Eram la primi pasi pe calea mantuirii cand Dumnezeu mi-a vorbit si mi-a spus ca voi avea vise si vedenii pe care atunci la vremea aceea nu le voi intelege, dar cu trecerea timpului mi se vor deslusi rand pe rand si voi intelege tot. Asa este. Acum imi vin in minte vise pe care le-am avut si imi dau seama ca se implinesc intocmai. Printre altele, acuma recent, mi-am adus aminte de un vis care ma miscat enorm si pe care atunci nu l-am inteles. Se facea ca mergeam inconjurata de prieteni intr-o veselie mare pe o straduta cu multa iarba verde, se vedea ca nu era destul de folosita, iar straduta asta la un momentdat se ingusta si devenea o carare pe care se putea merge doar in sir indian. Pe aceea straduta am intrat de pe o sosea aglomerata si cu o circulatie intensa. Linistea ce ne-o dadea aceea straduta ne facea sa fim mai veseli, mai plini de pace si fericiti mergeam toti zanbind si vorbind din Cuvantul Domnului. Pe partea stanga era o propietate care avea un gard inalt si prin care nu puteai sa vezi nimic ce este dincolo de el. In locul unde incepea gradina era o poarta inredeschisa iar dincolo de gard se auzea un latrat de multi caini de diferite marimi. La inceput nu i-am dat importanta, dar cum mergeam parca tot mai aproape se auzeau caini si ii auzeam cum alergau spre gard gata sa-l doaboare. Ne-a luat un pic frica dar inaintam. Ajunsi cam la mijlocul gardului am mai observat o poarta la capatul acestui gard si era larg deschisa. Atunci panica a intrat in noi si am inceput sa tipam. Uni s-au intors si au plecat iar cei ramasi de bagam unul in altu' inaintand incet. M-am trezit ca sunt singura, toti m-au parasit Plina de frica, mai bine spus ingrozita, am facut si eu cale intoarsa. Auzeam cainii cum veneau pe langa gard tot intr-un drept cu mine si gandul ca vor ajunge la poarta intrdeschisa si vor iesi afara m-a ingrizit si mai mult, dar inaintam. Cand am ajuns apropae de poarta am vazut ca era un paznic la poarta. M-am mai linistit si am grabit pasul. Paznicul m-a asigurat ca nu-i va lasa sa iasa si sa nu-mi mai fie frica. Ne intelegeam din priviri, nu am scos niciunul vreun cuvant pe gura dar stiam fiacre ce spune celalat doar din priviri. Pacea a revenit si am iesit de pe straduta intr-o piata mare. Am cautat pe prieteni mei dar nu i-am mai gasit. Apoi m-am vazut langa o scara dreapta. Urcam pe ea atat de greu si de anevoios. Era de lemn si dadea intr-un podet. Nu stiam ce este acolo dar tanjeam sa ajung acolo. Cand am ajuns la nivelul unde puteam vedea se se gaseste in podet, am vazut o masa intinsa si pe Cineva care ma astepta sa stam la masa. Nu am vazut ce era pe masa, dar bucuria si pacea ce m-a cuprins cand am vazut pe Cel ce ma astepta, nu o pot exprima in cuvinte.
💨
A fost o vreme in care eram inconjurata de prieteni despre care credeam ca ma inteleg, ca ma iubesc. Eram fericita in mijlocul lor si nu as fi data aceea partasie pe nimic in lume. Apoi am venit o alta vreme in care am auzit cainii latrand... necazurile, problemele ma napadeau una cate una. Oricat am incercat sa gasesc sprijin la cei din jur a fost zadarnic, nimeni nu ma intelegea, ba chair ma acuzau. N-am putut da inapoi si am insistat sa ianintez cu aceea mare povara dar m-am trezit singura.
Oricat de tare ar fi latrat caini eu stiam ca acolo la poarta este cineva care nu-i va lasa sa ma sfasie.
Dupa cum se spune ca oridecate ori cazi trebuie sa te ridici cu ceva de acolo altfel caderea ta e zadarnica, asa am reusit si eu sa invat ceva din toate astea. Eu imi pusem nadejdea in oameni, voiam sa plac mai mult oamenilor decat lui Dumnezeu. Credeam ca daca imi iubesc aproapele e suficient pentru ca iubesc ceea ce si Dumnezeu iubeste. Credeam ca daca si ei ma iubesc e suficient. Nu a fos asa. Am omis faptul ca Dumnezeu e un Dumnezeu gelos. Iar cand ei m-au dezamagit am cazut prada disperarii. Si durerea a fost mai mare atunci cand am descoperit ca ei nu erau nicaieri atunci cand aveam mai mare nevoie de ei. In loc de iubire am gasit indiferenta sau o falsa iubire, in loc de intelegere am gasit acuzatii... inima mea franta💔 s-a descompus. Din nu stiu care motiv supararea mea s-a indreptat tot spre Dumnezeu. Incostientul meu Il acuza.
Odata cu disparitia prietenilor mei a disparut si Dumnezeu, oricat am cautat acolo unde stiam ca este, nu gaseam nimic. Atunci am inteles ca niciodata nu a fost acolo doar imi imaginam ca este. 😢😢
Acum incerc sa urc scara care ma v-a duce la Acela ce ma intelege cel mai bine si desi este foarte greu, am credinta ca voi reusi.
👼
A mai fost o vedenie printr-o sora care tot pentru aceasta perioada era. Probabil ca nu eram destul de pregatita sa inteleg sia tunci Dumnezeu mi-a dat mai multe semne ca pot pricepe mai bine tot.
vedenia arata ca eu eram pe o platforma si in jurul meu curgea o apa atat de murdara si involburata de era gata gata sa ma darame, dar curios ear ca apa nu ajungea pe platforma pe care stam doar groaza zgomotului ei ma atingea. Apoi la un momentdat apa a disparut si pe acolo pe unde apa a curs a ramas un drum alb ferm, pe care putema sa inaintez. Slava Domnului!
👍
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu