnătură decât aceea a lui Dumnezeu şi numele Domnului Isus. Cu acest Nume de încredere, noi avem o garanţie sigură.



27 decembrie

DRAGOSTEA ŞI LEGĂMÂNTUL SĂU

Pot să se mute minţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.

Isaia 54.10

Una din cele mai preţioase însuşiri ale dragostei dumnezeieşti este caracterul ei statornic. Stâlpii pământului pot să fie mutaţi din locul lor, dar harul legământului Dumnezeului celui milostiv nu se va îndepărta niciodată de la poporul Său. Ce fericit este sufletul meu că poate avea o încredere tare în această făgăduinţă a lui Dumnezeu! Anul se apropie de sfârşit şi anii vieţii mele nu mai sunt mulţi, dar timpul nu-L schimbă pe Mântuitorul meu. Invenţii noi iau locul celor vechi, este o prefacere neîntreruptă în toate lucrurile la care ne uităm sau ne gândim; dar Domnul nostru rămâne acelaşi. Prin forţă se pot netezi dealurile, dar nici o putere nu poate să Îl zdruncine pe Dumnezeul cel veşnic. Nimic din trecut, nimic din vremea de faţă şi nimic din viitor nu va putea să schimbe bunătatea Domnului Dumnezeu faţă de mine.

Suflete al meu, rămâi în această dragoste veşnică a Domnului, care te socoteşte că eşti sânge din sângele Său. Adu-ţi mereu aminte de legământul veşnic. Dumnezeu îşi aduce aminte de el; dar tu veghează ca nu cumva să-l uiţi. În Cristos, Dumnezeu S-a angajat să fie Dumnezeul tău şi să te păzească ca pe unul care faci parte din poporul Său. Dragostea şi legământul sunt aici unite ca două lucruri sigure şi durabile pe care veşnicia le va întări şi mai mult.



28 decembrie

SIGURANŢĂ DEPLINĂ

…Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.

Evrei 13.5

Această făgăduinţă este repetată de mai multe ori în Scriptură. Acest lucru s-a făcut pentru ca siguranţa noastră să fie şi mai întărită. Să n-avem deci niciodată vreo îndoială în această privinţă. Această făgăduinţă este spusă cu o putere deosebită; ea este scrisă în limba greacă, cu cinci negaţii şi fiecare suspendă orice posibilitate ca Domnul să părăsească poporul Său, chiar atunci când poporul Său s-ar simţi părăsit de El, pe bună dreptate. Acest verset de preţ nu făgăduieşte că vom fi scăpaţi de necazuri, dar el ne asigură că Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată. Putem să fim chemaţi să mergem pe drumuri care să ne facă să ne mirăm, dar vom avea oriunde prezenţa, ajutorul şi îngrijirea Domnului. De aceea n-avem să dorim nici bani, nici vreun bun pământesc; Dumnezeul cel veşnic face mai mult decât aurul, şi binefacerile Lui mai mult decât o avere.

Să ne mulţumim cu ce avem, căci cel ce are pe Dumnezeu, are mai mult decât lumea întreagă. Ce putem noi să avem mai mult decât ceva fără sfârşit, adică veşnic? Ce putem să ne dorim noi mai mult decât bunătatea Sa atotputernică?

Şi tu, inima mea, dacă Dumnezeu îţi spune că nu te va lăsa şi nu te va părăsi niciodată, roagă-te mereu şi cere harul de a nu-L părăsi nici tu vreodată pe Mântuitorul tău şi de a nu te depărta vreodată de căile Sale.



29 decembrie

EL NE VA DUCE ACASĂ

Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc.

Isaia 46.4

Anul acesta a trecut deja şi această făgăduinţă se îndreaptă către prietenii noştri în vârstă şi către noi toţi care înaintăm în viaţă. Dacă Dumnezeu ne prelungeşte anii, vom ajunge să avem peri albi; aşa că, prin credinţă, putem să luăm dinainte acest cuvânt pentru noi.

Noi îmbătrânim; dar Dumnezeu, care se numeşte EU SUNT, rămâne mereu acelaşi. Perii albi ne arată că trupul nostru slăbeşte; dar El nu slăbeşte niciodată. Când noi nu mai putem să ridicăm nici o greutate şi simţim că ne este greu să ne mişcăm sau să ne purtăm pe noi înşine, atunci Dumnezeu este Cel ce ne poartă. În anii tinereţii noastre, El ne purta în braţele Sale, ca pe mieluşeii Săi şi El va face la fel când vor veni slăbiciuni peste noi.

El ne-a creat şi El S-a angajat să ne poarte. Când vom ajunge o povară pentru prietenii noştri şi o povară pentru noi înşine, Domnul nu Se va depărta de noi, ci va avea grijă de noi şi ne va face să vedem izbăvirea Lui. Adesea El dă slujitorilor Săi o seară lungă şi liniştită. Ei au lucrat şi s-au ostenit toată ziua în slujba Stăpânului lor şi El le zice: „Odihneşte-te în aşteptarea odihnei veşnice pe care am pregătit-o pentru tine”. Să nu ne temem de o vârstă înaintată ci să ne bucurăm că îmbătrânim, pentru că Domnul este El însuşi cu noi până la sfârşit, în plinătatea harului Său.



30 decembrie

IUBIRE DESĂVÂRŞITĂ

… şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

Ioan 13.1

Aici este un fapt care ajunge să fie pentru noi o făgăduinţă; cum a fost atunci Mântuitorul nostru, aşa este şi acum; şi ceea ce a făcut pentru prea iubiţii cu care El a trăit pe pământ, va face mai departe şi cu noi, şi cât va fi lumea. „Fiindcă a iubit pe ai Săi”, nu este ceva minunat? Că El a putut să îi iubească pe oameni aşa cum sunt, este o minune! Ce-a găsit El în bieţii Săi ucenici ca să-i iubească? Şi ce găseşte El în mine?

Dar când Isus a început să iubească, este în firea Sa să continue să iubească. Această iubire face din sfinţi „oamenii Săi”; ce nume minunat! El i-a câştigat cu sângele Său şi ei sunt comoara Sa. Cum ei sunt „ai Săi”, El nu-i va pierde. Ei sunt prea iubiţii Săi şi El nu va înceta să-i iubească mai departe. Suflete al meu, spune-ţi şi ţie că El nu va înceta niciodată să te iubească!

„El i-a iubit până la capăt”; iubirea cea mai mare care a umplut inima Mântuitorului, până la moartea Sa, a fost iubirea pentru ai Săi. El i-a iubit atât cât este cu putinţă, i-a iubit până acolo că S-a dat pe Sine însuşi la moarte pentru ei; El nu putea să facă mai mult. Aceasta este iubirea desăvârşită în care nu este nici nebunie, nici dare înapoi, nici necredincioşie, nici indiferenţă şi pe care a răspândit-o din belşug pentru toţi ai Săi.

Aşa este iubirea lui Isus pentru toţi aceia care fac parte din poporul Său. Să cântăm cu recunoştinţă o cântare Prea Iubitului nostru.



31 decembrie

NU VOI FI STRĂIN ÎN CER

Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

Psalmul 73.24

Din zi în zi şi din an în an, credinţa mea se sprijineşte, cu o încredere tot mai profundă, pe înţelepciunea şi dragostea Dumnezeului meu şi ştiu că n-am crezut în zadar. Nici unul din bunele Lui cuvinte nu va cădea vreodată la pământ.

Eu îmi pun mâna mea în mâna Mântuitorului Meu ca El să mă conducă. Nu ştiu ce drum să aleg, dar Domnul îmi va alege moştenirea. Am nevoie de sfat şi de călăuzire, căci lucrările pe care le am de îndeplinit sunt grele şi de ele depinde viitorul meu. Pentru aceasta eu privesc la Domnul după cum preotul din Vechiul Testament întreba pe Urim şi pe Tumim. Eu preţuiesc mai mult sfatul lui Dumnezeu care nu greşeşte, decât sfatul judecăţii mele sau părerea prietenilor mei. Doamne, Tu vei fi întotdeauna călăuza mea.

Curând va veni sfârşitul; numai câţiva ani şi voi părăsi această lume ca să mă duc la Tatăl meu. Domnul va fi atunci la căpătâiul meu; El mă va primi la uşa cerurilor şi-mi va ura „bun venit” în locurile de slavă. Eu nu voi fi deloc un străin în cerul Său, ci Tatăl meu şi Dumnezeul meu va fi fericirea mea fără sfârşit.

Slavă sa fie Aceluia care mă va conduce aici şi după aceea mă va primi la El.