La bine și la rău

„În anul 1985 am fost într-o misiune de 2 săptămâni în Iugoslavia. Am predicat aproape în fiecare seară în diferite localități și orașe din Iugoslavia și, în sfârșit, am ajuns într-un oraș, Vinkovci, care acum cred că este parte din Croația, unde urma să întâlnesc și să cunosc pe liderul Bisericilor Penticostale din Iugoslavia
acelor timpuri. Cineva m-a luat de la gară și m-a dus la locuința acestuia.
Spre marea mea surpriză, când am intrat în casă, în familia pastorului, liderul Bisericii Penticostale din Iugoslavia, am găsit un om paralizat, într-un cărucior, și o soție lângă el cu o inima veselă, care îl lua din cărucior, îl spăla, îi dădea să mănânce, îl îngrijea ca pe un copil. Îl ducea la evanghelizări, îl purta peste tot.
N-am știut că aceasta este situația fratelui Bogdanovici din Iugoslavia. Am stat la masă, am servit masa cu ei și când masa s-a terminat, fratele Bogdanovici mi-a spus:
«Frate Lazăr, am așteptat să te întâlnesc și să te cunosc și îmi pare bine că ai venit în casa noastră. Văd că ești nedumerit cu privire la mine. Te gândești: cum se poate, un pastor și un lider să fie în situația și în
circumstanța în care mă aflu eu.» Era prin luna mai, ca și acum, și mi-a zis așa: „Luna viitoare sunt 27 de ani de când sunt în căruciorul acesta și tot luna viitoare sunt 29 de ani de când ne-am căsătorit. La un an după căsătorie am luat într-o zi bicicleta, să mă duc să predic într-o biserică. Un tractorist beat a venit pe câmp și nu m-a văzut. Când a ieșit de pe câmp, a intrat drept în mine, m-a lovit și mi-a fracturat coloana vertebrală. Am fost dus în Germania, unde am fost tratat timp de 6 luni, și după 6 luni de tratament, doctorii nemți au
spus: «Nu mai este șansă pentru tine; vei rămânea paralizat pentru toată viața.» Și am venit acasă
.
După alte 6 luni de zile s-a întâmplat ceva neobișnuit, frate Gog. Părinții mei și ai Sandrei, soția mea, au ținut o „conferință” de familie fără să știm noi și au ajuns la o înțelegere nebiblică, dar au zis ei «omeneasc». Și anume: ne-au chemat și pe noi și au zis așa: «Bogdanovici, Sandra, noi ne-am înțeles împreună. Voi sunteți tineri. Aveți doar 2 ani de căsătorie. Lui Sandra, viața îi stă înainte(au fost părinții lui Bogdanovici care au spus lucrul acesta, nu părinții lui Sandra!). Și noi vrem ca voi să vă despărțiți. Sandra să-și refacă viața; poate Domnul se va îndura de ea. Iar pe tine, te luăm noi acasă și avem noi grijă de tine.»
Fratele Bogdanovici a continuat: „Când soția mea a auzit așa ceva, a început să plângă și a spus următoarele lucruri: «Dacă cu doi ani în urmă, când noi ne-am căsătorit, pastorul mi-a spus că eu sunt ajutorul potrivit pentru soțul meu, oare acum, după doi ani de căsătorie, când el este paralizat, nu sunt cel mai bun ajutor pentru el? Noi nu ne despărțim.» Și de atunci, Sandra mă iubește în continuare și mă îngrijește ca pe un copil. Mă duce la evanghelizări și îmi poartă de grijă așa cum mă vezi astăzi.”De ce? Pentru că în planul lui Dumnezeu, în norul lui Dumnezeu există această hotărâre să fie cu noi în tot timpul călătoriilor noastre. Și noi nu putem umbla în familie, nu putem călători, fără plan divin, fără prezența divină cu noi, pentru că Dumnezeu este singurul, Cel care ne ridică și ne poartă de grijă.
 Povestește pastorul Lazăr Gog in CAdevarului