În înfloritoarea vale a răului Mosel se înalță din pădure și podgorii o cetate splendidă. Turnul ei puternic cu statuia uriașă a sfântului Cristofor luminează până departe în ținut. Un om bogat și cultivat a pus să se ridice o cetate din ruinele ei. Milioane au fost băgate în construcția acestui castel, apoi proprietarul s-a mutat în sălile vaste împreună cu soția lui, care, inteligentă și amabilă, cândva curtată de mulți – era acum a lui. Ea era mama unor copii scumpi – nu locuia atunci fericirea în această cetate minunată? Ah, această femeie a rupt jurământul de credință față de soțul ei, și-a părăsit soțul și copiii, iar proprietarul castelului, îmbătrânit, a scris pe zidul sălii festive strigătul de disperare al inimii lui:
Nu-ți dori nicicând o prea mare fericire, nici o soție prea frumoasă, S-ar putea ca-n mânia Lui, Dumnezeu pe-amândouă să ți le dăruiască.
„Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?” – Tu, omule creat după chipul lui Dumnezeu, tu ești făcut pentru veșnicie, vei trăi veșnic. Dar desigur, noi toți suntem din fire chipul deteriorat al lui Dumnezeu, născuți păcătoși, prinși sub puterea întunericului; de sub această putere trebuie să fim eliberați înainte de orice. Într-acolo se îndreaptă dorul nostru adânc: „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu. Când mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?” Isus a venit ca să ne răscumpere din blestemul vinei, să ne elibereze din lanț, să ne ducă în casa Tatălui la veșnica bucurie. Să trăiești veșnic înseamnă să te bucuri veșnic.
Unde gasesc fericirea? - Gen. loc. Georg von Viebahn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu