Pocăința este pretențioasa

Acolo vă veţi aduce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu care v - aţi spurcat; şi vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe care le- aţi făcut. Ezechiel 20.43

Când Domnul ne-a primit şi ne-a dat pace şi siguranţă, tot El ne-a adus la pocăinţă de toată vinovăţia purtării noastre rele faţă de El. Atât de preţioasă e pocăinţa, încât o putem asemăna cu un diamant cu cele mai frumoase reflexe, şi ea este înfăţişată ca una din urmărilecele mai sfinţitoare ale mântuirii. Acela care primeşte pocăinţa este Acelaşi care o produce înnoi. Această pocăinţă lucrată de El, nu are gustul ”de ierburi amare” ci acela al ”prăjiturilor cumiere”, cu care îşi hrănea poporul Său. Cunoaşterea iertării prin vărsarea sângelui şi a harului nemeritat este cea mai bună înţelegere care să topească o inimă de piatra.
Ne simţim cu inima împietrită? Să ne gândim la legământul de dragoste şi vom ajunge să părăsim păcatul, ba chiar să-l urâm; mai mult încă, vom ajunge să ne urâm pe noi înşine că am putut să păcătuim împotriva unei astfel de dragoste. Să venim la Dumnezeu cu făgăduinţa pocăinţei şi să-I cerem să ne ajute să ne aducem aminte şi să ne pocăim. Atunci ne-am putea bucura de întristarea sfântă. Ce uşurare ar fi revărsarea lacrimilor!
Doamne, loveşte stânca sau vorbeşte stâncii, ca să poată să curgă apele!
Spurgeon