Un predicator american a povestit odată următoarea întâmplare:
Într-o localitate nu s-a mai întors nimeni la Dumnezeu de mulţi ani. Tinerii căutau distracţia şi trăiau în totală indiferenţă . Într-un cartier izolat trăia un bătrân fierar credincios; el se bâlbâia aşa de tare, încât cine îl asculta vorbind, îi plângea de mila . Într-o vineri, când lucra singur în fierăria sa, inima lui a fost aşa de împovărată din cauza tristei stări din jurul său, încât a închis fierăria pentru a petrece după-amiaza în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. El L-a implorat pe Dumnezeu, a plâns ş i s-a rugat fierbinte, iar Dumnezeu a luat aminte la strigătul acestui sărman fierar. După ce şi-a terminat rugăciunea, l-a căutat plin de încredere pe predicator şi l-a rugat să anunţ e o evanghelizare. După puţină ezitare, acesta a fost de acord, cu toate că socotea că vor veni puţini oameni. Evanghelizarea a avut loc într-o casă privată şi, când s-a apropiat ora stabilită , au venit aşa de mulţi oameni, încât nu au putut fi toţi găzduiţi. O trezire minunată a urmat acelei evanghelizări. Multe conştiinţe au devenit neliniştite şi – ce fapt demn de remarcat! – chiar în acele ore, când fierarul se afla pe genunchi în rugăciune, a început neliniştea lăuntrică a acestor oameni. Rugăciunea credinţei a fost ascultată de Dumnezeu.
Poate că nu suntem toţi capabili să lucrăm deschis pentru Domnul sau chiar să vestim Evanghelia, dar toţi putem s ă ne rugăm în ascuns, da, chiar pe patul de boală . Şi motiv de rugăciune avem mai mult decât destul. Nu ar trebui oare să ne stea pe inimă mântuirea oamenilor pierduţi şi nu ar trebui să strigăm către Dumnezeu în rugăciune cu stăruinţă şi cu seriozitate, ca El să binecu-vinteze Cuvântul Său preţios? Ba da!
Mesagerul - crestin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu