MOLIA -

Dumnezeu se foloseste chiar si de-o molie cand vrea sa scape viata cuiva...

„Vedeți acest mic fluture de noapte, care abia dacă are un centimetru, pe care îl păstrez aici într-o ramă aurită? Priviți cu atenție această insectă mică – prin ea mi-a salvat Dumnezeu viața și încă cea a peste 300 de pasageri.” Era pe ruta Chicago - New-York, unde am avut o ședere nedorită , căci trebuia să vină un tren special; eu am mers în cabina mecanicului de locomotivă și acolo am văzut fluturele de noapte fixat pe carton, într-o ramă de aur. „Cum poate o astfel de molie să salveze viața unui om?”, am întrebat eu mirat.
„Dacă vă interesează , vă povestesc întâmplarea – avem timp destul până vine semnalul.”
M-am așezat pe scaunul fochistului și mecanicul de locomotivă a început:
„În primăvara anului trecut conduceam același tren ca astăzi și această locomotivă numărul 449. Fochistul meu era Jim Walker, pe al cărui scaun stați acum și care hoinărește acum acolo, pe peron.
Am plecat din M. pe la ora unu noaptea și trebuia să ajungem în S. către orașase. Noaptea a fost groaznică . Ploaia și vântul bătuseră deja seara, dar noaptea au crescut în putere. Îmi unsesem cu multă grijă locomotiva în depou și mă uitam dacă totul era în rodine. Furtuna vuia cu o putere înfricoșătoare când am pornit. În aceste trenuri rapide depinzi întru totul de atenția angajaților. Se circulă așa de repede, că de multe ori vezi un semnal abia când treci pe lângă el. Am zburat pe lângă luminile semnalului, peste poduri de fier zăngănitoare, prin văi liniștite, unde fluieratul nostru strident trezea ecoul. Merge am cu 50 de mile pe oră .
Întunericul era groaznic; totuși, farul nostru electric arunca în fața locomotivei raze luminoase. În prima stație, unde am luat apă , m-am convins că totul era încă în ordine, în timp ce Jim inspecta farul, pe care apoi l-a închis din nou cu grijă . Conductorul a dat semnalul de plecare. Porneam mai departe. Întunericul era, pe cât se poa te și mai mare, căci ploaia se întețea tot mai mult. Nu se vedea nici de un lat de palmă în fața ochilor. În fața locomotivei era un zid cenușiu de ceață . – Deodată am văzut prin ploaie și abur ceva ca o uriașă statura de femeie, îmbrăcată într-un palton negru, care flutura groaznic în vânt , încoace și încolo.
Mâinile ei enorme mi-au făcut semn de două -trei ori – apoi a dispărut în timp ce eu priveam îngrozit înapoi. Jim, care stătuse aplecat peste foc, se uita în sus: ‚Frank, ce s-a întâmplat? Arăți ca moartea.’ Am fost incapabil să rostesc un cuvânt.
Ajungeam acum în apropierea unei prăpă stii, unde era un pod lung de 200 de metri, care traversa un râu adânc, Rock Creek. Eram nespus de agitat și când să ajungem la prăpastie, Jim a scos un strigăt înfiorător și arăta cu toate expresiile groazei afară , în întuneric. Am privit ceea ce îmi arăta și eram și eu ca încremenit – apăruse iar – femeia fantomatică . Am văzut-o foarte clar învârtejindu-se în toate părțile în perimetrul luminii din fața locomotivei. ‚Frank’, a gâfâit Jim, ‚pentru Dumne zeu, să nu treci peste pod înainte să te asiguri că este bun.’
Înainte să mă pot gândi, trenul se oprise. Fără să vreau, cu mâna tremurândă am deschis ventilul, făcând trenul să oprească . Eram atât de aproape de pod, că puteam auzi deslușit apa murmurând. Am sărit afară , tocmai în întâmpinarea conductorului, care mi-a strigat su parat: ‚Ce se întâmplă ?’ – În clipa aceea n-am putut nici să răspund. Abia puteai să vezi la câțiva pași în întuneric. ‚Nu știu cum s-a întâmplat, dar eu și Jim am văzut o statură mare, care ne-afăcut semn să nu mergem mai departe.’
‚Sunteți nebuni!’ a strigat nervos conductorul. ‚Totuși, dacă tot suntem înaintea podului, putem, desigur, să verificăm.’ Ne-am luat lanternele și am mers înainte. Dar abia făcuserăm vreo 20 de pași, ca ne-am oprit ca înlemniți de spaimă . – La picioarele noastre zăcea hăul negru. Furtuna și viitura rupseseră podul. Ș i deodată a strigat tare și conductorul. – Chiar deasupra apei vuind a apărut iar arătarea, bălăngănindu-se în ceață . Unii dintre pasageri coborâseră și veniseră după noi; întrebau ce se întâmplă . Le-am povestit minunata salvare prin statura dinaintea noastră .
Unul dintre călători s-a îndreptat spre locomotivă ; l-am urmat și el mi-a arătat în far un obiect întunecat, cu aripi, care se zbătea. ‚Frumoas ă fantomă ’, a râs el. ‚Vedeți, este o molie care a intrat din greșeal ă aici, care se zbate speriată încoace și încolo și încearcă zadarnic să iasă din închisoarea ei.’ Și așa era – Mica insectă care se agita în toate părțile în fața oglinzii concave, arunca o umbra mărită înmiit și cu cele două aripi ne-a apărut ca o femeie enormă . Dar noi i-am mulțumit lui Dumnezeu și nu unei simple „ întâmplări ”, pentru acest ciudat înger salvator.”


„Întâmplare” sau providența lui Dumnezeu?  – Dr. E. Doenges