Era în anul de foamete 1817. Ca în nenumărate case și colibe, a pătruns cea mai cruntă sărăcie și într-o familia evlavioasă de zilieri din Tegernau, un târgușor din Baden, la o distanță de opt kilometri de Basel. Johannes P. ș soția lui aveau de hrănit opt copii dragi și o bunică bătrână . Dar țăranii nu mai aveau și nu mai dădeau de lucru. Toate proviziile au fost terminate. Într-o seară , când copiii aproape ca au fost nevoiți să se ducă flămânzi la culcare, bărbatul a simițit ca și când i-ar vorbi o voce interioară : „Du-te la Basel!” A spus lucrul acesta soției sale, dar aceasta nici n-a vrut s ă audă . Totuși, omul a rămas la părerea lui: „Merg la Basel.” Femeia a spus: „Nu mai ai putere pentru un drum așa de lung.” Dar în toiul nopții el s-a sculat cu gândul: „Trebuie să merg la Basel.” Atunci a zis bătrâna bunică evlavioasă : „Atunci du-te cu Dumnezeu. Ne vom ruga pentru tine ca să te întorci.”
Bărbatul și-a pus hainele cele mai bune și a pornit la drum încă înainte de a se crăpa de ziuă . Pe la amiază a ajuns la Riehenthor, a străbătut Kleinbasel, apoi a trecut podul peste Rin și a cotit în Eisengasse, care pe atunci era foarte îngustă . După ce a ajuns acolo și abia făcuse câțiva pași, a auzit deasupra lui un zgomot și strigăt de copii. Involuntar a întins mâinile și un copil care căzuse pe fereastră i-a căzut în brațe nevătămat. Sus, mama și îngrijitoarea neatentă au leșinat, dar tatăl cobora scările în salturi, cu răsuflarea tăiată . Johannes P. a putut să -i pună în brațe copilul iubit, viu și nevătămat și a spus: „Acum știu de ce a trebuit să ajung la Basel!” – Restul poț i să ți-l imaginezi ușor, dragă cititorule – că a trebuit să se așeze la masă , sus, împreună cu părinții fericiți, că oamenii aceia bogați, când au aflat despre sărăcia lui, l-au trimis acasă cu mâncare destulă și cu o sum ă de bani și au zis: „De acum în acolo, tu și ai tăi nu mai trebuie să duceț i lipsă .” Seara, ai lui i-au venit în întâmpinare o bucată de drum. L-au auzit venind cântând; era o cântare de laudă , pe care apoi au cântat-o toți cu lacrimi de bucurie.
„DU-TE LA BODMIN”
În urmă cu mai mulți ani, în partea de sud a Angliei un angajat, pe care să -l numim domnul A., era treaz noaptea; el a auzit cuvintele „Du-te la Bodmin!” - O vreme s-a gândit la acest lucru, apoi a adormit iar. Apoi a auzit în vis încă o dat ă aceleași cuvinte și s-a trezit iar. S-a sucit mult încoace ș i încolo în patul lui, căci nu avea deloc chef să meargă la Bodmin. Până acolo ar fi avut de călărit un drum de două ore. În cele din urmă domnul A. a adormit din nou. Atunci a auzit a treia oară strigătul: „Du-te la Bodmin!” Domnul A, un om conștiincios, s-a sculat, a pus șaua pe cal ș i a pornit către Bodmin; dar pe drum se gândea: „N-o să - ți fie de nici un folos bunăvoința, căci la ora aceasta matinală nu este nici un barcagiu la râu ca să te treacă dincolo.” De aceea, cât s-a mai mirat când a văzut omul deja la postul lui! El primise deja cu o seară înainte, printr-un mesager, înștiințarea c ă trebuie s ă fie azi-dimineață foarte devreme la barca lui, căci un domn voia să traverseze râul foarte devreme. Dar acesta nu apăruse până acum.
„Ce ciudat!” a gândit domnul A. și și-a continuat călătoria cu calul de cealalt ă parte a râului. Încă înainte de ora opt era deja în Bodmin. A descălecat la un han ș i a luat micul dejun. Acolo a aflat că în dimineața aceea trebuia să aibă loc o dezbatere la curtea cu juri. Domnul A., care nu știa ce căuta în B. și-a zis: „Să te duci acolo!” Zis și făcut. S-a dus la tribunal și s-a amestecat printre ascultători. Un miner care era extrem de suspect în cazul unei crime, dar care își sustinea cu tărie nevinovăția, stătea în fața justiției. El n-a putut să - și dovedească alibiul, adică să demonstreze că în timpul crimei el fusese în altă parte. Așa că astă zi urma să fie declarat vinovat.
Acuzatul știa ce-l așteaptă și privea c ă utând ajutor în mijlocul masei ascultătorilor. „Aici”, a strigat el arătându-l pe domnul A. ”Mulțumesc lui Dumnezeu! Aici este omul care poate să mă salveze.” Domnul A. n-a știut ce se întâmplă . El a fost chemat de judecător, a fost întrebat de numele și starea lui și după ce a fost identificat, i s-a luat jurământul și a fost audiat. „Da”, a depus mărturie domnul A., după ce l-a privit cu atenție pe acuzat, al cărui nume îl auzise. Pe acest om l-am văzut, într-adevăr, în ziua aceea și la ora respectivă . El mi-a răspuns, în munți, unde l-am întâlnit ca miner, la un șir de întrebări și l-am întrebat și cine este.” Domnul A. a putut chiar să arate Curții, numele acuzatului trecut în carnetul lui de not ițe, în care el făcuse însemnări despre acea călătorie. – Astfel, alibiul minerului a fost dovedit și eliberarea lui a urmat imediat; - iar în ceea ce-l privește pe el, el nu cunoștea numele și localitatea de baștină a domnului A. Acum știa domnul A. de ce astă -noapte i s-a tot spus: „Du-te la Bodmin!”
„Întâmplare” sau providen ț a lui Dumnezeu? – Dr. E. Doenges
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu