Atunci cand gresim fata de-o persoana, incarcam s-o evitam, stam cat mai departe de ea pentru a nu da socoteala de ceea ce am facut sau spus, nu-i asa? Da, stiu ca este asa. Incostient, dar o facem.
In noi este ceva care ne spune ca ar fi bine sa ocolim o vreme contactul cu persoana respectiva... sa nu dam atata importanta raului facut, doar nu-i chiar asa de grav... de fapt n-a fost vina noastra, el/ea e de vina ca... etc
Sa mergem mai departe cu exemplul; un hot fuge de la locul faptei si de oamneii legii, de ce? Pentru ca acel ceva ii spune ca trebuie sa fuga daca nu vrea sa dea socoteala pentru fapta lui. Acel ceva este pacatul, care nu poate sta linistit in noi pentru ca locul lui nu-i in viata noastra. Noi n-am fost facuti pentru si din pacat. Cand Dumnezeu ne-a creat a facut-o din dragoste iar cand Isus Cristos ne-a rascumparat a fost tot din dargoste. Deci pacatul e strain omului , dar vine Diavolul si ne planteaza samanta lui apoi o uda sa creasca pana inabuse toata dragostea cu care am fost creati.
Cand noi gresim ar trebui sa recunoastem si sa ne indreptam, doar atunci Cel rau ar fugi de la noi. Dar daca ascultam de soapta pacatoasa si ne ascundem, refuzand sa recunoastem, sa ne cerem iertare, Satan va uda samanta pacatului in noi si ea va creste fara efort.
In Eden cand omul a pacatuit, el s-a ascuns de Dumnezeu. De ce? Cine i-a spus lui sa faca asta? Cel care ne spune si noua azi sa ne ascundem si sa nu ne pocaim de faptele noastre, adica sarpele cel viclean, Satana.
.....
Daca cumva lucrurile decurg lent si este probabilitatea sa scapam nepedepsiti sau nedescoperiti de cel caruia i-am facut rau sau i-am gresit, credeti ca vom avea liniste? Nu! Vom incepe sa gasim tot felul de scuze sa il acuzam noi pe cel pagubit, pe cel lezat sau il vom dispretui iar vina ce ne apasa o vom arunca in carca lui.
Sa ne gandim un pic, nu asa facem si cu Dumnezeu? Noi pacatosii ii gasim vina si cusur. Intrebam mereu cand ceva nu e dupa voia noastra: ... de ce a creat aia asa, de ce nu e asa si nu-i invers... ? Dumnezeu e de vina in toate, nu noi care am pacatuit, El pentu ca nu face nimic. Poate face ceva, sa te opreasca sa mai pacatuiesti pentru totdeuna, luandu-ti tot ce ti-a dat, viata. Dar dragostea ce ne-o poarta e foarte mare si ne mai lasa, poate, poate o sa putem vedea cat de mult ne iubeste iar atunci bucuria Lui va fi deplina. O bucurie de Tata care isi recapata fiul/fica.
Noi pacatuim si gresim fata de Dumnezeu apoi fata de oameni si pentru ca nu suntem pedepsiti nici de oameni nici de Dumnezeu ne simtim impovarati, apasati si nimic nu-i cum trebuie. In momentul pocaintei- recunoastem ca suntem pacatosi si am gresit, ne usuram si avem pace pentru ca marturisirea cu sinceritatea si dorinta din inima sa nu mai pacatuim ne aduce eliberare, ne da linistea si pacea pe care o are orice suflet impacat cu Dumnezeu.
"Mărturisirea spre pocăinţă făcută după platforma îndreptăţirii de sine, e lipsită de valoare în faţa lui Dumnezeu şi-n auzul oamenilor. Ea este o mărturisire edenică după modelul Adamic." FLD
Sa traim frumos ca in timpul zilei ....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu