Este un om maruntel dar puternic. Are o privire blanda de tata iubitor iar cand incepe sa povesteasca ai vrea sa nu se mai opreasca niciodata. Un om modest si credincios pe care ai vrea tot timpul sa-l ai langa tine. Omul peste care au trecut valurile vietii fara sa lase urme deoarece s-a increzut in Dumnezeul lui. Omul de la tara cu palmele batatorite dar mereu cu zambetul pe fata, omul care nu este niciodata nemultumit si care in orice imprejurare da slava lui Dumnezeu. Are in spate o desaga plina de amintiri si desi poate noua ne vor parea unele vitrege pentru el sunt frumoase si demne de povestit.
Am ales cateva, doar cateva din aceste amintiri si le-am asternut pe hartie nu pentru a-l evidentia pe el, ci pentru a da slava impreuna cu el lui Dumnezeu.
S-a nascut in satul Orman din judetul Cluj si este cel mai mic dintre cei sase frati. Provine dintr-o familie de oameni saraci. Tatal lui era paznicul padurii si pentru ca putea sa bea in voie cat era ziua de mare in una din zile, dupa ce a consumat mai mult ca de obicei, a adormit pe niste gramezi de lemne si a racit foarte rau la plamani. In vremurile acelea medicina nu era asa avansata si desi s-a dus la doctor boala lui s-a agravat pe zi ce trecea pana l-a rapus, trecand la cele vesnice.
Au ramas sase copii fara tata. Impozitele si darile catre stat erau foarte mari in acea vreme si viata foarte grea. Mamei ii era foarte greu sa ii creasca de aceea pana la varsta de sase ani a umblat imbracat intr-o camasa lunga de canepa. Era ca o rochita si era asa de aspra ca nu mai era nevoie sa te scarpini. In una din zile se juca pe malul vaii unde isi topeau taranii canepa si nu stiu cum a cazut in vale. Apa era adanca si copii cu care se juca nu aveau cum sa-l scoata din apa. Hainele de pe el s-au umplut de apa si il trageau in jos. Mama auzind tipetele a fugint si l-a salvat. Plangand a rugat-o sa-i faca si lui pantaloni, sa fie si el ca toti copii. Asa ca la sase ani avea si el pantaloni ca orice copil din sat dar asta i-a adus si responsabilitati. De acuma era baiat mare, avea sasea ani, asa ca mama l-a trimis sluga la un unchi care l-a cerut ca ajutor promitand ca il va ingriji cu toata atentia.
Dar grija lui era alta, sa il foloseasca cat mai eficient. Il timetea sa pasca patru vaci si nu uita sa-l ameninte ca daca cumva nu-i atent si intra vitele in porumbul cuiva, vor veni paznici si ma vor duce la "Sfat" unde il vor amenda. De frica slugea toata ziua fugind ca un catelus in jurul vitelor ca nu cumva vreuna sa intre in porumb. Cand venea vremea plugului il punea inaintea vitelor sa le tina de ata. Desi era foarte mic nu era scutit de nicio munca. In una din zile o vita a facut o zmacitura si a cazut. Vacile au trecut peste el si desi animale fiind au calcat cu grija sa nu il striveasca. Ajuns in fata grapei unchiul l-a vazut si plin de spaima a oprit animalele, altfel nu scapa cu viata. Aceasta intamplare l-a facut pe unchi sa-si dea seama ce povara mare punea pe un asa copilas mic.
A venit iarna si Dumninica mergea cu unchiul si matusa lui la biserica ortodoxa unde unchiul era prim orator. El avea scaun in fata, in strana, iar pe copil il lasa mai la usa in grija unei matusi. Matusa era ocupata cu femeile care veneau cerectandu-le cu de-amanuntul care cum erau imbracate si nu o preocupa ce face el, asa ca se furisa printre oameni si urca la balcon, acolo unde canta diecii. In spatele diecilor era o usa in perete si avea un prag unde fetele ingenuncheau sa se roage. Baietii veneau in spatele lor si le intepau cu un ac iar cand ele se intorceau ei le sarutau. Acest lucru il revolta la culme si isi spuse: "Doamne pentru ce isi fac astfel de pacate in acest loc sfant? Eu fac o juruinta ca nu voi saruta nici fete , nici macar copii, pana voi ajunge mare si ma voi casatori. Doar atunci imi voi saruta sotia si copii." Si si-a respectat aceasta juruinta pana la varsta de 24 de ani cand s-a casatorit.
In anul in care a implinit sapte ani a mers la unchiul lui care l-a trimis la scoala. Ivatatoarea ii invata tot felul de lucruri practice printre care le spuse si cum sa se fereasca de fulger pe vreme de furtuna. Le spunea ca daca cumva se afla pe camp sa nu se adaposteasca sub tufe sau vreun copac pentru ca risca sa fie trazniti. Frica lui pentru fulgere si tunete s-a intesificat. In vremea aceea era o foamete mare prin locurile acelea si oameni mergeau in satul vecin, la Palatca sa cumpere porumb, cate 20-30 kg. Mama lui a plecat si ea si i-a spus ca se v-a intoarce cu trenul doar dupamasa si sa-i iese in intampinare in gara din satul Livada sa o ajute. A pornit dis de dimineata spre Livada pentru ca acest drum il facea pe jos. Cand trenul a oprit in gara el atunci intra in sat si tot in clipa aceea cerul a inceput sa se intunece si sa tune si sa fungere... O groaza si o frica i-a cuprins tot trupul si desi mama lui nu era departe de el, s-a intors si-a rupt-o la fuga spre casa, spre Orman. De frica fugea asa de tare ca orice umbra ii parea ca este o fiara care il pandeste gata sa-l atace. Tot parul i se zburli de frica si drumul de 6 km il parcurse acum in 30 de minute. A uitat de mama, de desagii grei, a avut o singura dorinta, sa ajunga acasa.
Inca nu facuse opt ani si incepuse sa mearga la o Biserica Penticostala unde a auzit o predica in care spunea asa: "... nu va inchinati dumnezeilor neamurilor caci sunt chipuri cioplite... " asta i-a dat de gandit.
In preajma sarbatorii de Boboteaza a venit preotul Malinas cu crucea la scoala. A stropit cu apa sfintita pe fiecare copil dupa ce pupa crucea. El se tot tragea in spate pana a ramas ultimul. Preotul l-a intrebat ce e cu el?! Cu toata sinceritatea a inceput sa spuna ce a auzit la biserica de pocaiti. "Crucea e chip cioplit si eu nu o sarut!" Suparat preotul a ridicat crucea sa-l loveasca dar el a intrat sub scena catedrei unde stau profesorii si s-a prins cu mainile de un picior al scenei. In zadar s-au chinuit ei sa-l scoata ca nu au reusit. Atunci preotul a spus ca nu are timp sa stea dar o sa-l prinda el alta data. Si intradevar l-a prins. Intr-o zi a venit sa o inlocuiasca pe invatatoare care era si perotesa nu a mai avut scapare. A pus graunte intr-un colt a adus doua lemne, l-a luat de urechi si l-a dus la colt si i-a spus sa stea intr-un picior cu mainile in sus tinand in fiecare cate o bucata de lemn. A stat ce a stat iar cand a obosit a aruncat cu atata putere lemene pe podea incat a rasunat scoala. Speriat preotul l-a luat si l-a pus in banca iar cand ceilalti profesori au venit sa vada ce s-a intamplat a spus ca nu e nimic. Dar furia lui a crescut si l-a batut cu o cheie de metal in varful degetelor. Durerea a fost asa de cumplita incat credea ca o sa-i cada unghiile. Pentru ca furia nu i-a trecut l-a amneintat ca o sa-l mai prinda si iar o sa-l pedepseasca, dar asta nu s-a mai intamplat...
Asa a luat drumul pocaintei de la varsta de sapte ani multumind lui Dumnezeu ca ales acel preot sa-l fugareasca spre pocainta.
La opt ani era destul de mare sa poata slugii la caii satenilor pe pasune. Primea 800 de lei pe vara si ajuta pe mama lui sa poata plati impozitele la stat. Pe soare, pe vant pe ploi el era afara la pasune si cand tuna si fulgera de frica intra printre spini, in gropi si se rugam la Dumnezeu sa il ocroteasca. Asa au trecut sase ani, da la vastra de opt ani pana la paisprezece ani. Odata a auzit la acea biserica de pocaiti urmatoarele cuvinte: "... calcati pe urmele mele intrucat si eu calc pe ale lui Cristos" si in naivitatea lui de copil cand era noroi sau zapada si se vedeau urme, nu mergea pe carare ci pe langa sa nu cumva sa calce pe urmele celor ce nu merg pe calea Lui. Doar atunci cand in fata lui merge un pocait, doar atunci mergea pe carare. Asa a inteles el copilareste.
Dar la varsta de 14 ani cineva i-a facut cadou o Biblie. Bucuria a fost mare pentru ca pe vremea aceea Bibliile era rare.
Cand a deschis prima data Biblia a citi ca Iacov a avut 12 fii si ca Domnul l-a binecuvantat. In mintea lui de copil s-a infiripat o dorinta si s-a rugat asa: "Doamne cand voi creste mare si ma voi casatori sa-mi dai si mie 12 fii sa fiu si eu binecuvantat." Dumnezeu a ascultat aceasta rugaciune. Cand a ajuns la al treisprezecelea copil si-a adus aminte de rugaciunea facuta si si-a zis: "Iata ca l-am intrecut pe Iacov!" Apoi a deschis Biblia si ea s-a deschis tot acolo ca si atunci cand avea doar 14 ani si citind acolo a observat ca Iacov avuse 12 fii dar si o fica. Era asa de uimit ca de atatea ori citise acolo si auzise atatea predici totusi doar acuma el descoperise ca Iacov mai avea o fica. Sa nu fie suparat Dumnezeu i-a mai dat inca patru copii si a ajuns sa aiba zece fete si sase baieti pentru care multumeste lui Dumnezeu in fiecare zi.
Sa ne intoarcem la ani copliariei.
Dupa ce a facut 15 ani s-a angajat ca pastor la oi si frica lui nu mai era vremea grea ci lupii. Ziua era un foarte bun pastor, le ingrijea iar Domnul le binecuvanta si dadeau lapte mult. Pe cand ceilalti pastori aveau 150 de oi de muls el avea 78 dar laptele de la oile lui era mult mai mult, dar noaptea murea de frica si se invelea bine peste tot sa nu poata ajunge lupul la el. Nu se gandea deloc la oi, se gandea doar la el, cum sa se ascunda mai bine. (Asa sunt si uni pastori de Biserici, se pastoresc doar pe ei si nu le pasa de oi.) Totusi Dumnezeu pazea turma lui si lupii mergeau tot la alte turme.
Asa au trecut cinci ani.
YKA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu