„Dumnezeu nu-i separă pe drepţi de păcătoşi nici nu-i compară pe cei răi cu cei buni. Albina, dacă găseşte un pic de zahăr pe o scrumieră, nu importă cât de murdară este aceasta, va lua zahărul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uită dacă omul se găseşte în păcat sau în virtute, nici dacă este bun sau rău. El caută doar momentul în care să Se apropie pentru a-i veni în ajutor”
Este nevoie sa faci o vizita in spital ca sa poti intelege pe deplin ce este suferinta si sa poti fi apoi recunoscator pentru viata pe care o ai, pentru ca poti sa mergi, poti cobora singur din pat in fiecare dimineata si sa-ti desfasori activitatea trecand peste orice nevoi firesti. Abea atunci cand te asezi pe marginea uni pat ingust de spital, respirand aerul specific de medicamente si trupuri bolnave, iti vei da seama cat de binecuvantat esti daca nu suferi si nu ai nevoie de doctori. Doar atunci cand vezi acele figuri transfigurate de durere sau pur si simplu fara nicio expresie din cauza socului primit in momentul cand s-a spus: "Este cancer!" iti indrepti gandul catre binele acela concret, simtit, valabil pentru orice om indiferent de pregatirea lui intelectuala sau spirituala, spre care tindem toti, dar numai cine a avut pe viu o asemenea experienta poate intelege in toata plinatatea lui acest bine mult ravnit. Acolo, in spital, vezi o particica din iad, ceea ce te face sa doresti mai profund sa dobandesti raiul. Sau poate ca nu. Mai exista posibilitatea ca boala sa clatine toate resorturile interioare si sa te intrebi: "De ce eu?" sau "Cu ce am pacatuit de am ajuns aici?" si frustrarea se indreapta spre Dumnezeu. Suferinta, teama, indoiala vor pune stapanire si vor macina credinta omului nestatornic. Dar cel care stie ca boala nu-i ceva firesc ci vine in urma neascultarii, isi va indrepta privirea umila , rugatoare spre Cel ce poate lua orice suferinta si poate vindeca orice boala. Acest om va cauta in rugaciune sa-si descarce amaraciunea sufletului si sa ceara mila si indurare si-si va recunoaste toata nimicimea si zadarnicia zbaterii omenesti de-a se salva singur.
Dar Dumnezeu nu paraseste pe niciunul, cel care face alegerea este omul, el va parasi pe Dumnezeu prin incapatanarea si necredinta lui. Tatal isi asteapta fiul risipitor la poarta, dar nu-l va lasa sa intre pana nu ii va da haina cea buna, pana nu-i va pune inelul pe deget si incaltaminte in picioare.
Daca omul constientizeaza ca suferinta este modalitatea lui Dumnezeu de-al intoarce cu fata spre divinitate si ca trebuie sa o accepte pentru a fi curatit va primi aceea pace ce ii va aduce vindecare sufleteasca si de ce nu trupeasca. Dar trebuie sa stie ca nuimic intinat nu va intra in Imparatia Cereasca.
Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.’
Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.
Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit.’
Şi au început să se veselească. Luca 15: 21-24
Valy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu