In 1992 am fost la o evanghelizare in Pakistan. N-am sa va spun imprejurarile prin care am ajuns acolo, ci am sa va spun ca dupa ce am citit ce se intampla cu crestini in Pakistan m-am rugat mai mult nu pentru mantuirea pakistanilor ci ca Dumnezeu sa ma ajute sa ma intorc viu acasa. Am ajuns in Pakistan dupa un zbor de multe ceasuri, la cinci si ceva dimineata. Am fost asteptat de cineva, mi s-a spus ca voi fi asteptat la iesirea din aeroport, la "Sosiri" Intr-un fel de harmalaie de oameni de toate soiurile care voiau sa te ia de mana de bagaje sa te duca cu taxi, cineva s-a apropiat prin spate si-a spus: "Va rog sa veniti dupa mine, sa nu spuneti nici un cuvant." A tasnit inaintea mea si eu m-am dus cu valiza dupa el. am iesit din aeroport si ne-am dus pe niste stradute, ne-am urcat intr-o masina si m-a dus zeci de kilometri undeva in afara orasului. M-a asezat intr-o casa goala si mi-a spus: "Stai aici toata ziua, dupa masa o sa vina cineva sa te ia." si-a plecat. Am ramas singur fara niciun fel de explicati, fara niciun fel de lamuriri. M-am rugat toata ziua aceea, Pe la ora 4 pm a venit un frate sa ma ia. Mi-a spus;"Eu sunt traducatorul d-voastra, eu am sa va conduc la locul de evanghelizare." M-am urcat in masina si ne-am dus inspre oras ( ). A lasat masina undeva mai la periferia orasului si am mers pe jos. El mergea in fata iar eu dupa el, nu vorbeam deloc intre noi. Cand am ajuns in centru orasului, plin de teama si de framantari si de gandurile care iti vin intr-un asemenea loc, am auzit o fanfara ce canta "Ostasi lui Cristos adunati-va". Va marturisesc ca atunci cand am auzit melodia asta, m-am intreptat de spate si m-am dus sa-l ajung si l-am intrebat cine canta iar el mi-a raspus: "Fanfara bisericii noastre". Au mai trecut cateva minute si de pe o strada laturalnica au intrat pe bulevardul principal fanfara insirati in formatie si cantau "Ostasii lui Cristos adunati-va.. cu Cristos in frunte". Lumea se uita naucita. Puhoi de lume, mii si mii de oamnei care sunt in centru orasului s-a dus dupa ei. In clipa urmatoare, cand se apropia de ceasul in care conducatoaii moscheelor striga din turnurile moscheelor poporul musulman la rugaciune, cand toti mulsumanii se opresc si se arunca cu fetele la pamant, isi pun covorasul... in momentul cand se pregateau sa strige din moschei sa cheme oamenii la rugaciune am vazut ca toti oamenii incep sa se uite spre cer. M-am uitat si eu sa vad la ce se uita. Deasupra centrului orasului era un manunchi mare de baloanede care era legat o bucata foarte mare de hartie alba pe care era desenata crucea. Asa era dusa crucea pe deasupra orasului. Musulmanii nu sufera crucea, o urasc, ei au semiluna. fanfara canta "Ostasii lui Cristos..." pe deasupra plutea crucea Domnului Isus Cristos, lumea mergea dupa fanfara, dupa noi. Am ajuns undeva intr-un spatiu deschis unde aveau un cort. Un cort facut din covoare persane, pe jos deasemenea erau covoare persane, un cort care a putut gazdui peste zece mii de oameni. Ompreuna cu cel ce ma insotea am intrat in cort si mi-a spus ca la oamenii acestia va trebui sa predic. Eu l-am intrebat:
"Nu va este frica?"
"De ce sa ne fie frica?"
"Frate, am citit ca vin islamiti cu automatele si ciuruie oriunde se aduna pocaitii si lasa numai trupuri moarte si sfarticate, nu va este frica ca vor veni sa arunce boambe peste noi aici? "
N-am sa uit niciodata ce mi-a spus omul acela. S-a uitat la mine si a spus:
"Frate Paul, pocainta este de doua feluri, pocainta uscata si pocainta udata. Pocainta uscata nu aduce niciodata roada, pocainta udata aduce roada. Iar pocainta este udata cu lacrimi si cu sange. Noi am hotarat sa avem o saptamana de evanghelizare si-am hotarat sa o udam, sa o udam cu lacrimile noastre si sa o udam cu sangele nostru, ca sa se mantuiasca cei dragi ai nostri. Frati si surori, cand l-am auzit m-au trecut fiori.. L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi faca parte de aceeiasi credinta ca si a lor sa pot predica.
Am predicat evanghelia timp de o saptamana. In fiecare seara s-au intors al Dumnezeu sute si mii de oamenii. Dupa a treia seara a venit televiziunea nationala din Pakistan si reprezentatii ziarelor centrale din Pachistan. Au aflat ca este un predicator din Romaniane-au luat interviuri si nu au dat cu boambe in noi pentru ca ne-a pazit Dumnezeu. S-au intors al Dumnezeu mii si mii de oameni. De ce? Pentru ca oamenii aceeia au spus ca credinta trebuie udata.... Biblia spune ca cine seamna cu lacrimi va secera cu bucurie.