Dupa 1970, sotul meu a fost pensionat. Eu am lucrat pâna la nasterea celui de al patrulea copil,
însa cu mare efort, dormeam putin si eram foarte obosita. Al treilea copil era foarte sensibil si adormea greu. Din aceastã pricina, ma fura somnul la serviciu în timp ce transmiteam telegramele si mandatele telegrafice.
Erau atipiri de câteva secunde, dupa care trebuia imediat sa repet textul. Dumnezeu nu a îngaduit sa am vreo
reclamatie si nici sa fiu sanctionata.
Prin pensionarea sotului, urmata apoi de retragerea mea din câmpul muncii, venitul familiei scazuse consi-
derabil, nu mai putea acoperi nevoile ei.
În vara anului 1978, au venit la noi cumnatul din Timisoara, împreuna cu sotia si cei câtiva copii. Când a aflat de la sotul meu ce venit avem, cumnatul a spus nedumerit: „Cum vã descurcati cu o pensie asade micã?” Si sotul i-a raspuns: „Uite, pentru ca vrei sã stii, atunci afla ca acum, practic noi nu avem bani si nu îti spun asta ca voi sa ne ajutati. Dar eu cu sotia ne vom ruga Domnului si ai sa vezi ca El ne va purta de grijã.”
Si minune!
A doua zi dimineata, a venit pastorul. El ne-a adus niste bani din partea unui frate, care a avut un îndemn sa ne ajute, dar nu a stiut adresa noastrã (aceasta era în cursul sãptamânii).
Dupã plecarea fratelui pastor, sotul a spus cumnatului: „Iatã cum ne descurcam noi - traim prin credinta!
Uite câti bani ne-a dat Domnul - 2000 de lei” (pe-atunci erau o suma considerabila). Cumnatul a ramas profund impresionat.
„Nu va îngrijorati de nimic; ci, în orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri.” (Filipeni 4.6)
Dupã multi ani, mai precis, dupa ce am adus pe lume pe al zecelea copil, am trait ceva asemanator. Într-o
zi, ne-a sunat un frate din Toplita, care a spus ca va veni la noi cu cativa frati. Eu de-abia maã întorsesem acasa de la maternitate si soþul mi-a fãcut de cunoscut vizita fratilor. Nu eram pregatita cu nimic, nu stiam cum sa ma descurc cu atâtia oaspeti, dar si de data asta s-a petrecut ceva incredibil. Pâna sa ajunga oaspetii la noi, a sunat cineva la usa. Era un barbat pe care nu-l cunosteam. El aflase de la un frate ca aveam o situatie financiara precara si ne-a adus o punga mare de plastic cu multi pui. Am avut hrana din belsug pentru o perioada îndelungata.
Asa a pregatit Dumnezeu hrana atunci pentru familia noastra numeroasa si asa ne-a purtat de grijã mereu.
Niciodatã nu ne-a lasat sa ducem lipsa de vreun bine - fie mâncare, fie îmbracaminte.
Minunat este Dumnezeu!
MONICA COCIUBA
CAdevarului
La inceput a fost Cuvantul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu