Eram copil mic cand se dicscuta mult in casa noastra despre sfarsitul lumii. Atunci oamenii credeau ca sfarsitul va fi in anul 2000. Nu pot explica groaza ce ma cuprindea la gandul ca voi muri arsa de vie. Calculasem cati ani voi avea pe atunci si 35-36 de ani mi se parea convenabil, erau asa de multi doar sa-i numeri, da' sa-i mai si traiesti. doar frica de moarte ma mai stresa. Anii au trecut si a venit si anul 2000. Nu venise nici un sfarsit. Nu mi-am prea batut eu capul cu asta pentru ca viata mea era intr-o alergare continua: casa-servici, servici-casa. Copii erau singurul lucru care imi faceau viata frumoasa si din dragoste pentru ei nu simteam oboseala, greutate sau altceva ce se preligea in viata mea. Totusi in cugetul meu, la fiecare aniversare, se ivea un gram de recunostinta ca am mai trecut un an si inca sunt in viata. Parca numaratoarea anilor mei incepuse dupa anul 2000, dupa cei 36 de ani impliniti totusi dupa ce L-am cunoscut pe Dumnezeu si L-am primit in viata mea am inteles ca sfarsitul lumiii nu vine asa cum eu stiam si acest lucru mi-a adus pacea in sufletul meu. Apoi a venit o zi cand am dat fata cu moartea... si am vazut ca nu era asa urata cum credeam. Mi-am dat seama ca schimbarea pe care o aduce moartea ma inspaimanta, pentru ca era ceva necunoscut, nu moartea in sine. Acuma stiam unde ma duc si cine imi v-a purta de grija si acolo si nu imi mai este frica de ea. Domnul Isus a invis moartea, slava Lui, deci nu e asa de haina si de neinvins precum stiam. Dimpotriva, ea ma va duce la Domnul meu.
Moartea este un somn mai lung din care ma va trezi insusi Domnul Isus, slava Lui! Imi vine sa strig:
"Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” 1Corinteni15:55
La inceput a fost Cuvantul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu