Imi aduc aminte de aceea zi de parca ar fi fost ieri. Trebuia sa fie o aducere aminte trista asa cum e pentru multi altii care au trecut prin aceiasi experienta, dar Dumnezeu a facut ca amintirea mea sa fie placuta. M-am trezit de-o zdruncinatura, ma izbise de un perete cu patul cu rotile in care eram intinsa. Am auzit asistenta care inreba cu voce stridenta si iritata daca a fost pregatit salonul unde urma sa ma duca. Dalele de deasupra de pe tavanul holului parca dansau si totul mi se parea straniu. In sfarsit am ajuns in salon dar nu inainte de-a ma mai izbi odata de perete. Apoi o liniste ucigatoare m-a facut sa ma simt atat de pustiita si parasit incat am inceput sa plang. Atipeam si ma trezeam, nu stiam de este zi sau noapte, eram confuza. Cand am deschis ochii langa patul meu era o asustenta cu o siringa in mana, urma sa-mi faca calmantul. Nu ma puteam opri din plans iar telefonul suna intruna. Noptiera pe care era pus telefonul era aproape, trbuia doar sa intind mana si sa-l iau, dar nu puteam, parca nu erau mainile mele. Probabil ca asistenta a vazut privirea mea disperata pentru ca a luat telefonul si mi l-a pus la ureche, dar cand am incercat sa spun "alo" nu puteam scoate nici un sunt. Am inceput din nou sa plang, ma simteam colesita de situatie si parca eram o moarta vie care vede tot dar fara putinta de-a reactiona in lumea celor vi. Ma simteam dezmembrata si parasita de toti. Gandul ca ceva din fiinta mea a fost inlaturat si aruncat ma facea sa ma simt mai tulburata.
Am incercat sa nu ma las coplesita si am inceput sa ma rog; "Doamne eu stiu ca Tu esti mereu cu mine, chiar si acuma te simt de-a dreapta mea, te rog nu ma parasi si da-mi putere sa pot duce si aceasta povara."
Apoi ce-a urmat nu stiu daca a fost viu sau a fost vedenie. M-am vazut intr-um pat alb imanculat stralucitor, lengeria de pat era atat de alba ca te orbea. Eu eram imbracata intr-o camasa de noapte alba ca zapada si aveam la capatul patului pe o polita in perete un buchet de flori atat de frumoase incat nu am cuvite sa le descriu. Am simtit cum un val de pace imi inunda fiinta si plina de liniste am adormit.
Probabil expresia fetei mele nu mai era cea plina de durere pentru ca am auzit o asistenta care spunea: " Da din plans in ras, bine ca s-a linistit!" :))
By Valy
