Zambetul lui Dumnezeu

Un copilas de vreo 6 anisori a hotarat intr-o zi sa caute pe Dumnezeu. Si-a pus doua sandvisuri si un suc in bagaj si a plecat sa-L caute pe Dumnezeu cu privirea atintita spre cer. Noi stim ca orizontul cu cat ne apropiem mai mult de el cu atat el se indeparta de noi. Obosit copilul a ajuns intr-un parc si s-a asezat pe-o banca langa o bunicuta. Si-a scos sandviciul si a observat ca batranica se uita la el.
- Si d-voastra va este foame?
- Da! raspunse bunicuta cu un zambet cuceritor pe fata.
Baietelului ii oferi unul dintre sandviciurile lui si pentru ca ii placu atat de mult zambetul ei incat dori sa ma obtina unul:
- Vreti si putin suc?
- Da, raspunse bunicuta cu un zambet si mai frumos pe chip.
Apoi baietelul se ridica sa plece salutand politicos. Batranica ii aruncase ultimul zambet, un mai frumos decat celelalte.
Ajuns acasa mama il intampina:
-Unde ai fost? Ai intarziat asa de mult, unde ai fost?
- Sa ma intalnesc cu Dumnezeu!
- Si L-ai intalnit?
- Da!
- Si cum este?
- Are cel mai frumos zambet!
Bunicuta a ajuns si ea acasa si nepotii au intrebat-o unde a fost si ce a facut.
- Am fost in parc si m-am intalnit cu Dumnezeu.
Nepoti au intrebat-o privind-o strengareste;
-Si cum arata Dumnezeu?
- Nu ma asteptam sa fie asa tanar! raspunse bunica zambind.