Exista, astazi, peste 38.000 de soiuri de ciuperci. Unele cresc deasupra solului, altele in pamant. Unele sunt comestibile (nu contin substante toxice si au un gust bun), altele sunt halucinogene, iar altele sunt otravitoare. Unele ciuperci otravitoare pot fi preparate in asa fel incat sa-si piarda din toxicitate si sa poata fi mancate. Soiurile comune sunt usor de gasit pe toate pietele din lume, in schimb cele greu de obtinut, cum ar fi trufele sau matsutake, se gasesc in cantitati foarte mici si sunt foarte scumpe, fiind considerate delicatese. Ciupercile sunt foarte diferite intre ele, ca forma, consistenta si gust sau ca mod de dezvoltare.
Nu putem vorbi despre ciuperci fara a aminti efectele lor halucinogene. Iar aceste efecte nu au fost apreciate doar in revolutionarii ani 1960, ci dovezile arheologice sugereaza ca ele serveau unor scopuri religioase cu sute de ani inainte. Se crede ca samanii siberieni si vikingii consumau Amanita muscaria in timpul ceremoniilor religioase. In Mixtec Vienna Codex (secolele XIII–XV) se spune ca unele ciuperci cu efecte asupra sistemului nervos erau folosite in ceremonii religioase in vechiul Mexic. Preotii catolici au facut adnotari detaliate despre consumul de ciuperci halucinogene de catre populatiile native din Mexic, dupa cucerirea acestuia in 1519. Dupa ce efectul halucinogen trecea, "consumatorii" le prezentau consatenilor viziunile lor despre viitor.
Oamenii cunosc si apreciaza ciupercile de cand lumea, probabil ca stiu de ele de cand exista ei pe pamant. Numai ca, de-a lungul istoriei, acestea au fost considerate cand aliment, cand dusman. Erau (si sunt!) gustoase, delicioase, erau invaluite chiar intr-o ceata de mister si de magie, caci nu stiau exact unde sa le incadreze, dar in acelasi timp erau considerate toxice si mortale. Evident, pana acum cateva sute de ani, oamenii consumau doar ciuperci care cresteau liber, iar multe dintre ele erau otravitoare. Chiar si astazi, unii oameni sunt micofili, adorand ciupercile, iar altii sunt micofobi, nesuportandu-le! Dupa cum spuneam mai sus, povestea ciupercilor se pierde in negura istoriei, dupa o expresie celebra. S-au gasit urme de ciuperci comestibile in situri arheologice din Chile vechi de 13.000 de ani. Chinezii le apreciau din punct de vedere culinar si medical si aveau cunostinte despre cultivarea lor deja cu sase secole inaintea erei noastre. De altfel, de la ei avem primele dovezi clare ale consumului de ciuperci. Egiptenii antici, aztecii si alte popoare din America Centrala si de Sud le considerau hrana zeilor. Grecii si romanii le aveau si ei în meniu, insa doar cei din patura superioara a societatii. Acestia aveau chiar si niste degustatori speciali, care gustau ciupercile inaintea stapanului, pentru ca acesta sa nu cumva sa se otraveasca. Celebrul Dioscoride, cel care a clasificat toate plantele medicinale cunoscute in vremea sa (secolul I i.H.), elogia ciupercile, iar marele poet roman Horatiu sustinea ca este mai usor sa renunti la aur si argint decat la o mancare de ciuperci. Imparatul roman Claudius (secolul I d.H.) punea pe acelasi plan ciupercile cu gloria generalilor sai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu