CADOUL ZILEI DE NAȘTERE

Era într-o seară furtunoasă de noiembrie. Vântul sufla cu putere printre pomi și scutura frunzele de pe ramuri. O ploaie măruntă se prelingea și înfășură satul, pășunile și pădurea într-o culoare cenușie și posomorâtă. Locuitorii satului își terminau repede lucrările în jurul casei, apoi se retrăgeau în case. Din acest motiv satul părea mort.

În una din ultimele case ale satului se deschise ușa și doi bărbați ieșiră afară. Unul dintre ei îmbrăcat într-un palton călduros se pregătea grăbit să plece, dar celălalt, un țăran tânăr îl reținu o clipă sub copertina largă.

- Domnule doctor, spuse el emoționat în timp ce îi strângea mâna, nu știu cum pot să vă mulțumesc pentru serviciul pe care ni l-ați făcut astăzi. Dacă ar fi murit copilul - eu cred că soția mea n-ar fi supraviețuit; de altfel ea este foarte surmenată de multe nopți de veghe și de toate celelalte griji și neliniști. Dumneavoastră ați salvat viața Mariei mele!

- Să dăm slavă lui Dumnezeu, replică medicul cu tărie; pentru mine întotdeauna este o mângâiere în meseria mea, că moartea și viața nu se află în mâinile noastre, ci noi stăm în slujba Celui Veșnic. Și acolo unde Dumnezeu ajută așa de minunat, peste toate așteptările și speranțele noastre, atunci Lui îi revine toată cinstea și mulțumirea noastră din adâncul inimii.

- Dumneavoastră aveți dreptate, domnule doctor, răspunse țăranul; și totuși vă suntem îndatorați cu multă mulțumire și nu vă vom uita niciodată!

Cei doi bărbați își mai strânseră o dată mâinile, în timp ce tatăl fericit se întorcea în casa lui, medicul porni la drum. Și el se bucura să-și poată saluta curând pe cei iubiți ai lui, care îi simt așa de des lipsa.

Tocmai voia să apuce pe cărarea ce ducea spre casă când din marginea pădurii licări o luminiță care-l privea parcă rugător. Acolo locuia o tânără văduvă bolnavă căreia îi promisese o vizită. Dar nu-i era ușor, după o zi plină, să facă și acest drum prin acea vreme aspră. Totuși - mâine s-ar putea să fie prea târziu!

Puțin mai târziu intră în camera cu aer închis și puțin luminată. Acolo se afla tânăra femeie istovită. La capătul patului ședea o vecină bătrână care-i dădea din când în când o mână de ajutor. Pe celălalt perete se afla un pătuc de copii; în el dormea, învelit în pături vechi, băiețelul de trei luni al văduvei. Medicul se apropie de patul bolnavei și-i luă mâna slabă și fierbinte.

- O, domnule doctor, spuse ea cu greutate, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că ați mai venit. Pentru mine nu mai puteți face nimic; eu mă duc acasă. Dar ce va fi de copilul meu? Trebuie să-l las singur în lume. Ea își fixă ochii fricoși și întrebători spre fața miloasă a medicului.

- Dumnezeul nostru este încă un Tată al orfanilor, răspunse medicul adânc emoționat. El nu va părăsi nici pe copilul dumneavoastră. Vreau să fac totul pentru ca el să fie dus undeva, pentru a fi îngrijit și educat.

- Dumnezeu să vă răsplătească, domnule doctor! șopti muribunda ușurată. Eu vreau să-l încredințez pe micuțul meu în mâinile lui Dumnezeu; în toate suferințele și necazurile m-am simțit ocrotită sub paza bună a lui Dumnezeu. Curând voi fi pentru veșnicie la El.

Medicul îi mai dădu câteva prescripții bătrânei femei apoi părăsi în liniște camera. Acum putea să-și îndrepte pașii spre casă. Totuși înainta încet. Gânduri adânci îi moderau mersul de altfel grăbit. Îl mișca întrebarea serioasă: „Ce se va întâmpla cu micuțul băiat?“ El nu găsea nici o soluție satisfăcătoare; astfel ajunse mai repede acasă decât ar fi vrut.

Tatăl a fost primit cu strigăte de bucurie de către cei patru copii ai săi. Cât de mult l-au așteptat. Rudolf, băiatul cel mare, își sărbătorea ziua de naștere dar fără tata nu se puteau bucura așa de mult. Și tocmai astăzi a întârziat așa de mult! Totuși acum puteau sta cu toții la masă și să mănânce tortul.

Pe locul lui Rudolf se află câteva mici cadouri care i-au fost pregătite de ceilalți frați. Cadoul părinților, o sanie nouă, pe care și-o dorea Rudolf, lipsea însă, dar urma s-o primească mai târziu. În mijlocul copiilor veseli, tatăl stătea mai tăcut ca altădată. El se gândea la micul băiețel care în curând va deveni un orfan. I se părea că Domnul Isus i-ar spune: „Cine primește un astfel de copilaș în Numele Meu, Mă primește pe Mine.“

Mama l-a observat. Cu dragoste ea îi luă mâna și îl întrebă: „Tată, ești obosit sau îți lipsește ceva?“ Apoi el povesti despre vizita făcută la tânăra femeie care trebuia să-și lase copilașul singur; ea nu are pe nimeni căruia să-i încredințeze copilul. De aceea el se gândea mereu la acest lucru.

Toți au ascultat cu atenție vestea tatălui, în ochii mamei se aflau lacrimi; și în ea se trezi un gând, pe care-l aduse în liniște cu rugăciune înaintea lui Dumnezeu.

- Tată, întrerupse Rudolf liniștea, nu putem aduce la noi copilașul? Apoi va fi frățiorul nostru?

- Dacă este voia lui Dumnezeu vrem să facem acest lucru cu toate că nu suntem bogați, iar mama trebuie de multe ori să facă economii. Și când iei un astfel de copilaș nu trebuie să te îngrijești doar de necesitățile lui exterioare, ci ești răspunzător în fața lui Dumnezeu de sufletul lui.

- Tată, spuse Rudolf, este bine că nu am cumpărat sania cea nouă. O reparăm pe cea veche și apoi noul frățior este darul meu de ziua mea de naștere.

- Atunci vrem să-l primim pe acest copilaș în Numele lui Dumnezeu și-i vom dărui un loc aici la noi; pentru aceasta El ne va da binecuvântarea Sa. Ce gândești, mamă, dacă ne-am duce mâine să-l luăm?

- De ce mâine? întrebă soția medicului. Eu doresc să iau de pe inimă, cât mai repede, grija sărmanei mame. Nu putem merge împreună chiar acum?

Mama pregăti repede ceva pentru primirea copilului și câteva minute mai târziu cei doi se aflau pe drumul spre locuința văduvei.

Bolnava tocmai se trezise dintr-o ațipeală scurtă, când ușa se deschise și spre mirarea ei intră medicul și soția lui. Ea află că copilașul ei va avea un loc în familia doctorului și nu va duce lipsă de dragostea părinților și a fraților. Peste fața palidă a muribundei se răspândi o lumină strălucitoare și ținând mâna soției medicului în a ei, șopti: „Acum Dumnezeu a făcut totul bine! Nespus de mult să vă binecuvânteze El în tot ce veți face pentru copilul meu! Aceasta este ultima mea dorință și ea se va împlini cu siguranță. Lăsați-mă să mai privesc încă o dată copilul meu!“ Și pentru ultima dată ea privi micuța față și sărută obrăjorii plăpânzi. Câteva ore mai târziu tânăra femeie putu să adoarmă în pace, în liniștea veșnică a poporului lui Dumnezeu, în timp ce în casa medicului, băiețelul ei dormea liniștit și fericit.

Afară se părea că toată viața bogată a naturii a murit și era îngropată; dar în familia medicului înflorea o plantă plăpândă, creștea și se dezvolta sub îngrijirea plină de dragoste. Cine ar fi văzut făptura palidă pe care au adus-o medicul și soția lui de câteva săptămâni în casa lor, nu ar fi recunoscut-o în micuțul Paul, care era cel mai drag întregii familii. Nimeni, în afară de mama, nu îngrijea așa de mult de copil ca Rudolf. Era ca și cum copilul era cadoul său de ziua de naștere, sau ca și cum Rudolf ar fi primit un drept de „proprietate deosebit“ asupra frățiorului; în fiecare zi observa ceva nou la el și apoi triumfător le spunea și celorlalți. Era de mirare, cum un băiat așa de neastâmpărat cum era Rudolf, care nu putea fi ținut în cameră, stătea acum ore în șir și se juca cu frățiorul ca și cum altceva mai frumos n-ar fi existat.

Nu numai Rudolf dar și ceilalți frați ai lui ajutau la îngrijirea frățiorului. Totuși toți simțeau că au primit pe micuțul Paul într-un fel deosebit din mâna lui Dumnezeu. De aceea îl și iubeau foarte mult.

O dată cu venirea în casă a copilului venise și o bogată binecuvântare; părinții se bucurau mult și mulțumeau lui Dumnezeu. După cum i-au încredințat pe cei patru copii ai lor în mâna lui Dumnezeu, tot așa l-au încredințat Lui și pe acest al cincilea copil. Bunuri materiale nu-i puteau lăsa; dar zi de zi îl aduceau în rugăciune în fața bunului Păstor pentru ca El să-l binecuvânteze și de timpuriu să se întoarcă la Mântuitorul.

De la acea noapte de noiembrie, de când micuțul Paul a fost primit în casa medicului, au trecut opt ani. Iarăși trebuia sărbătorită ziua de naștere a lui Rudolf. De data aceasta nu mai era o zi furtunoasă, ci o zi însorită și blândă de noiembrie. Dar astăzi nu mai era acea adevărată veselie, cum domnea de obicei la pregătirea festivă. Toți erau puțin întristați.

Rudolf frecventa de câțiva ani o școală superioară în orașul învecinat. Acolo locuia la niște cunoscuți pentru că drumul de la școală până acasă era prea lung pentru a-l parcurge zilnic. La început venea des acasă; drumul nu i se părea prea lung, nici o vreme nefavorabilă nu-l reținea. Studiul său nu suferea din această cauză, notele lui erau dintre cele mai bune. Venirea în casa părintească era de fiecare dată o sărbătoare de bucurie. Ochii lui Paul străluceau atunci mai luminoși, legându-i pe amândoi o prietenie intimă.

Dar cu timpul s-a schimbat totul. Vizitele lui Rudolf au devenit scurte și rare; el punea tot felul de motive. El nu mai era acel băiat vesel cu privirea sinceră și notele erau mai puțin bune. Deseori era morocănos iar la întrebările pline de grijă ale părinților dădea răspunsuri superficiale.

De câteva ori Rudolf a adus și un prieten, de care se legase în ultimul timp și pe care-l admira mult. Acesta provenea dintr-o familie cu vază. Părinții lui muriseră și el locuia la niște rude care din păcate îi dădeau voie tânărului să facă totdeauna ceea ce își dorea.

Părinții lui Rudolf nu agreau această legătură; comportarea arogantă și ușuratică a lui Bernhard nu se potrivea cu spiritul din casa lor. Ei l-au avertizat pe fiul lor de acest prieten, despre care se vorbeau tot felul de lucruri rele. Rudolf respingea orice învinuire împotriva prietenului său. El nu-l mai aduse acasă și vorbea rareori de Bernhard; cu toate acestea Rudolf era tot mai atașat de prietenul său. Rudolf s-a dezgustat de „studiul serios“ deoarece prietenul său îl lua în râs și-i vorbea numai despre constrângeri nejustificate și restricții. Cât trăiești, viața trebuie trăită!, era deviza lui. Rudolf îi dădea din zi în zi tot mai multă dreptate. Condițiile de viață ale lui Bernhard i se păreau demne de invidiat, deoarece acesta avea zilnic mulți bani de buzunar și nu trebuia să-și reducă cheltuielile. Rudolf primea deseori o bună parte din banii acestuia și curând se obișnui așa de bine cu felul de-a trăi al lui Bernhard încât ajunsese să depindă pe deplin de prietenul său și nu se mai simțea bine în casa părintească, simplă și modestă. Ce plictisitoare i se păreau chiar și acele puține ore pe care le petrecea acolo! Îi era de neînchipuit că odată s-a simțit așa de fericit într-o astfel de îngrăditură. Și totuși câteodată ducea dorul acelor timpuri trecute. Dar ținta sa era să se debaraseze de toate constrângerile casei părintești.

Așa se făcu că vizitele lui Rudolf acasă deveniră atât pentru el cât și pentru ai săi tot mai neîmbucurătoare. Fruntea tatălui era înnorată, ochii mamei priveau triști și copii au observat că pe inima părinților apăsa o grijă tăinuită.

Mama era ocupată cu pregătirea tortului pentru sărbătoare. Rugăciuni fierbinți se ridicau spre Dumnezeu; adeseori a vărsat lacrimi multe pentru fiul îndepărtat și acum se simțea înconjurată de două brațe mici:

- O mamă, dragă mamă, strigă Paul, nu trebuie să fi așa tristă; Domnul Isus va asculta cu siguranță rugăciunile noastre pentru Rudolf.

- Tu ești și rămâi raza mea de soare! spuse ea încet strângând la piept pe micuțul ei.

Rudolf putea veni în orice moment. Desigur, astăzi de ziua lui de naștere nu se va lăsa prea mult așteptat! Dar orele după amiezii au trecut, s-a făcut seară și frații așteptau nerăbdători pe fratele lor. Dar așteptarea lor era în zadar.

După un timp toată familia s-a strâns în cameră; toți s-au așezat la masă iar tatăl rosti o rugăciune. Atunci ușa casei se deschise, se auziră pași repezi în coridor și Rudolf intră gâfâind și înfierbântat.

- Bună seara!, spuse el grăbit în timp ce își ștergea transpirația de pe frunte, îmi pare rău că ați așteptat așa mult după mine, dar n-am putut veni mai repede. Toți l-au salutat cu dragoste încât el a fost foarte încurcat.

- Dumnezeu să fie călăuza și ajutorul tău în noul an de viață!, spuse cu dragoste mama, iar frații l-au condus la locul lui unde erau pregătite frumoase cadouri. Dragostea pe care o simțea din partea tuturor i-a mers totuși la inimă și el s-a străduit să fie mai vesel în această seară. Toți se bucurau; totuși seara, înainte de-a merge la culcare, tatăl a spus bucuros:
- Se nimerește bine că mâine este duminică și poți rămâne toată ziua la noi.
Dar Rudolf replică nehotărât:
- Nu, din păcate nu, trebuie să plec imediat după masa de prânz.
- Ce te preocupă așa de important? întrebă tatăl dezamăgit.
- Nu este ceva așa de important, dar sunt așteptat.
- Văd, vorbi tatăl cu un ton serios, că tu nu mai vrei să-mi dai socoteală de îndeletnicirile tale; dar este Unul care ți-o cere - vei sta cândva înaintea Lui!

Într-o zi frumoasă de martie doi bărbați tineri se plimbau pe drumul dintre grădini și câmp care ducea spre oraș.
- Vezi, Rudolf, spuse celălalt, trebuie să ajungi odată să te eliberezi de casă; astăzi se gândește cu totul altfel despre relațiile dintre generații. O astfel de subordonare față de părinți nu este normală și frânează dezvoltarea unui bărbat tânăr; el nu va deveni niciodată independent și el nu-și va asuma nici o răspundere în viață. Tocmai la tine acasă se găsește această situație; cred că ești sătul până peste cap! Nu poți să-ți trăiești propria ta viață după ideile tale, decât după șablonul vremurilor lui Avraam?

- Tu ai vorbit bine, tu ești propriul tău conducător și stăpân; eu nu pot - încă nu! - să fac ceea ce vreau.

- Atunci va fi timp ca să te schimbi. Tatăl tău ca om cult ar trebui să-și schimbe modul de gândire - cerințele tinerilor necesită cheltuieli, doar nu trăiește cu desăvârșire în afara lumii? Și dacă nu se înțelege atunci depărtează-te; ferice de omul care nu se ține strâns de bucățica de pământ pe care l-a aruncat destinul. Lumea este mare și largă, foarte largă...

- Ce vrei să spui cu asta? întrebă Rudolf mirat. Ai chef să hoinărești chiar peste apă?"

- Exact asta vreau. Vreau să plec din acest aer stricat, vreau să văd ceva din lume și să trăiesc ceva!

Cei doi au ajuns aproape de oraș. Rudolf nu se mai gândi mult și spuse hotărât: „Și eu vin!“ Dar în aceiași clipă își aminti ce-i scrisese tatăl de câteva zile: „Nu, băiete, omul nu este fericit când poate să facă ce-i place. Drumurile proprii au dus deja pe mulți în nefericire și pierzare. Dacă Fiul lui Dumnezeu te face liber ești cu adevărat liber.“

Totuși - câteva zile mai târziu Rudolf se afla pe drumul spre părinții lui; era îngrijorat pentru că trebuia să se prezinte cu planul lui înaintea lor. El știa ce durere le va pricinui. Și ca să-și liniștească conștiința, care-l acuza, își spunea că lor ar trebui să le pară bine să-l vadă plecând - ultima sa vizită a adus numai neliniște și grijă în familie. Dar cu cât se apropia de casă cu atât mai mult i se risipea imaginea strălucitoare a viitorului pe care și-l închipuise. Deodată îi apăru în întâmpinare micuțul Paul.

- O Rudolf!, strigă el bucuros de venirea neașteptată a fratelui; ce bine este că ai venit; va fi o surpriză plăcută!

- De asta mă îndoiesc, spuse Rudolf, vizita mea nu este deloc potrivită pentru a face bucurie. Acum însă se va termina totul.

- Se va termina....? Nu mai vrei să vi acasă? Pleci departe? întrebă cu frică Paul.

- Da, micuțule, departe. Astăzi am venit să vorbesc despre acest lucru cu părinții. Du-te băiete la jocurile tale, vreau să fiu singur când voi vorbi cu părinții.

Mâhnit Paul se întoarse în grădină; acolo se așeză într-un colț și începu să plângă amarnic. Între timp Rudolf intră în camera de lucru a tatălui. Cu multă dragoste părinții au încercat să-l abată pe fiul lor de la drumul său. Trebuia să fie acesta rodul multelor lor rugăciuni, că el se debarasa de influența părinților și dorea să plece alături de prietenul său îndoielnic între străini?

- Rudolf, încheie tatăl discuția, dacă nu vrei să-ți continui studiul și vrei să-l schimbi cu o altă meserie, noi nu-ți stăm în cale, nu te forțăm cu nimic. Dar la o astfel de încercare negândită nu ne putem da consimțământul și Dumnezeu să te păzească deși vrei să faci ceva fără voia părinților tăi. Învață bine deocamdată mai departe și va veni timpul când vei putea pleca în lumea largă, dar atunci cu alte planuri și alte țeluri, și în altă companie și atunci nu-ți va lipsi nici binecuvântarea noastră.

În aceiași seară Rudolf se plimba încoace și încolo prin camera lui. Sufletul lui era ca o mare răscolită și furtunoasă. El a trebuit să recunoască că părinții lui îi vreau numai binele; dar în același timp nu voia să-și calce cuvântul față de prietenul său și să apară ca un laș. Ziua următoare se despărți de părinți și frați și se întoarse în oraș. Comportamentul lui i-a lăsat pe părinți să spere că a ajuns la o convingere și va urma sfatul lor. După ce a mers o bucată de drum și a vrut să apuce pe o scurtătură peste câmp auzi pași repezi în spatele lui. Era Paul.
- Eu vreau să merg o bucată de drum cu tine, spuse Paul și luă geanta fratelui. Rudolf îl luă pe micuț de mână și merseră mai departe în liniște până la bătrânul tei unde era o răscruce de drumuri. Acolo Rudolf spuse:
- Acum întoarce-te acasă; rămâi cu bine și îmbrățișează-mă încă o dată.
- Rudolf, eu știu ce ai de gând să faci, spuse Paul ținându-și cu greu plânsul. Eu mă voi ruga în fiecare zi pentru tine; atunci vei veni iarăși înapoi.
Rudolf a fost surprins și șovăi o clipă, apoi mângâie încă o dată părul ciufulit al micuțului și porni spre oraș. Ziua plecării sosi. Pentru a evita scenele neplăcute ale despărțirii, Rudolf a scris o scrisoare părinților, în care le comunica hotărârea lui. Și apoi plecă în lumea largă, în libertatea visată! Ei au trecut prin multe orașe, au vizitat expoziții de artă și au văzut tot felul de monumente, mâncau și beau tot ce doreau și nu duceau lipsă de nimic. Din când în când foloseau și trenul. Portofelul lui Bernhard era plin. În sfârșit au ajuns la mare. De pe un observator al marelui oraș, puteau vedea departe peste mare. Această panoramă a făcut asupra lui Rudolf o impresie puternică. Deodată îl surprinse ca un fior rece întrebarea neliniștitoare: „Vrei să mergi pe apă fără binecuvântarea părinților?“

Obosiți de călătorie și de tot ceea ce văzuseră în ultimele zile,căutau acum o gazdă pentru noapte. Se făcu miezul nopții până ajunseră în camera lor. A doua zi doreau să se informeze în port de un vapor. Dimineața s-au trezit cu greu. În timp ce Bernhard mai dormea, Rudolf căută în geanta sa de voiaj. Mirat găsi o scrisoare mică cu adresa „pentru dragul meu Rudolf.“ Acesta era scrisul lui Paul. Rudolf a privit uimit scrisoarea. Probabil că Paul i-a pus-o în geanta de voiaj când a dus-o pe drumul spre oraș. Rudolf deschise cu emoție scrisoarea și citi:

„Dragul meu Rudolf!

Eu știu că tu vrei să mergi departe și poate nu vei mai veni înapoi. Cât de triști sunt toți! Tata și mama și noi toți te iubim mult și ne bucurăm dacă te întorci. Te rog, nu pleca departe cu prietenul tău! Oamenii străini dintr-o țară străină nu te vor iubi. De aceea vino curând acasă! Tu ști povestea cu fiul risipitor, care și el a făcut mult necaz tatălui său. El a fost foarte nefericit în țara străină și apoi s-a întors acasă, iar tatăl său s-a bucurat tare mult când l-a văzut. Mama plânge des pentru tine, poate se gândește că o să-ți meargă și ție ca fiului risipitor. Dar nu-i așa, că tu te întorci? Mă rog pentru acest lucru în fiecare zi Domnului Isus; El te iubește și pe tine!

Al tău frate Paul.“

Rudolf citi cuvintele micuțului său frate cu adâncă emoție. Deodată îl cuprinse un regret puternic. El a făcut părinților o mâhnire adâncă și aceasta îl apăsa greu pe conștiință. Camera mică de hotel îi deveni prea strâmtă. Își strânse în grabă puținele lucruri, îl privi încă o dată pe Bernhard și puțin mai târziu părăsi orașul. Pe câmpul liber găsi în sfârșit un loc liniștit, se așeză pe iarbă, luă din nou scrisoarea și o citi cu ochii în lacrimi. „Doamne, am păcătuit; ajută-mă să pun totul în ordine!“; acesta era strigătul inimii sale și el se afla în rugăciunea plină de căință care îi deschise și fiului risipitor calea spre tatăl său.

În casa medicului se făceau pregătiri de Rusalii. Mamei îi plăcea să termine la timp treburile casei pentru a se putea ocupa de copii. Ea se bucura că fiica ei Elisabeth a ajutat-o așa mult. Totuși peste fața ei aluneca o îngrijorare dureroasă ori de câte ori se gândea la fiul ei cel mare; căci de la acea scrisoare, în care el i-a informat de călătoria sa, nu mai primiseră nici o veste de la el. „O, Doamne, nu lăsa copilul meu din ochii Tăi și adu-l iarăși înapoi!“ Acesta era totdeauna oftatul inimii ei.

Paul veni în casă.

- Mamă", spuse el încet și șovăind puțin, mă duc iarăși. Nu-i așa că tu nu te superi dacă vin mai târziu?

- Du-te în Numele lui Dumnezeu, băiatul meu!" încuviință mama.

De câte ori nu fusese Paul până la răscrucea de drumuri! În speranța că-l va vedea pe fratele lui venind dinspre oraș, el stătea mult timp acolo și privea. Dar el se întorcea trist și singur înapoi. Acum ajunse repede la capătul drumului. Acolo sub teiul cel mare s-a despărțit de fratele lui. Aici dorea să-l aștepte iarăși. Soarele era spre asfințit. Din timp în timp privea în direcția orașului. Deodată se ivi în depărtare o siluetă de bărbat. Paul strânse încordat ochii.

„Dacă ar fi el!“ spera Paul.

Drumul făcea o cotitură și astfel ascunse călătorul pentru câteva clipe. Acum se vedea iarăși. Și cu adevărat - era fratele așteptat cu nerăbdare!

- Cum de-ai venit aici, Paul? M-ai așteptat pe mine?, strigă Rudolf emoționat și-l cuprinse pe cel mic în brațe.

Rudolf era palid și istovit, sleit de puteri în trup și suflet. În bucuria lui nespus de mare, Paul nu observă acest lucru și mână în mână mergeau amândoi spre casă. Neobservați intrară din grădină în casă. Ușa camerei a fost deschisă încet și înainte ca Rudolf să-și dea seama, se găsi în mijlocul celor dragi ai lui care i-au urat bun venit.

„Iertați-mă!“ Acesta a fost singurul cuvânt pe care cel reîntors l-a putut spune în acea clipă. După ce trecu primul val de bucurie, el își recunoscu vina. Apoi povesti întâmplările lui - și despre acea oră când Dumnezeu i-a deschis ochii prin scrisoarea lui Paul; a povestit cum s-a hotărât să se despartă de prietenul său și a pornit la drum fără bani. A fost un drum foarte greu. Câteodată a lucrat o zi întreagă la un țăran pentru a putea primi ceva de mâncare. Multe nopți a trebuit să le petreacă sub cerul liber. Câteva zile a avut febră și a înnoptat într-o șură veche; soția miloasă a țăranului l-a îngrijit cu cele necesare. A recunoscut că Dumnezeu i-a dăruit mult har. Acum era acasă. De aceea pentru toți era o bucurie foarte mare.

Mesagerul crestin

Zambetul lui Dumnezeu

Un copilas de vreo 6 anisori a hotarat intr-o zi sa caute pe Dumnezeu. Si-a pus doua sandvisuri si un suc in bagaj si a plecat sa-L caute pe Dumnezeu cu privirea atintita spre cer. Noi stim ca orizontul cu cat ne apropiem mai mult de el cu atat el se indeparta de noi. Obosit copilul a ajuns intr-un parc si s-a asezat pe-o banca langa o bunicuta. Si-a scos sandviciul si a observat ca batranica se uita la el.
- Si d-voastra va este foame?
- Da! raspunse bunicuta cu un zambet cuceritor pe fata.
Baietelului ii oferi unul dintre sandviciurile lui si pentru ca ii placu atat de mult zambetul ei incat dori sa ma obtina unul:
- Vreti si putin suc?
- Da, raspunse bunicuta cu un zambet si mai frumos pe chip.
Apoi baietelul se ridica sa plece salutand politicos. Batranica ii aruncase ultimul zambet, un mai frumos decat celelalte.
Ajuns acasa mama il intampina:
-Unde ai fost? Ai intarziat asa de mult, unde ai fost?
- Sa ma intalnesc cu Dumnezeu!
- Si L-ai intalnit?
- Da!
- Si cum este?
- Are cel mai frumos zambet!
Bunicuta a ajuns si ea acasa si nepotii au intrebat-o unde a fost si ce a facut.
- Am fost in parc si m-am intalnit cu Dumnezeu.
Nepoti au intrebat-o privind-o strengareste;
-Si cum arata Dumnezeu?
- Nu ma asteptam sa fie asa tanar! raspunse bunica zambind.

Cum sa ai o familie fericita

A fost odata un barbat tanar care a mers la un batran intelept si l-a intrebat:

“Cum reusesti sa ai o familie fericita? Niciodata nu te certi cu sotia ta. Toata lumea te respecta si vine la tine pentru sfaturi. Care este secretul tau?”

Batranul a zambit si si-a rugat sotia sa intre in camera. O femeie minunata, care parca radia de fericire.

Femeia: “Da, dragule!”

Sotul: “Draga mea, poti face niste aluat pentru o placinta?”

Femeia: “Bineinteles!”

Ea a plecat, iar in 20 de minute si-a informat sotul ca aluatul este gata.

Sotul: “Stii ce vreau sa te mai rog? Foloseste si untul bun pe care il avem in frigider. Ah, si toate acele fructe uscate pe care le-am cumparat pentru tortul fiului nostru.”

Femeia: “Cu mare drag!”

A plecat din camera si dupa 10 minute a revenit. Sotul a continuat:

“Draga mea, adauga putin din lutul pe care l-am adus in curtea din spatele casei. Si bag-o la cuptor.”

Femeia: “Sigur!”

Intr-o jumatate de ora, femeia a venit cu ciudata placinta…

“Nu putem manca asa ceva. Hraneste porcii cu ea!” – a spus barbatul cu zambetul pe buze, privindu-si fix in ochi sotia.

Femeia: “Bine, dragule.”

Tanarul era in stare de soc. Cum era posibil asa ceva? Femeia si-a pastrat calmul tot timpul, iar zambetul nu i-a disparut de pe fata nici macar pentru o secunda. In plus, a facut tot ce a rugat-o sotul eu… chiar si atunci cand cerintele lui au fost absurde.

Tanarul a mers acasa si a decis sa incerce si el acest experiment cu sotia lui. Cand a intrat pe usa casei a auzit rasete. Sotia lui avea invitati. A chemat-o.

“Draga mea!”

“Sunt ocupata!”

“Nu poti veni pentru o secunda?”

Zece minute mai tarziu femeia se duce la sotul ei.

“Ce s-a intamplat?”

“Ai putea sa faci un aluat de placinta?”

“Esti nebun? Ai atata mancare in frigider!”

“Am spus ca vreau aluat de placinta!”

Jumatate de ora mai tarziu… femeia, extrem de nervoasa, se duce la sotul ei si ii spune ca aluatul este gata.

“Adauga in aluat cele mai bune nuci si cel mai bun unt.” – a spus sotul.

“Nu fac asta! Avem nevoie de acele ingrediente pentru prajitura pe care vreau sa o fac maine pentru sora mea.”

“Fa ce iti spun!”

Si mai nervoasa, sotia s-a dus la frigider si a adaugat ingredientele.

“Gata. Am pus unt si nuci in aluat.”

“Acum adauga niste lut in aluat.”

“Ai luat-o razna? De ce as face asa ceva?"

“Adauga putin lut. Si apoi pune-o la cuptor!”

O ora mai tarziu, sotia i-a adus placinta ciudata si aproape ca i-a aruncat-o pe masa.

“Astept cu nerabdare sa mananci aceasta minunatie.” – a spus femeia nervoasa.

“Nu o sa mananc asa ceva. Da-o la porci!”

“Oh, fa tu asta!”

A iesit afara, trantind usa dupa ea. In scurt timp, ea a spus tuturor prietenelor sale despre nebunia sotului sau.

Tanarul a decis sa se intoarca la batranul intelept pentru a intelege cateva lucruri:

“La mine de ce nu a functionat? De ce sotia ta a facut tot ce i-ai cerut, iar a mea s-a suparat atat de tare pe mine, iar acum rade de mine?”

“Este simplu. Eu nu ii spun ce sa faca. Eu doar o rog sa faca unele lucruri pentru mine. Eu o respect. Este fericita pentru ca se simte in siguranta cu mine, stie ca o sa am grija de ea pentru totdeauna. Sotia mea este cheia fericirii familiei mele.”

Tanarul: “Si ce ar trebui sa fac? Sa imi gasesc o alta sotie?”

Batranul: “Acesta pare sa fie cel mai bun raspuns, insa iti va aduce doar durere. Voi trebuie sa invatati sa va respectati unul pe altul. Iar tu trebuie sa faci tot ce poti pentru a o face fericita.”

Tanarul: “Dar eu fac tot ce pot.”

Batranul: “Si este fericita? Tu esti fericit? Nu ati format o familie penru ca va pasa unul de altul? Nu vreti o viata impreuna? Insa in mod constant gasiti motive sa va certati si sa va insultati.”

Tanarul a inteles. Trebuia sa gaseasca o modalitate pentru a isi face sotia fericita. Era pierdut in gandurile sale cand, pe marginea drumului, a vazut cativa trandafiri. Si-a amintit ca a cucerit-o cu un buchet de trandafiri. Inainte, in fiecare zi ii oferea cate un trandafir. Insa… cand a fost ultima oara cand i-a mai facut o astfel de surpriza? Nici macar nu isi mai putea aminti.

El a smuls un trandafir si a plecat catre casa. Sotia lui dormea, asa ca nu a vrut sa o deranjeze si a lasat trandafirul pe noptiera ei, langa pat.

In dimineata urmatoare, pentru prima data in ultimii ani ea a pregatit micul dejun. El, pentru prima data in ultimii ani, a fost intampinat de o sotie fericita, cu ochi stralucitori. A imbratisat-o si a sarutat-o cu tandrete.

Tanarul a decis ca trebuie sa faca o schimbare: nu va mai pierde timpul pe lucruri care nu conteaza si va incerca sa ii dedice mai mult timp sotiei sale, incercand sa o faca fericita. Va incerca sa aiba grija de ea, sa ii demonstreze cat de mult o iubeste si o pretuieste.

Dupa cativa ani, intr-o zi… un tinerel a batut la usa lui:

“Am auzit ca ai o relatie minunata cu sotia ta. La mine totul merge foarte prost. Ne certam tot timpul, ea parca nici nu mai este femeia cu care m-am casatorit. Care este secretul tau? Am citit atat de multe carti dorindu-mi sa gasesc un raspuns… insa nu se schimba nimic…

Barbatul a zambit si a spus:

“Intra, prietene. Sotia mea se pregateste sa faca o placinta. Hai cu noi la masa!”
sursa: kudika.ro

Sufletul meu este bun deja

Saptamana trecuta am mers cu copiii mei la un restaurant. Fiul meu de doar sase ani a intrebat daca poate spune o rugaciune. Am fost de acord, asa ca el a inceput: “Dumnezeu este bun, Dumnezeu este mare. Iti multumesc, Doamne, pentru mancare si ti-as multumi si mai mult daca mama ne-ar cumpara inghetata la desert. Si vreau ca toata lumea sa fie fericita. Amin”

Toti din restaurant au auzit mica rugaciune. O femeie de vreo 50 de ani de la masa alaturata a spus partenerului ei: “Uite, asta este in neregula cu aceasta tara. Copiii din ziua de azi nici macar nu stiu cum sa se roage. Sa ii ceara lui Dumnezeu o inghetata. Nu pot sa cred!”

Si-a exprimat destul de raspicat parerea, iar fiul meu a auzit-o si a izbucnit in lacrimi. S-a apropiat de mine si cu o fatuca de copilas trist si nevinovat m-a intrebat: “Mami, ce am facut gresit? S-a suparat Dumnezeu pe mine?”

L-am luat in brate si am incercat sa ii sterg lacrimile de pe obrajori. L-am asigurat ca a facut o treaba foarte bune si ca Dumnezeu este mandru de el. Un domn in varsta s-a apropiat de masa noastra. El s-a aplecat catre fiul meu, i-a facut cu ochiul si i-a spus: “Hai sa iti spun un secret. Dumnezeu a vorbit cu mine, mi-a spus ca ai spus o rugaciune minunata!”

“Pe bune?” – a intrebat micutul.

“Da, serios. Nu te mint” – a spus omul. “Pacat ca nu ea nu stie sa ceara inghetata lui Dumnezeu. O inghetata mica este buna pentru suflet.” – a continuat acesta, mangaind copilul pe cap.

La desert, copiii mei au primit inghetata. Fiul meu s-a uitat pentru o clipa la paharul lui cu inghetata si apoi a facut ceva ce voi tine minte tot restul vietii mele. El a luat inghetata si fara sa scoata vreun cuvant, s-a ridicat de la masa si a pus-o in fata femeii. Cu un mare zambet, el i-a spus: “Aceasta este pentru dumnevoastra. Sa stiti, uneori inghetata este buna pentru suflet. Iar sufletul meu este bun deja.”
sursa: www.kudika.ro

Platit in dragoste

Dupa ce si-a terminat toate sarcinile pe care le-a avut de rezolvat, un baietel a mers la mama lui in bucatarie. A vazut ca femeia pregateste cina, asa ca a luat un biletel si un pix si s-a asezat la masa. In timp ce scria de zor, mama lui taia legumele pentru salata. Cand a pus pixul jos si i-a dat foaia, femeia si-a sters mainile pe sort si a inceput sa citeasca: 
“Pentru tuns iarba: 5 lei  
Pentru ca am facut curat in camera mea in aceasta saptamana: 1 leu  
Pentru ca am mers la magazin pentru tine: 1 leu 
Pentru ca am stat cu fratele meu cand ai fost la cumparaturi: 2 lei 
Pentru ca am dus gunoiul: 1 leu 
Pentru ca am luat note bune la scoala in aceasta saptamana: 5 lei 
Pentru ca am strans frunzele din curte: 2 lei 
Total datorie: 17 lei” 
In acel moment mama a luat pixul din mana lui, a intors foaia si s-a apucat de scris: 
“Pentru cele noua luni in care te-am tinut in burta: nu imi datorezi nimic; 
Pentru toate noptile in care m-ai tinut treaba: nu imi datorezi nimic; 
Pentru toti anii in care te-am hranit: nu imi datorezi nimic; 
Pentru toate momentele in care am plans pentru tine: nu imi datorezi nimic;
 Pentru toate noptile in care imi faceam griji pentru sanatatea ta: nu imi datorezi nimic; 
Pentru jucarii, haine si chiar si pentru ca te-am sters la nas de nenumarate ori: nu imi datorezi nimic. 
Fiule, dupa ce faci calculul, vei afla ca dragostea mea pentru tine nu poate fi cumparata cu lucruri materiale.” 
Cand baiatul a terminat de citit tot ce i-a scris mama lui, s-a uitat la ea cu lacrimi in ochi si i-a spus: 
“Mama, te iubesc!” 
Apoi a luat pixul si a scris: 
“Platit in dragoste” 
Nu vom stii niciodata cate sacrificii au facut parintii nostri pentru noi, de aceea trebuie sa ii apreciem si sa ne multumim cu tot ce ne-au oferit… Banii sunt cea mai rea modalitate de a masura fericirea.

Nu uita să pui Zahăr în viaţa ta!

Mai erau cinci minute până să înceapă ora. Copiii de clasa a-V-a alergau prin sală gălăgioşi. Dar şi emoţionaţi. La ora 16 fix aveau testare la Religie. Când a intrat profesoara tot freamătul ca de pădure în furtună s-a transformat într-o linişte de deşert tropical. „Aş vrea să răspundeţi cu cuvintele voastre, simple, la două întrebări: 1. Cine este Dumnezeu?; 2. Cum ştiţi că Dumnezeu există dacă nimeni nu l-a văzut?”. În 20 de minute toţi copiii au finalizat lucrarea. Profesoara le-a citit pe rând. 29 de lucrări erau repetitive. Cuvintele parcă erau aceleaşi: „Dumnezeu e Tatăl nostru”; „a făcut Pământul…, marea şi tot ce există”; . Dar a treizecea? E lucrarea lui Ernestino. Un pici blond. Mărunţel. „Vino şi citeşte-ţi lucrarea în faţa clasei”. Copilul vine şovăielnic. Se temea de o umilinţă în faţa colegilor. Lacrimile îi inundă obrajii. Învăţătoarea îl încurajează. Elevul începe citirea sughiţând: „Dumnezeu este ca zahărul pe care mama îl pune în fiecare dimineaţă în ceai la micul dejun. Eu nu văd zahărul în ceaşcă, dar dacă mama nu îl pune, simt imediat că lipseşte! Aşa este şi Dumnezeu. Chiar dacă nu-L vedem. Dacă El nu este în viaţa noastră, viaţa este amară şi nu are gust”. Sala a explodat în aplauze. Profesoara i-a mulţumit lui Ernestino şi a completat: „Vedeţi copii, ceea ce face din noi înţelepţi nu e să cunoşti multe lucruri. Ci să fim simpli, dar să ştim că Dumnezeu face parte din viaţa noastră”.
Filosofii se chinuie să-L definească pe Dumnezeu cu idei. Pictorii îl scot din minte şi-L aştern colorat pe pânze. Iar noi, muritorii, tot nu înţelegem… Dumnezeu nu e un concept greoi. E simplu ca şi cămaşa lui Hristos. E respirabil ca aerul proaspăt de ianuarie. E dulce ca zahărul! Numai că nu poţi să ştii toate astea decât dacă l-ai gustat mai întâi!
Vrei să trăieşti frumos, să trăieşti înţelept? Nu uita să pui Zahăr în viaţa ta!

Captura facebook :)

Tata uita

de W. Livingston Larned

"Asculta-ma fiule: iti vorbesc in timp ce dormi, cu o manuta sub obraz si cu buclele tale blonde si umede adunate pe fruntea plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. Acum doar cateva minute, pe cand imi citeam ziarul in biblioteca, am fost inabusit de remuscari. Am venit langa patul tau cu un profund sentiment al vinei.

Iata la ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine, te-am certat pe cand te imbracai pentru scoala pentru ca te-ai sters prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru ca ai aruncat pe jos cateva din lucrurile tale.

Te-am considerat vinovat si la micul dejun. Varsai bautura, infulecai mancarea, iti puneai coatele pe masa. Iti ungeai painea cu prea mult unt. Si cand te-ai dus la joaca si eu am plecat la slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai spus: "Pa, tati!", iar eu m-am incruntat si ti-am raspuns: "Indreapta-ti umerii!"

Apoi a reinceput totul in aceeasi dupa-amiaza. Intorcandu-ma de la serviciu, te-am spionat; stateai in genunchi si te jucai cu bilutele. Sosetele iti erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai aducandu-te acasa cu forta. Sosetele costau bani - si daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti, fiule, asa se poarta un tata!

Iti amintesti, mai tarziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbra de durere in priviri?
Cand mi-am ridicat ochii din hartie, enervat din cauza intreruperii, ai sovait in pragul usii.
"Ce vrei?" m-am rastit.
N-ai spus nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sarutat, cu manutele tale mici incolacite in jurul gatului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insusi ti-a daruit-o si pe care nici nepasarea n-o putea ucide. Si apoi ai plecat, tropaind usor pe scari.

Ei bine, fiule, cateva clipe mai tarziu hartia mi-a alunecat din maini si am fost patruns de o groaza cumplita. Ce facuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa - asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat. Nu ca nu te iubeam; dar ceream prea mult de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi varsta.

Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel de desavarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale. Toate astea se adunasera in impulsul tau de moment de a te napusti sa ma saruti si sa-mi urezi noapte buna. Nimic altceva nu conteaza in aceasta seara. Am venit la capataiul tau pe intuneric si am ingenunchiat acolo, rusinat!

E o ispasire palida, stiu ca n-ai intelege toate astea daca ti le-as spune cand esti treaz. Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa-ti fiu prieten de nadejde, voi suferi cot la cot cu tine si voi rade cand razi si tu. O sa-mi musc limba inainte sa te cert. O sa repet mereu, ca intr-un ritual: "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult."

Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un barbat. Si totusi, fiule, acum ca te vad ghemuit si ostenit in patutul tau de copil, imi dau seama ca nu esti decat un copilas. Pana mai ieri te purta mama in brate si iti odihneai capsorul pe umarul ei. Ti-am cerut prea mult, mult prea mult


MORALA

In loc sa-i condamnam pe ceilalti, haideti sa-i intelegem. Sa gasim motivele pentru care fac ei ceea ce fac. Este mult mai profitabil si mai innobilant decat critica; ne atragem astfel simpatie, toleranta si bunatate. "A sti totul inseamna a ierta totul."
Asa cum a spus Dr Johnson: "Nici macar Dumnezeu nu are de gand sa judece oamenii pana nu si-au dat ultima suflare."
De ce am cere noi mai mult decat Dumnezeu?

sursa

Lipsa de iertare

Este vorba de un barbat din Spania … un tata.
El si fiul lui Pacco s-au certat , fiul lui a facut ceva … la care tatal lui a spus :
- Nu te pot ierta! … trebuie sa pleci din casa mea.
Asa cum se intimpla, timpul trece … si ani de zile nu a mai stiut nimic de fiul sau … dar … cu timpul … inima tatalui s-a inmuiat … si-a dat seama de prostia care a facut-o. A dat un anunt in ziar, pentru ca nu stia unde este copilul lui si anuntul suna asa:

,,Pentru Pacco!!
Totul este iertat! … Te iubesc! … Te rog sa te intilnesti cu mine in piata din centrul orasului Madrid, sambata la prinz.
Tatal tau care te iubeste ,,

La prinz in acea zi au sosit 800 de Pacco in piata orasului.

Niciodata sa nu subestimezi nevoia de iertare!
Daca ai un parinte pe care nu l-ai iertat … daca ai un copil … nu conteaza!– REZOLVA!
Nu lasa razboiul sa continue in familie.
Lipsa de iertare este ca si cum ai bea otrava si sa te astepti ca cealalta persoana sa moara.

sursa

Dragostea de aproapele tau

Intr-o seara, un tanar se intorcea acasa. Dar, din cauza intunericului ce se lasase, s-a impiedicat de un bolovan si, cazand, s-a lovit destul de tare. Suparat foc, a plecat mai departe, dar un gand nu-i dadea pace. Ce cauta ditamai bolovanul in mijlocul drumului si cum de nu l-a vazut la timp ? Aoleu, dar daca mai trec si alti oameni si patesc la fel ca el ? Chiar in acea clipa, tanarul s-a oprit si, cu toate ca se lovise destul de tare si se grabea sa ajunga acasa, a facut cale intoarsa pana la bolovanul cu pricina pe care l-a impins la marginea drumului. Acolo putea sa stea oricat, ca nimeni nu s-ar mai fi impiedicat de el. De-abia acum, tanarul nostru a plecat linistit si multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise cazatura il durea parca mai putin acum, cand stia ca i-a scapat, poate, si pe altii de la o suferinta ca a lui.

Sa stii sa te gandesti si la ceilalti, inseamna sa stii sa traiesti. Bucuriile celor de langa noi trebuie sa fie si bucuriile noastre, iar durerile si necazurile lor, trebuie sa ne doara si pe noi. Decat sa ne purtam fiecare de grija, mult mai bine ar fi daca fiecare ar avea grija de ceilalti.
Te-ai intrebat vreodata daca n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tanarul a dat la o parte bolovanul ? Fara sa il cunosti, fara sa te cunoasca, fara sa astepte vreo multumire, omul acela ti-a facut un bine.
"Dragostea - radacina si izvorul binelui." 

sursa

"In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul.
In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul."

In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!

Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: "Fie ce-o fi!" si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal.

Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus:

- E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari ...

Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:

- Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!

Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit.

In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandindu-se mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!

sursa

Sa fi rabdator, multumitor si cinstit in acelasi timp

"Saracia sau bogatia nu pot invinge DRAGOSTEA, dar DRAGOSTEA poate invinge si saracia si bogatia."



In timpul razboiului, viata era tare grea si oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotarat sa-i ajute pe cei sarmani si a trimis vorba in tot targul ca, din ziua urmatoare, el va oferi paine oricarui copil si asta fara nici un ban. A doua zi, inca din zori, multi prichindei se stransesera in fata casei in care locuia omul atat de bun la suflet. Cand acesta a aparut cu niste cosuri mari, pline cu paine, copiii s-au repezit, imbrancindu-se, lovindu-se, cautand fiecare sa apuce o paine cat mai mare. Fiecare, cum punea mana pe cate o paine, o lua la goana, bucuros fiindca prinsese o bucata mai mare. Era acolo o harmalaie ...

Dar omul a observat ca undeva, la marginea curtii, astepta cuminte o fetita. Dupa ce toti ceilalti copii si-au ales ce paini au vrut si au plecat cu ele, fetita s-a apropiat si ea de primul cos si s-a uitat in el. Dar acolo nu mai ramasese nimic. A cautat si in cel de-al doilea cos, dar si acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea cos a gasit o painica mica, mica, pe care nici un copil nu o bagase in seama. Fetita a luat-o, a multumit frumos pentru paine si a plecat spre casa.

Toata ziua a stat omul si s-a gandit la cum se purtase acea fata si, ca urmare, a dat porunca la bucatarie sa fie coapta o paine mica, dar in care sa fie pusi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineata, a asezat painica deasupra celorlalte paini si a iesit iarasi cu toate cosurile in curte, unde copiii deja se stransesera si asteptau nerabdatori. Din nou s-au repezit si s-au luat la harta. La sfarsit, fetita noastra, care asteptase cuminte, ca si in ziua precedenta, s-a aes tot cu painea cea mai mica, singura ramasa. Si de aceasta data, i-a multumit frumos omului si s-a grabit spre casa, unde mama ei o astepta. Cand s-au asezat la masa si femeia a rupt painea, ce sa vezi ?! Galbenii s-au rasturnat pe masa din aluatul proaspat.

- Vai, s-a speriat mama, ce sa fie cu acesti bani ? Daca banii au ajuns din greseala in painea adusa de tine ? Poate i-au cazut brutarului, in timp ce framanta aluatul. Ia-i si du-i imediat inapoi!

S-a intors fetita la casa omului si i-a dat acestuia toti banii, spunandu-i cum mama ei i-a gasit in painica primita. Privind-o cu drag, omul i-a raspuns:

- Banii aceia nu au ajuns intamplator acolo. Dupa ce am vazut ieri cum ai avut rabdare si cum te-ai multumit chiar si cu mai putin, am hotarat sa te rasplatesc. Astazi, am vazut si cat esti de cinstita, fiindca ai fi putut pastra totul, dar tu mi-ai adus banii inapoi. Drept rasplata, in fiecare dimineata cand vei veni sa iei si tu o painica, vei primi si cate zece galbeni.

Doamne, ce bucuroasa a fost fetita. Nu stia cum sa-i multumeasca omului pentru atata bunatate. S-a dus in fuga la mama ei si ia dat banutii, dupa care i-a povestit totul, iar mama a povatuit-o si de aceasta data, iar fata i-a urmat sfatul.

Asa se face ca, de atunci, in fiecare dimineta, cand primea galbenii, fata se ducea in mijlocul celorlalti copii si impartea cu ei toti banutii. Stia ca si ceilalti au nevoie de milostenie la fel de mult ca si ea. 

sursa

Poveste pentru suflet

Era odata un rege care avea 4 neveste.
Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.
De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.
Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.
Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!
Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur."
O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.
Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere.
Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat si de acest raspuns.
Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.
Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!"

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:
Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.
Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.
Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.
Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.

Deci, sa-l cultivam, sa-l facem puternic si sa-l bucuram acum, pentru ca este singura particica din noi care ne va urma si va fi cu noi pentru eternitate.

sursa

Spune-mi ce dai, ca sa iti spun ce o sa primesti

Viata noastra este o reflectare a propriilor noastre actiuni. Daca doresti mai multa iubire in jurul tau, creeaza mai multa iubire in jurul tau. Daca doresti fericire, daruieste fericire celor ce te inconjoara. Daca iti doresti o inima surazatoare, daruieste un suras in inima celor pe care ii intalnesti.
Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo!
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

Cauta Intelepciunea...

A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari... la unele stia sa le raspunda, la altele nu... Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept. Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un o vrabiuta pe care planuia sa o foloseasca pentru a insela inteleptul.
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund vrabiuta in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e vie sau moarta.
Daca va zice ca e moarta, imi voi deschide mainile si o voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e vie, o voi strange si o voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela.
Cele doua fete au mers la intelept care medita si l-au gasit meditand.

- Am aici o vrabiuta ... Spune-mi inteleptule, e vie sau moarta?
Foarte calm, inteleptul surase si le zise:
-Depinde de tine... fiindca e in mainile tale

MORALA

Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si vrabiuta. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea. 

sursa

A fi pur si simplu

O femeie aflata în coma era pe punctul de a muri. dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit în fata Scaunului Judecatii de Apoi.
- Cine esti? a întrebat-o o Voce
- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
- Nu te-am întrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
- Sunt mama a patru copii.
- Nu te-am întrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
- Sunt învatatoare.
- Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
- Sunt crestina.
- Nu te-am întrebat care e religia ta, ci cine esti tu.
- Sunt cea care a fost la biserica în fiecare zi si a dat de pomana celor sarmani.
- Nu te-am întrebat ce ai facut tu, ci cine esti tu.

MORALA ⬇
În mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa înapoi pe pamânt. Când s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, întreaga ei viata s-a schimbat.
Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare - caci asa deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti.


sursa