Perla

Geneza unui mărgăritar începe cu un fapt banal - şi neplăcut. Într-o zi, un fragment de materie organică străină, ori un parazit ajunge în corpul moluştei; sau o rănire accidentală face ca un fragment de ţesut din manta să ajungă într-o altă parte din organism. Sâcâită de acest intrus, de care nu poate scăpa uşor (nu-l poate scoate cum scoatem noi, cu mâna, o pietricică intrată în pantof), molusca a învăţat, cu vremea (sute de milioane de ani) o metodă proprie de a atenua senzaţia deranjantă: acoperă corpul străin cu straturi-straturi dintr-o materie netedă, calcaroasă, izolându-l astfel şi făcându-l nevătămător, transformându-l într-o formaţiune inertă, rotunjită, mai puţin iritantă pentru ţesuturile moi şi care, dacă nu poate fi eliminată, cel puţin e mai uşor de suportat.

Marea majoritate a moluştelor posedă acest mecanism de apărare, astfel că mai toate pot produce formaţiuni calcaroase, de diferite forme, ce pot fi considerate perle într-un sens foarte larg al termenului. Cele mai multe nu au însă valoare comercială - sunt nişte mici concreţiuni calcaroase fără o înfăţişare prea atrăgătoare, fără luciu, şi prezintă interes doar pentru oamenii de ştiinţă ori pentru colecţionari, ca nişte curiozităţi ale naturii.
Ceea ce numesc bijutierii "perle" - formaţiunile cu luciu sidefat, mătăsos - sunt produse de un mic număr de moluşte bivalve ("scoici", cum sunt numite popular) care au particularitatea de a secreta un material cu o structură specială, care formează şi interiorul cochiliei: sideful. Acelaşi material e utilizat de scoică şi pentru a izola corpul străin iritant, astfel apărând perla.

Diferitele specii produc perle de diferite nuanţe - de la cele albe la cele galben-aurii (în Flipine), de la cele roz la cele de culoare cenuşiu-închis, foarte scumpe, cunoscute sub denumirea comercială de "perle negre de Tahiti".

Perlele obţinute în fermele de scoici marine, crescute în lagune sau golfuri, sunt mai scumpe decât cele de apă dulce, dintr-un motiv obiectiv: o scoică perliferă marină poate fi însămânţată doar cu câte un singur fragment de ţesut (care declanşează procesul de formare a sacului perlier, locul unde se va forma perla) ataşat unei mici sfere lustruite, făcută din cochilie de scoică; va produce, aşadar, o singură perlă.
În schimb, scoicile perlifere de apă dulce sunt mult mai productive: o însămânţare multiplă va duce la formarea mai multor perle în aceeaşi scoică.

http://www.descopera.ro 

"Firul de nisip" ajuns in viata noastra ne produce durere si resemnare, dar in timp el devine perla care ne da valoare, ne da clasa. De multe ori suntem tentati sa privim doar carapacea fara sa evaluam perla din interiorul persoanei cu care relationam. "Carapacea" celui ce detine o perla mare si valoroasa este de cele mai multe ori lipsita de frumusetea ce izbeste ochiul... tentatia este mare sa devalorizam marea comoara a perlei care este caracterul format prin suferinta.


Totusi ca sa putem descoperi cat de mareata si imensa este perla interioara e nevoie de timp, atasament si rabdare. Fortand carapacea vom vedea valoarea inestimabila a perlei, dar riscam sa ranim sau chiar sa pierdem frumoasa relatie ce s-ar fi putut naste intre doua persoane.

Sa fim fauritori de perle pentru ca odata aceste minunate pietricele vor fi puse in cantar de Cel ce sti evalua cel mei bine.

"Eu vreau sa fiu in palma Ta, perla care-Ti va canta ...noi amandoi vom fi mereu...noaptea nu va trece greu caci Te Iubesc Domnul meu !...."