Zapada acoperi de doua zile, cat vedeai cu ochii, toate coamele muntilor cu naƒmeti mari de ninsoare, care, viscolite, troienira cu totul gardurile sŸi caƒraƒrile de pe creasta muntelui pe care se afla casa lui Mihai al lui Macovei. Acesta era un om vrednic, desi nu prea bogat. Ii plaƒcea sa tinaƒ in cea mai bunaƒ oranduialaƒ gospodaƒria sa, cu tot ce tinea de ea: vreo doua vite mari, un vitel sŸi cateva oi. Dis de dimineataƒ, se trezi, luaƒ pe el surtucul cel de lana groasaƒ, isŸi trase vartos caƒciula suraƒ de miel pe urechi, apoi iesŸi prin curte saƒ hraƒneascaƒ animalele care deja asŸteptau hrana de dimineataƒ. Urcaƒ pe stogul de fan proaspaƒt Inceput de langaƒ casaƒ, arunca cu furca cateva pale de fan jos de pe claie, apoi cobora sŸi incepu saƒ care fan pentru animalele din grajd. Zabovi mult cu aceastaƒ indeletnicire aproape sfantaƒ pentru un taƒran de la munte, apoi intraƒ in casaƒ. Nu mult dupaƒ aceea, stÄaƒpana casei, Catrina, iesŸi sŸi ea cu douaƒ caƒldaƒri de apaƒ incaƒlzite, pe care le duse in grajd, saƒ adape vitele. Se intoarse in casaƒ, luaƒ altaƒ caldare, albaƒ, cu care intraƒ in grajd saƒ mulgaƒ cele douaƒ vacute. Se intoarse multumitaƒ in casaƒ cu caƒldarea plinaƒ de lapte proaspaƒt, spumegand.
Aveau o fataƒ, Maƒriuca, care, de micaƒ ce era, era laƒsataƒ saƒ doarmaƒ in pace, pe saƒturate, In odaia cea mai incaƒlzitaƒ, cu caƒpusorul ei baƒlai pe o pernaƒ mare, de puf de gascaƒ, sŸi acoperitaƒ cu o cergaƒ matoasaƒ, caldaƒ, prea caldaƒ, laƒsand doar un piciorusŸ in afaraƒ, neacoperit. Cand intraƒ mama ei cu caƒldarea cu lapte in odaie, simti, parcaƒ, mirosul laptelui proaspaƒt, facu ochisŸori mari, se ridicaƒ sŸezand pe pat, frecandu-sŸi pleoapele.
- Mama, imi faci turte? Mi-ai promis caƒ-mi faci turte!
- Da, Măriuca, iti fac turte, ti-am promis de cu searaƒ!
- Vreau chiar acum! Imi faci?
-Da, puiul meu, iti fac! Dar mai asteaptaƒ saƒ maƒnance taicaƒ-tu, caƒ pleacaƒ in padure!...
- Tati, de ce pleci in padure? Mai bine stai cu noi in casaƒ!
- Trebuie să plec. Nu ti-am promis saƒ-ti aduc de Crăciun blanita de jder pentru bundicica ta cea nouaƒ, cadou de saƒrbaƒtori?
- Hi-Hi-Hi! Tăticule! Da, mi-ai promis! Sži pleci chiar azi in paƒdure saƒ-mi aduci cadou?
- Da, uite, maƒnanc, ma imbrac sŸi pornesc!
Trebuia saƒ plece. Dupaƒ ce mancaƒ bine, se infofoli in sumanul lui cel mare sŸi gri, indesa bine caƒciula pe cap, isŸi saƒrutaƒ odorul pe caƒpusorul lui baƒlai, cu parfum ademenitor de copil, deschise usŸa sŸi plecaƒ. Mariuca ii faƒcu semn cu manuta ei firavaƒ, prin geam, vaƒzandu-l cum pleacaƒ prin naƒmeti spre padure.
Era truda mare saƒ raƒzbati prin naƒmeti cat gardul, in care te impotmoleai la fiecare pas, o aventuraƒ anevoioasaƒ, peste puterile chiar sŸi a unui om traƒit pe munte. Cand se vaƒzu pe creasta dinspre paƒdure, se porni un vant naprasnic, ce incepu saƒ spulbere in trambaƒ zaƒpezile bogate, acoperind orice urme de pasŸi de om, ori sanie, urme faƒcute doar cu cateva clipe mai inainte. Merse asa, cu mare trudaƒ, panaƒ raƒzbi inspre paƒdure. Aici era mai bine, viscolul era mai bland. Doar, cand sŸi cand, caƒdeau de pe brazi bucati mari de zaƒpadaƒ starnite de furiile vantului ce indoia varfurile copacilor.
Nea Mihai umbla printre brazi, molizi si fagi, rotind privirile in toate partile. Sžtia pentru ce venise - saƒ caute vizuini de jder, traƒdate de urmele laƒbutelor laƒsate prin zaƒpadaƒ, care duceau drept spre barlogul lor. Dar, ochii lui de gospodar caƒutau sŸi nisŸte trunchiuri uscate de fag, in speranta caƒ acum, dupaƒ ce caƒzu zaƒpada, va fi timpul cel mai potrivit saƒ taie nisŸte lemne, saƒ le aducaƒ acasaƒ naƒimind un caƒraƒusŸ de prin vecini.
Sži ce frumos sŸi odihnitor era prin paƒdurea cea proaspaƒt incaƒrcataƒ cu multă zapada! Crengile brazilor sŸi a molizilor gemeau de covoare albe de omaƒt! Soarele, cand sŸi cand, raƒzbaƒtea printre nori, facand ca toate plaƒpumile de ninsoare saƒ straƒluceascaƒ in lumina albaƒ, faƒcand verdele cetinii brazilor saƒ rÄaƒzbeascaƒ cu greu printre cojoacele de zaƒpadaƒ pufoasaƒ.
Era bun cercetasŸ al urmelor jivinelor din saƒlbaƒticie. Ochii lui scrutau toate cotloanele paƒdurii, urmaƒrind neobosite urmele de vietati de prin zaƒpadaƒ. sži nu erau putine. Mai mici, mai mari. Uite, astea trebuie saƒ fie de vulpe, astea de caƒprioaraƒ. Iataƒ sŸi nisŸte urme de jder, imprimate o vreme prin zaƒpadaƒ, apoi dispaƒrand intr-un brad intunecat. Ce credeti, e usŸor saƒ prinzi un jder? Urcaƒ-te in brazi inalti dupaƒ jder, in miez de iarnaƒ, dacaƒ poti!
Luase de acasaƒ un sac cu care sŸtia saƒ prindaƒ un jder de indataƒ ce i s-ar fi ivit ocazia. Punea sacul la gura vizuinii, sperand saƒ se pricopseascaƒ cu jivina in sac, care, cum ar fi de asŸteptat, n-ar sta nicicum cuminte in sac, ar fi dat nasŸtere la o baƒtaƒlie in toataƒ regulaƒ.
Umblaƒ mult prin paƒdure, cu zaƒpada de pe cetini scuturandu-se pe capul sŸi pe umerii lui. Nu ar fi renuntat usor, doaraƒ i-a promis copilului o bucurie de sarbaƒtori, sŸi nu vroia s-o dezamaƒgeasca. De aceea cutreiera haurile paƒdurii in caƒutarea celei mai ravnite vietati pentru blaƒnita ei.
Iataƒ, in sfarsŸit, zaƒri pe partea cealaltaƒ a paraului ceva mijind in jurul unui brad. IŽncetini mersul sŸi se uitaƒ mirat intr-acolo. Era exact o perechiuta de jderi care il zaƒriraƒ sŸi s-au ascuns intr-o scorburaƒ.
- Aha! Deci aici erati, draƒgaƒlasŸilor! Saƒ vedeti ce gulerasŸe scot eu din voi pentru bundita lui Măriuca a mea!
Cobori in parau, urcaƒ un pic de partea cealaltaƒ, apoi scoase sacul de sub brat, il desfaƒcu la guraƒ sŸi se opri la poalele bradului. Se prinse vanjos de creanga cea mai de jos a vigurosului copac, apucaƒ urmaƒtoarele ramuri, sŸi, cu sacul pe umeri, urca pas cu pas spre scorburaƒ. Cand ajunse in dreptul ei, desfaƒcu sacul la gura, il potrivi la gura vizuinii, legaƒ sacul cu sfoara de nisŸte ramuri, saƒ nu cadaƒ. Apoi rupse un ciot de lemn sŸi incepu să bataƒ viguros in trunchiul rasunaƒtor al bradului.
Jderii din scorburaƒ, care panaƒ atunci se simtiraƒ, poate, in sigurantaƒ in adancul scorburii, acum auzind baƒtaile ritmice in copacul lor, le-a venit a fricaƒ, deodataƒ au simtit caƒ nu sunt in sigurantaƒ. Atunci incercaraƒ saƒ fugaƒ din vizuinaƒ sŸi au nimerit drept in sac. Atat i-a trebuit omului, a strans repede gura sacului in care se zbaƒteau cumplit douaƒ dihaƒnii. Apoi a incercat saƒ dezlege de zor sforile care tineau gura sacului legata de copac.
Nu se sŸtie cum, chiar cand se caƒznea saƒ dezlege sforile, cu o manaƒ tinand gura sacului strans, saƒ nu fugaƒ jderii, a simtit cum un picior i-a alunecat, celălalt l-a urmat, sŸi se vaƒzu praƒvaƒlindu-se spre raƒdaƒcinile bradului. Cand a ajuns jos, s-a lovit urĂat de tot de raƒdÄacini groase, simtind cum i s-au zbrelit coastele sŸi cum i-a parait un picior. Iaca, s-a sfarsŸit totul, a dat de mare necaz!
Sacul caƒzu jos, dihaƒniile iesŸira din el sŸi se faƒcuraƒ nevaƒzute prin ramurile copacilor din jur. Iar omul a inceput saƒ se vaiete de durere, cazut pe raƒdaƒcinile bradului. Zaƒpada rece ca gheata ii umpluse fata si hainele. Dar nici nu mai simtea zaƒpada, doar capul ii vajaia cumplit, iar durerile raƒnilor erau de neandurat. Nici n-avea putere saƒ mai strige. Sži-apoi, cine l-ar fi auzit in acea pustietate?
Cu chinuri cumplite reusŸi sa se tarasca de sub brad. Se rostogoli in parau, unde dadu de zaƒpadaƒ multaƒ sŸi rece, ca gheata. Un firicel de apaƒ ce nu inghetase incaƒ de tot curgea in vale, doar cat saƒ-i ude hainele de pe el. IŽncaƒ mai putea gandi, asa caƒ incerca saƒ facaƒ ceva saƒ scape din parau. Se chinui greu de tot, panaƒ reusŸi saƒ urce un pic in afara viroagei. Cu ultimele puteri, a ajuns langa un plai, pe care-l sŸtia bine.
Nu mai avea putere nici un strop. Simti corpul cum ii ingheataƒ din cauza frigului paƒtrunzaƒtor al inseraƒrii sŸi din cauza hainelor ude de la apa din parau. IŽn acea clipaƒ ii veni in minte caƒ nu va mai ajunge acasă. Va ingheta acolo, in mijlocul paƒdurii, nesŸtiut de nimeni. Ca un vis, ii trecu prin inchipuire imaginea copilului drag, al lui Maƒriuca cea baƒlaie sŸi zambitoare, care-l asŸtepta acasaƒ cu atata drag. Spuse o rugaciune scurta si lacrimile il podidiraƒ. Deodataƒ simti cum totul se invirte in jurul lui, apoi nu mai sŸtiu nimic.
Soarta, insaƒ, a fost induraƒtoare cu el. Dumnezeu a faƒcut ca tocmai atunci pe plaiul de paƒdure unde zacea nefericitul Mihai faƒraƒ cunosŸtintaƒ din cauza inghetului, saƒ treacaƒ un om din sat, care urca ducand de caƒpaƒstru un cal traƒgand o sanie goalaƒ, venind dintr-un caƒtun vecin, unde a fost saƒ care nisŸte fan la cumnatul saƒu. Nu-i veni a crede cand vaƒzu un om cazut nemiscat de-a lungul plaiului. Se apropie de el, il intoarse intr-o parte. Da, acum il recunoscu, era Mihai al lui Macovei. Doaraƒ erau vecini de caƒtun. Vaƒzu caƒ trupul celui caƒzut incaƒ mai era cald. Nu staƒtu mult pe ganduri, dezbraƒcaƒ cojocul saƒu cel gros sŸi cald, inveli cu el pe cel inghetat, puse repede nisŸte crengi pe sanie, asŸternu multaƒ cetinaƒ de brad, apoi manÄaƒ calul saƒ urce cat putea de repede peste deal, spre casaƒ. Nu trecu mult sŸi-au ajuns la casa lui Macovei.
S-au speriat ai casei, adicaƒ nevasta lui Macovei sŸi firava Maƒriuca.
- Valelei! Vai de noi! Ce nenorocire s-a intamplat?! se puse pe bocit femeia.
- Sa-l ducem repede in casaƒ! Era sa inghete in padure! zise vecinul.
N-au stat mult pe ganduri, l-au dus in casaƒ, l-au intins pe pat. Capul ii era greu, nu sŸtia nimic ce se intampla in jurul lui.
- Aduceti repede douaƒ caƒpatani de varzaƒ, cu frunze mari, sa-i oblojim mainile sŸi picioarele degerate! daƒdu ordine vecinul, care stia bine ce-i de faƒcut in asemenea imprejuraƒri.
In fine, l-au imbraƒcat in caƒmasaƒ de casaƒ, i-au infasŸurat sŸi legat picioarele in foi de varzaƒ murataƒ, i-au legat cu atele piciorul rupt. Nea Mihai nu-sŸi revenea de loc. Ai casei erau disperati. Au stat la caƒpaƒtaiul omului toataƒ noaptea. iŽl ascultau cum respiraƒ adanc, spasmodic. Slavaƒ Domnului, incaƒ era in viata. Spre dimineataƒ, nevasta trimise copilul la culcare. Cu toataƒ grija pentru taticul ei, copilul adormi pe loc. Se trezi cam spre amiazaƒ. S-a dus repede saƒ-l priveascaƒ pe taƒticul ei. IŽngenunche langaƒ patul lui, il mangaia cu gingaƒsŸie pe fataƒ sŸi pe cresŸtet. Plangea. Avea remusŸcaƒri: de ce trebuia saƒ-i cearaƒ sa plece in cautare de jderi pe o astfel de vreme cumplitaƒ? Privea cu ingrijorare chipul taƒticului ei. isi impreuna manutele si se ruga cu lacrimi ca taticul ei sa se faca bine
Minunea nu intarzie si tataƒl deschise un ochi, apoi pe celaƒlalt. Vaƒzu chipul copilului deasupra capului saƒu. Ridica mainile sale betege sa mangaie fata fetei. L-au podidit lacrimile. IsŸi aminti cum, inghetat in paƒdure, cand a inteles ca nuƒ mai poate urca plaiul spre casă, i-a trecut prin minte caƒ nu va mai vedea vreodataƒ copilul lui cel drag. Sži uite, acum era langa el, il mangaia cu manutele ei firave.Dadu slava lui Dumnezeu pentru minunea infaptuita.
- Maƒriuca tatii! IŽngeraĹŸul meu!...
- Taƒticul meu scump! Sžtii ce tare ne-am speriat! Asa-i, tati, caƒ o saƒ te faci bine?
- Da, copilul meu, ingerasŸul meu!
Fata s-a dus in odaia cealaltaƒ saƒ-sŸi sŸteargaƒ lacrimile. Zaƒbovi acolo o vreme, apoi apaƒru misterioasaƒ in camera unde zaƒcea tataƒl ei.
- Tati, asta e pentru tine, cadou de Craƒciun!
- Ce mi-ai adus tu aici?
Cand se uitaƒ mai bine, vaƒzu in mainile ei o figurinaƒ de lanaƒ albaƒ de miel, un iepuras alb sŸi araƒtos, cu urechi sŸi ochisŸori mari sŸi frumosŸi.
- Cand ai faƒcut tu jucaƒria asta?
- Ieri, tăticule! IŽn timp ce erai plecat in paƒdure si umblai dupa jderi! E cadoul meu pentru tine! Iar pentru mine cadoul cel mai mare esŸti tu! Nu-mi trebuie alt cadou mai pretios!
Dumnezeu ii vorbise prin acest sufletel mic, cel mai de pret cadou este DRAGOSTEA!Candva pe o cruce Isus s-a jertfit pentru noi din DRAGOSTE! Slava Lui !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu