La auzul
soneriei, doamna Rodriguez tresări. Cum nu avea obicei să viziteze pe
nimeni, se întreba cine ar putea să fie la uşa ei. Deschizând uşa, văzu
în faţa ei un băieţel care i se adresă respectuos:
– Bună ziua. Noi suntem vecinii care s-au mutat în locuinţa de alături şi mama m-a trimis să vă dăruiesc această floare.
Înainte ca femeia să răspundă, băiatul îi aşeză în braţe
ghiveciul cu floarea pe care mama lui i-o dăduse. Îndepărtându-se
adăugă:
– Trebuie pusă aproape de fereastră, pentru că îi place lumina!
Intrând în casă, aşeză ghiveciul lângă fereastră, aşa
cum micuţul o sfătuise. Din nefericire, după câteva zile, floarea începu
să se ofilească. Când observă acest lucru, doamna Rodriguez se
întristă. Îşi aminti atunci de spusele băiatului care i-a adus această
floare: „îi place lumina“. Luând o cârpă şi un lighean cu apă începu să
spele geamurile murdare şi să aerisească încăperea în care aerul
devenise aproape insuportabil. Abia termină de spălat geamurile, când o
rază de soare se furişă prin fereastră în camera întunecată descoperind
dezordinea din fiecare ungher.
Privind în
jur, doamnei Rodriguez i-a fost ruşine de mizeria în care trăia. Se puse
repede pe treabă. Camera începu să capete altă înfăţişare. După ce
termină de aranjat camera, se ocupă de propria ei toaletă. Mergând să
caute haine curate, găsi într-un ungher al dulapului, nu bani aşa cum
şi-ar fi dorit, ci ceva care urma să-i aducă fericirea pe care n-a
avut-o niciodată: o Biblie.
Descoperirea acestei cărţi trezi în ea o mulţime de
amintiri: amintirea mamei ei, a copilăriei, a primei ei participări la
adunarea credincioşilor, amintirea timpului când încă se gândea la
Dumnezeu… Cu Biblia în mâini, cufundată în amintiri, se întrebă cum de
nu s-a mai rugat de atâţia ani.
Duminica următoare ieşi la plimbare. Deodată îi ajunse
la urechi melodia unui cântec cunoscut altădată.
Ochii i se umpluseră de
lacrimi. Se apropie de locul de unde se auzea venind cântecul. Cu
urechea lipită de uşă ascultă citirea Cuvântului lui Dumnezeu care îi
atinse inima ei frântă. Înţelese că era oaia rătăcită căutată de
Păstorul cel bun. Dumnezeu S-a folosit de o floare şi de o rază de
soare. În curând, femeia deveni o „rază de soare“ pentru alţii indicând
calea spre Mântuitorul sufletelor.
Culeasa din "Samanata buna"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu