Prichindel

Mai demult, cândva….odată

Trăia ‘ntr-un sat un baieţel

Ştiut era de lumea toată,

Pe numele de Prichindel.

Era cam mic, dar nu-i păsa

Căci era smecher şi frumos

Doar că mereu el tot fura

Şi era un mare mincinos.

Părinţii supăraţi pe el

Îi spun cu drag; Cere-ţi iertare!

Îi pare rău lui Prichindel

Dar mâine minte şi mai tare.

Chiar doamna învăţătoare, la o clasă

I-a spus că de mai minte tot la fel

Trimite “notă” la părinţi acasă

Şi sigur va fi vai de el.

Copiii afară-l ocoleau

Deşi era cel bun la jocuri

Sărmanii, cred că se temeau

Să nu ramână fără lucruri.

Căci dipăruseră fulare şi mănuşi

O minge rosie, după meci, odată

Şi zgarda, cea de piele, a lui Lăbuş

De negăsit,… a fost furată!

Dumineca mereu la adunare,

Îvăţătorul la copii le tot spunea

Că doar prin Isus poţi avea iertare

Şi ce urât e furtul şi minciuna cât de rea.

Dar Prichindel, vai, nu credea

Deşi in jur, cei dragi, mereu i-au spus

Că Dumnezeu poate vedea

Şi că îl supară chiar pe Isus.

Într-o seară-n drum spre casă

Prichindel înmărmurii

O Fiinţă luminoasă

Chiar în faţa lui zării.

-Isus în sat la mine-n strada mare?

‘mi –apare mie,…. chiar dacă sânt mic?

-Copile ce ai tu în buzunare?

-Eu?.. Oh!.. să ştii că n-am nimic.

-Nimic?,…. duios atunci Isus răspunde

Ai pixul Mariei şi lanterna lui Daniel

De Mine nu te poţi ascunde!

Ai vrea sa-ţi fac şi Eu la fel?

Să mint, când zic că te iubesc

Să-ţi fur apoi părinţi şi prieteni, tot ce ai

Nu vezi că dacă fac aşa greşesc?

Te rog, tot ce-ai furat ‘napoi să dai.

Din pământ ochii-şi ridică

Prichindel… cam ruşinat

Tremurând şi plin de frică

Însă… e trezeşte-n pat.

Ah ce bine c-a fost vis

Sau a fost…. realitate?

Prichindel buimac şi-a zis

Nu mai vreau să fac păcate!

Nu mai vreau să mint nicicând

Şi să fur nu mai doresc

Eu de azi am doar un gând

Pe Isus să Îl iubesc!

Dau ‘napoi tot ce-am furat

Tuturor le cer iertare

Mulţumesc că m-ai iertat

Prichindel e azi…mai mare.

Marius Alexandru