De multe ori am intampinat, spre neintelegera mea, expresia: bucura-te ca Dumnezeu te-a invrednicit sa suferi pentru El... si atat, rece, distant, fara pic de afectiune. M-am intrebat adesea: "Oare Tu mi-ai vorbit Doamne?" Nu am putut sa inteleg niciodata cum as putea sa ma bucur cand copilul meu e bolnav, cand lipsurile zilnice ma fac neputincioasa, cand boala ma striveste, etc... Si plangand am spus de multe ori:" Nu de bucurie am eu nevoie acum, lasa-ma sa plang Doamne, doar atat , sa plang!" Gandul la bucurie in astfel de momente imi umplea inima de-o povara amara.
Dumnezeu in intelepciunea Lui, fie slavit, mi-a descoperit ca bucuria ce mi-o cere nu e in fire ci in suflet, e aceea bucurie a mantuirii si oridecate ori ne amintim de aceea bucurie, ea ne umple inima cu pace si credinta. Ne da aceea siguranta ca nu suntem singuri ca cineva e acolo si intrevine la locul si momentul potrivit. Ea ne da intelepciune si ne spune ca nu la voia intamplarii trecem prin aceea intercare si pentru a creste , a ne maturiza.
aVLy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu