Duşmani de moarte în particular, prieteni şi fraţi la biserică

Se spune despre doi atenieni din antichitate, Temistocle şi Aristide, că aveau între ei o mare duşmănie şi neînţelegere. într-o zi însă, patria le-a dat o importantă sarcină la amândoi, ceea ce i-a obligat să se împace imediat. - Vrei, Temistocle, să lăsăm duşmănia noastră la hotarele patriei? Iar dacă vrei, când ne vom întoarce o vom lua din nou, -zise Aristide, şi au făcut aşa. Au lăsat duşmănia lor la hotare, şi-au servit patria împreună, iar când s-au întors şi-au reluat ura şi au devenit duşmani ca şi mai înainte. La fel fac şi unii "creştini", care se împacă atunci când vin la biserică, şi urmează ca să se mărturisească, să se împărtăşească sau numai să se roage împreună. Duşmănia este lăsată de unii la uşa bisericii şi preluată după serviciul divin. Iartă pentru o clipă, apoi urăsc din nou o săptămână sau o lună. Nu renunţă la Cină, dar nici definitiv la răutate, duşmănie. "Nu trebuie să fie aşa!" - spunea apostolul Pavel.