Unii creştini sunt foarte curioşi, dar nu şi ascultători. Neglijează învăţături simple, dar vor să soluţioneze probleme dificile. Îmi amintesc de cineva care vorbea totdeauna despre potire, peceţi şi trâmbiţe; era foarte bun în simboluri apocaliptice. Avea însă şapte copii şi nu practica rugăciunea în familie. Dacă ar fi lăsat potirele şi trâmbiţele şi s-ar fi ocupat de educaţia băieţilor şi fetiţelor ar fi fost cu mult mai bine.
Am cunoscut bărbaţi experţi în învăţături din Daniel şi specializaţi pe Ezechiel, dar nespus de uituci ai capitolului 20 din Exod şi nu prea siguri de Romani 8. Nu vreau să vorbesc de rău oamenii aceştia pentru că studiază cărţile lui Daniel şi Ezechiel, chiar dimpotrivă. Totuşi, mi-aş fi dorit să fi fost mai devotaţi convertirii celor păcătoşi din casele şi vecinătatea lor şi mult mai grijulii în ajutorarea săracilor dintre sfinţi. Recunosc valoarea studierii semnificaţiei picioarelor din vedenia lui Nebucadneţar şi importanţa cunoaşterii împărăţiilor reprezentate de cele zece degete, dar nu găsesc de cuviinţă a lăsa asemenea studii să invadeze activităţile obişnuite, de evlavie. Dacă s-ar aloca unei activităţi obscure, comune, de lângă casa omului, timpul acordat afirmaţiilor neclare din teologie ar aduce mai mult beneficiu omului şi mai multă slavă lui Dumnezeu.
Nu mă înţelegeţi greşit, preaiubiţilor! Aş vrea să cunoaşteţi toate tainele, dacă se poate. Dar nu uitaţi că slujba noastră principală aici jos este să strigăm: „Iată mielul!” (Ioan 1:29). Prin toate mijloacele căutaţi să citiţi şi să cercetaţi până ce aflaţi tot ce a descoperit Dumnezeu cu privire la lucrurile care vor veni, dar înainte de toate, vedeţi să vă aduceţi copiii la picioarele Mântuitorului, să fiţi împreună lucrători cu Dumnezeu în zidirea Bisericii Sale. Masa densă de suferinţă, ignoranţă şi păcat care se află în jurul nostru, aproape în fiecare parte, ne solicită toate puterile. (…) O, voi care sunteţi curioşi, dar nu ascultători, mi-e teamă că mă adresez vouă degeaba, dar cu toate acestea, am făcut-o. Fie ca Duhul Sfânt să pună această învăţătură pe inimile voastre!
Alţii sunt contemplativi, dar nu activi; sunt foarte dăruiţi studiului Scripturii şi meditaţiei, dar nu „plini de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:14). Contemplaţia este atât de rară în zilele noastre, încât mi-aş dori să mai fie de încă o mie de ori pe atât. Oricum, în cazul la care mă refer totul se strânge într-o fântână a gândurilor: tot timpul este petrecut în citire, plăcere, extaz şi tihnă cuvioasă.
Religia nu trebuia să devină niciodată subiectul egoismului, deşi mă tem că unii o tratează de parcă finalul ei suprem ar fi satisfacţia spirituală personală. Când religia unui om constă doar în mântuirea lui şi în a beneficia de cele spirituale doar pentru sine, acest om are o boală. Când judecata sa asupra unei predici se rezumă la „m-a hrănit?”, judecă mojiceşte. Există şi asemenea situaţie când îţi faci o religie porcească, în care tu însuţi să fii primul, al doilea, al treilea şi tot tu, până la capăt. A vorbit sau a gândit Isus vreodată în stilul acesta? Contemplarea lui Hristos însuşi poate fi făcută aşa încât să te poarte, din păcate, departe de El. Pustnicul meditează la Isus, dar este puţin probabil atât de ocupat precum a fost Isus, chiar dacă el dă dovadă de o mare abnegaţie.
A doua venire a lui Hristos Charles Spurgeon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu