LIFTUL

  Un medic povestea: „Cu 20 de ani în urm ă  am stat în Biarritz, pentru a beneficia de băile de  mare. Într-o noapte am rămas mult timp în fotoliu. Am adormit  și am visat. M-am văzut într-un  oraș străin, ieșind dintr-o casă  mare, necunoscută și stând în fața unui dric. Un băiat tânăr, cam  de  15  ani,  în  tunică   neagră   cu  dungi  înguste,  cu  nasturi  strălucitori,  stând  lângă   dric,  care  semăna cu o caleașcă  lungă , a deschis ușa mică și cu un gest ușor al mâinii m-a invitat să  urc.  M-am speriat, involuntar am dat capul pe spate  și astfel l-am lovit de spă tarul jilțului, încât m-am  trezit. 
 Două   nopți  mai  târziu  am  avut  același  vis.  Începând  de  atunci  l-am  avut  la  un  interval  regulat,  tot  a  doua  sau  a  treia  noapte,  până   mi-a  devenit  un  chin.  Deosebit  de  remarcabil  și de neliniștitor în toate acestea mi se părea înfățișarea mereu neschimbată  a casei,  ca  și a băiatului în tunica cu dungi  și nasturi metalici, cu părul lui deschis la culoare, cu ochii  lui gri, puțin distanțați, care aminteau, într-un fel de ochii de pește.
 După  câteva săptă mâni am călătorit cu câțiva cunoscuți la Paris  și am tras împreună  cu ei la  un  han.  Acesta  avea,  așa  cum  au  astăzi  multe  case  înalte,  un  elevator  de  persoane  (lift ),  cu  ajutorul căruia poți urca repede  și comod de la parter la etajele superioare, dar  și de sus în jos,  așa cum se face în mină .     Era seară  când am ajuns, în timpul cinei. Eram cazați în camerele de sus; ne-am schimbat  și  voiam să  coborâm în sala de mese. Astfel că  am dat semnalul, cu soneria electrică  a ușii liftului,  ca liftul să  fie trimis sus. După  o vreme am auzit sunetul liftului care ajunsese, ușa s-a deschis  și eu am sărit înapoi. – Din ușa laterală  deschisă  a pășit tânărul băiat blond, cu ochii gri, oblici,  cu tunica în dungi  și cu nasturii metalici  și mi-a făcut semn cu o mișcare prietenoasă  a mâinii să urc, exact așa cum am văzut de atâtea ori în vis. – Fără  să  mă  scuz, am luat-o la goană  pe scări    în jos, iar jos, în holul casei m-am prăvălit într-un fotoliu, căci simțeam că  eram alb ca varul  și  părul  mi  se  făcuse  măciucă .  Și  nu  știu  cât  timp  a  durat,  dar  am  auzit  deodată   un  strigăt  strident  și trosnet, apoi mi-am pierdut cunoștința. Când mi-am revenit am zărit trupuri omenești  învelite  în  pânze  întinse  în  grabă ,  pline  de  sânge.  Între  cei  morți  era  și  tânărul  băiat.  Dar  pe  mine m-a salvat Dumnezeu. Sau, cititorule, să  fi fost –  întâmplarea ?
 Nu cred, eu stiu ca  "El vorbeşte prin vise*, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor." Iov 33:15

„Întâmplare” sau providența lui Dumnezeu?  – Dr. E. Doenges