Un profesor credincios din Goettingen povestea unor prieteni: „Acum câțiva ani am fost într-o mare primejdie de a-mi pierde vederea, care devenise atât de slabă , încât nu mai puteam să deosebesc aproape nimic. Perspectiva de a-mi petrece ultimele zile în orbie, mă cam întrista, așa că am plecat la Bremen pentru a mă distra. În Hanovra am vizitat împreună cu niște prieteni biblioteca ducelui de Cambridge; nu cu mult timp în ainte sosiseră acolo niște Biblii, ca dar, ale societății Biblice englezești. Vrând să cercetez dacă mai pot să deosebesc cu vederea mea slabă hârtia și tiparul lor față de cel al Bibliilor obișnuite, am deschis una numai din acest motiv și cu nici un alt scop; i acum ascultați care text mi-a căzut sub ochi prima dată și imediat: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povățui pe cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor și locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face și nu-i voi părăsi.” (Isaia 42,16) Aceste cuvinte le-am citit i m-au pătruns și am ajuns la viața spirituală .
(La aceste cuvinte povestitorul a fost așa de mișcat, încât îi curgeau lacrimile pe obraji.)
Cu inima bucuroasă și resemnată m-am întors la Goettingen. Cât de mare a fost bucu ria mea când un prieten a reușit să-mi facă rost de o Biblie, în care acel verset binecuvântat era pe aceea și pagină și în același loc! Acum ea este cea mai mare comoară din casa mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu