El - izvorul setei mele

 Nu mântuirea o căutam - 

nici nu ştiam că am păcate, 

când înspre stele m-avântam 

cu dorul din eternitate. 

Nu pe Isus îl căutam -

 nici nu ştiam de-o mântuire, 

după nemargine-nsetam,

 tânjeam după desăvârşire. 

Ci vieţii căutându-i rost, 

cu ochii dincolo de Fire, 

mi-a apărut Isus Hristos 

uitându-Se-n a mea privire. ... 

Era... nemărginirea mea... 

... neîncăputul meu din mine... 

... desăvârşirea, însăşi ea... 

preaplinul stărilor divine... 

Pe El II căutasem eu... 

Pe El - Izvorul setei mele. 

Acesta este Dumnezeu, 

nu Cel Ce-nchis eprin capele! 

Vibra tot aerul din fur, 

neperceput de vreo ureche... 

De-abia puteam să mai îndur 

frumseţea-I fără de pereche... 

Stăteam în faţa Lui ca mut, 

fără veşmânt de-ndreptăfire. 

Cum de-am puiuţ trăi atât

 fără să ştiu de mântuire... ? 

Când m-a privit în ochi, divin, 

mi-a despărţit viaţa-n două 

şi-am înviat cu El, deplin

 întru făptura mea cea nouă. 

Şi toate cele vechi s-au dus 

şi cele noi au prins să vină. 

Şi-n fruntea lor, venea Isus 

cu-Mpărăţia-Ide lumină... 

Tatiana Topciu