Prin niște ferestre mari, soarele umplea întotdeauna Biserica noastră. Mă simțeam și mă simt întotdeauna ACASĂ în Biserica în care am crescut. La fel cum mă simt ACASĂ pe strada sau în casa în care am crescut.
Noi, copiii, eram obligați să participăm la Ora de rugăciune și la Studiul Biblic, iar la predică ieșeam și mergeam în sala pentru copii. De fapt, în sala aceea se țineau și mandolinele, acolo erau și cuierele pentru haine, acolo am văzut-o de mică pe cea care astăzi este soția mea și am început să schimbăm
câteva vorbe, ca-ntre copii...
Îmi amintesc de mulți frați și surori din Biserică, dar învățătorii de la copii ocupă un loc deosebit în amintirile mele.Este adevărat că educația principală o face familia, dar de (cele mai) multe ori nu este de ajuns.
De învățătorii de la copii depinde foarte mult dacă la Biserică copilul se simte ca ACASĂ! Fiecare învățător are copii dragi inimii și copii nesuferiți sau greu de suportat. Și eu am făcut parte dintre cei greu de strunit. Cu toate că la Biserică eram neastâmpărat și de multe ori râdeam cu prietenii chiar în timpul programului și îi deranjam pe cei din jur, eram, totuși, ACOLO. Eram ACASĂ!
Tata nu a știut să-mi spună lucruri prea adânci din Biblie, dar am rămas cu mesajul transmis fără cuvinte. Cineva spunea: „Cefacitu, strigă așa de tare încât nu pot auzi ce spui
...” Chiar dacă tata nu a știut să-mi spună multe cuvinte, eu am văzut ce făcea el.
Și să știți că Biblia are dreptate: „Învață pe copil caleape care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni,
nu se va abate de la ea”(Proverbe 22.6).
Acum fac și eu ce-a făcut tata: cu Bisrica nu ne jucăm! Chiar dacă în timpul săptămânii săpam în grădină sau strângeam nucile, vineri seara, cu o ora înainte de Biserică, ne opream, ne schimbam și cu 10 minute înainte de începerea slujbei eram pe bancă, în Biserică. Tata doar atât știa: să fim foarte serioși cu Biserica. Dar vreți să vă spun un secret? Au trecut 20 de ani de la majorat, însă acum DOAR EU, SOȚIA MEA și încă alți câțiva copii mai suntem în Biserică, lângă Domnul. DIN TOATĂ GENERAȚIA NOASTRĂ!! De ce? Pentru că părinții noștri au fost foarte serioși cu Dumnezeu. Prietenii mei – pe care eram gelos pentru
că ei puteau să stea acasă să vadă la televizor duminica dimineața „Laleaua neagră” sau la amiază „Linia maritimă Onedin” –, acum nu mai sunt ACOLO... ci au trecut dincolo, departe de CASĂ... Au avut posibili-
tatea să aleagă și au ales. Aici intervine din nou rolul esențial al învățătorilor de la Școala duminicală: pentru
copiii cărora părinții le dau voie să stea acasă (să se uite acum la Minimax, la Cartoon sau chiar MTV) în loc să meargă la Biserică, pentru acești copii ei trebuie să se transforme în „părinți”.
Să le insufle DRAGOSTEA PENTRU DOMNUL, PENTRU FRAȚI ȘI PENTRU BISERICĂ, chiar dacă pe unii dintre ei îi suportă mai greu.
Și încă o dată: dragostea aceasta nu se insuflă nici cu jocuri istețe, nici cu programe deosebite, nici cu premii în ciocolată, cu toate că și acestea își au rostul și locul lor important. Dragostea aceasta se insuflă cu
dragoste: „Cum răspunde în apă fața la față, așa răspunde inima omului inimii omului” (Proverbe 27.19).
Și copiii comunică cu inima
IOAN CIOBOTĂ
CAdevarului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu