Să arătăm dragostea noastră oamenilor din jurul nostru cât încă putem! Sunt mulţi care au nevoie de noi. Asta am învăţat recent.
În drumul către birou trec pe lângă o biserică; acolo stă tot timpul un băieţel frumos, cu ochi albaştri ca cerul. La gât are o sfoară de care este prinsă o cruciuliţă.
Stă şi aşteaptă cu un buchet de flori de câmp în mână. Fie că este 6 dimineaţa sau 9 seara, el încearcă din greu să îşi vândă florile.
Când treceam pe lângă el, de multe ori îmi cerea, cu blândeţe, să îi cumpăr un buchet de flori, dar nu ştiu de ce, nu am făcut-o niciodată. Chiar şi atunci când se ţinea după mine, implorându-mă să cumpăr cel puţin un bucheţel... nu mi-a păsat. :(
Uneori mai erau şi alţi băieţei care vindeau flori, dar parcă niciunul nu era la fel de persistent ca el. După multe luni în care l-am văzut, la un moment dat m-am gândit să îl întreb dacă trăieşte din ceea ce vinde.
Ţin minte şi acum, era o zi de Sâmbătă. Băiatul era tot acolo, aşezat în acelaşi loc. Am încercat să îi evit privirea presupunând că mă va urma (aşa făcea de obicei). Dar el nu s-a clintit!
Am intrat pentru câteva minute în biserică. Când am ieşit, el nu a depus niciun efort de a îmi vinde florile sale. Am crezut că era furios sau pur şi simplu orgolios sau că îşi aminteşte de mine că nu-i sunt client.
Până acum niciodată nu am vrut să vorbesc cu el. Era un băiat necunoscut pentru mine, nu ştiam nimic de el, însă m-am gândit să îl întreb dacă totul este în regulă. El s-a uitat la mine, dar nu a zis nimic.
Asta chiar era ciudat! Mi-am făcut curaj şi l-am întrebat: "Azi de ce nu îmi mai ceri să iţi cumpăr florile?"
El a spus:
- Îmi pare rău, este prea târziu! :( Şi apoi, de ce ar trebui să vă mai întreb? Se vede că sunteţi bogat, dar nu vreţi să cheltuiţi câţiva bănuţi pentru florile mele! Oricum, acum nu mai are rost! Sora mea suferea de cancer şi voiam să o ajut să îi cumpărăm medicamentele. Tata ne-a părăsit de mulţi ani. Mama face buchetele, iar eu mă strădui să le vând. În ultimii ani am folosit toţi banii primiţi de pe flori pentru tratamentul ei. Din păcate nu a fost suficient, Dumnezeu a iubit-o atât de mult, că a luat-o la El. Poftiţi, luaţi-le pe toate! Acum e deja prea târziu! Nu îmi mai pasă!
-Marius Dumitru