CURIERUL CU BIBLII

Nu  departe  de  granița  româno-bulgară   se  găsește  satul  Musubey,  care  este  locuit  în  egală măsură   de  bulgari  și  de  turci.  Un  bulgar  mai  bătrân  din  acest  sat,  tânjind  mai  de  mult  după pacea cu Dumnezeu, căuta o Biblie ca să  învețe din ea ceea ce avea nevoie pentru sufletul lui. I s-a spus că  în Varna ar putea face rost de o Biblie. Cu toate  c ă  Varna nu-i era prea aproape, s-a  pornit  totuși  la  drum  într-acolo,  pentru  a  căuta  mărgăritarul  cel  mare.  Dar  ce  întristat  a  fost  omul  însetat  de  lumină și  de  mântuire,  când  a  descoperit  că   ar  putea  obține,  într-adevăr,  în  Varna  toată   Sfânta  Scriptură   sau  numai  părți  din  ea,  dar  că   aceste  carți  sunt  procurate  de  protestanți, pe care el îi ura ca eretici.  Sărmanul om a hotărât, mai bine să  rămână  fără  lumină ,  fără   învățătură ,  fară   mângâiere,  decât  să   primească   sfat  și  învățătură   într-o  problemă   atât  de  importantă ,  dintr-o  Biblie  procurată   de  protestanți.  S-a  întors  trist  acasă .  Dar  pe  drumul  de  întoarcere, în orășelul  Dobrici, unde a  rămas câteva zile, a visat într-o noapte foarte însuf ețit,  despre ceea ce îi umplea inima. El a văzut în vis un om care stătea lângă  ușa lui, cu un sac de  cărți  lângă   el,  zâmbind  prietenos.  „Ce  vrei?”  l-a  întrebat  bulgarul.  „Chiar  pe  tine  te  caut.”  I-a  răspuns omul cu sacul de cărți. „ Ș i ce vrei de la mine?” „Vreau să-ț i vând o Evanghelie”, a zis  omul.  Bulgarul  doritor  de  Biblie  a  luat  Cartea  cea  sfântă   din  mâna  curierului  cu  Biblii,  a deschis-o  și a citit în ea un verset care l-a surprins foarte  mult  și pe care l-a  și  ținut bine minte,  care se găsea în capitolul 18 al Evangheliei după  Matei. El l-a întrebat pe omul care-i adusese  cartea dorită  cât costă și a primit de la el răspunsul: „ Șapte piaștri”, pe care i-a  și plătit imediat.
Dar  totul  era  numai  un  vis.  S-a  trezit  și  nu  avea  Sfânta  Scriptură .  Dar  ce  s-a  întâmplat  mai  departe? Abia  au  trecut  două-trei  zile,  că   prietenul  nostru  a  văzut  cu  mirare  un  om,  exact  ca  acela,  așezându-se  zâmbind  la  ușa  lui,  dar  de  data  aceasta  în  realitate.  „Ce  cauți  aici?”  l-a  întrebat  și uimit a primit răspunsul: „Chiar pe tine te caut, ca să-ți vând Sfânta Scriptură .” El a  cerut,  de  asemenea,  una  din  aceea  și  a  primit  Evanghelia  după   Matei,  editată   cu  explicații,  de  misiunea  americană   din  Constantinopol.  El  a  deschis  cartea  chiar  la  capitolul  18,  chiar  la  versetul  pe  care  îl  avea  viu  în  memorie. Apoi,  omul   mirat  a  întrebat  cât  costă   cartea.  „ Șapte  piaștri”, a răspuns curierul cu Biblii. Nespus de surprins a plătit  șapte piaștri  și a păstrat cartea  așa-zis  „protestanta ”,  pe  care  n-ar  fi  cumpărat-o  niciodată   ca  fiind  eretică ,  dar  pe  care  acum  a  fost  nevoit  s-o  cumpere,  datorită   unui  vis  minunat.  Omul  este  acum  un  creștin  adevărat  și  credincios.

„Întâmplare” sau providen ț a lui Dumnezeu?  – Dr. E. Doenges  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu